Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0.2307%
  • USD
    18.0106
    0.377%
  • RUB
    0.2210
    1.267%
  • RON
    3.7789
    0.0582%
  • UAH
    0.3998
    0.3252%

Toate știrile

23 octombrie 2026

ANI: Dosarul pe averea lui Ruslan Popov, procurorul adjunct reținut, conține un probatoriu de peste 800 de file

11 Oct. 2021, 12:09
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
11 Oct. 2021, 12:09 // Actualitate //  Realitatea.md

Autoritatea Națională de Integritate anunță că dosarul pe averea adjunctului suspendat al procurorului general suspendat, Ruslan Popov, conține un probatoriu de peste 800 de file. De asemenea, într-un comunicat de presă ANI menționează că instituția a colaborat cu procurorii, sâmbătă, 9 octombrie, care au venit la sediul ANI pentru a ridica materialele pe acest dosar de control.

De asemenea, Autoritatea Națională de Integritate anunță că a finalizat controlul pe numele procurorului adjunct la 30 septembrie 2021. De menționat că Popov nu este pentru prima dată în vizorul celor de la ANI, doar că rezultatul investigației realizată în 2019 și cel realizat recent este diferit.

În toamna anului 2019, ANI elibera un act de constatare din numele inspectorul superior de integritate, Andrian Fetescu, care arăta că în perioada 2012–2020 veniturile familiei Popov depăşesc cu aproape patru milioane de lei valoarea averii. Inspectorul de integritate nu face nicio referinţă la casa de peste 200 de metri pătraţi a procurorului, dată în exploatare în 2006, pe care a început să o declare în 2015 la preţul de 111.753 de lei, scrie Centrul de Investigații Jurnalistice.

Inspectoratul de integritate a trecut la categoria venituri împrumuturile de zeci de mii de euro luate de la socri şi a găsit relevantă justificarea lui Ruslan Popov că soacra l-a împrumutat după ce şi-a vândut averea în Ucraina şi a reuşit să-şi construiască o gospodărie şi să-şi asigure un trai decent lângă casa ginerului.

Inspectorul Fetescu nu a solicitat explicaţii privind afacerea pomicolă şi a frigiderului pentru fructe, construit într-un timp record, înregistrate pe numele tatălui lui Ruslan Popov, un pensionar care a dus un trai modest, lucrând întreaga viaţă ca muncitor de rând.

Inspectorul de integritate a motivat că verificarea averii tatălui procurorului nu ţine de competenţa sa, iar controlul provenienţei banilor investiţi în afacere ţine de competenţa Inspectoratului Fiscal.

Totuşi, inspectorul de integritate a descoperit şi două erori la completarea declaraţiilor de avere de către Ruslan Popov pe care urmează să le corecteze în termen de 30 de zile. Este vorba despre indicarea incorectă a împrumutului de 125.000 de lei pe care l-a primit fiul mai mare al procurorului de la bunica sa şi nedeclararea unei donaţii de 100 de dolari primită de acesta de la o rudă din SUA.

În continuare, în urma cercetărilor realizate în 2021, ANI anunță imobilul în care locuiește Popov a fost dat în exploatare în anul 2006, când încă nu exista un cadru legal sau o instituție de integritate. Totodată, fapta ce vizează îmbogătire ilicită, care ține de competenta Procuraturii, a fost inclusă în Codul Penal abia în anul 2014.

Totodată, ANI menționează că inspectorul de integritate nu poate extinde controlul pe avere și în privința persoanelor care nu se află la întreținerea acestuia, în cazul dat fiind vorba despre părinții procurorului adjunct suspendat.

În baza bănuielor rezonabile ce s-au dedus din informațiile jurnalistice, inspectorul de integritate a remis un denunț către Serviciul Fiscal de Stat în vederea demarării unui control fiscal asupra activității gospodării țărănești administrată de către tatăl subiectului, precum și pe numele celor doi părinți ai subiectului, precizează ANI.

VIDEO Cine ești tu să mă întrebi? Пошёл н***й. Îmbogățirea ilicită pentru care a fost reținut adjunctul lui Stoianoglo

Amintim că, pe data de 9 octombrie curent, Ruslan Popov a fost reținut, în urma unor percheziții efectuate la el acasă în satul Mileștii Mici din raionul Ialoveni. Primele declarații de presă au fost că dosarul este o comandă politică. Nu a dat însă nume pe cine bănuiește. Acesta a fost suspendat, odată cu procurorul general Alexandr Stoianoglo învinuit pe patru capete de acuzare. Cu câteva zile înainte, colegul său, al doilea adjunct Iurie Perevoznic și-a dat demisia.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
23 Oct. 2026, 21:09
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
23 Oct. 2026, 21:09 // Slider //  Ana Panaguța

Cei doi bărbați din satul Cărpineni, raionul Hâncești, care au trecut cu o căruță trasă de un cal peste betonul proaspăt turnat pe un drum, au fost identificați și urmează să fie sancționați. Anunțul a fost făcut de primarul localității, Mihai Frija.

Potrivit edilului, a fost deja depusă o plângere la Poliție, iar cei doi vor fi citați pentru a se prezenta la audieri. Aceștia riscă amenzi pentru deteriorarea lucrării.

Primarul a mai precizat că situația a fost remediată imediat, la fața locului.

Totodată, acesta și-a exprimat regretul că imaginile au ajuns să fie distribuite pe rețelele sociale și să fie văzute de oameni din Republica Moldova și nu numai. Edilul a criticat comportamentul celor doi bărbați, pe care i-a numit o rușine pentru comunitate, și a menționat că astfel de atitudini reflectă un mod de viață pentru o anumită categorie de persoane.

„Ne pare rău că asemenea noutăți și video ajung pe micile ecrane ale moldovenilor și probabil nu doar. Să viralizezi doi alcoolici care vandalizează lucrul deja făcut mi se pare stupid. Ei sunt o rușine pentru noi toți, deoarece ei nu sunt ceva unic, ci o categorie aparte de oameni pentru care acesta este un mod de viață”, a scris primarul.

Primarul a atras atenția și asupra situației calului surprins în imagini, care este lovit cu biciul de stăpân. În opinia edilului, animalul ar putea fi supus frecvent unor asemenea tratamente, iar scenele din înregistrare sunt cu atât mai îngrijorătoare cu cât sugerează că suferința acestuia nu este un caz izolat.

„Din tot acest video, ne pare foarte rău de acel cal, pentru care, probabil, fiecare zi este o nouă tortură și pe care nu îl mai uimește nimic, cu atât mai mult biciuiala stăpânului, care cel mai probabil tot era în stare alcoolică”, a mai transmis primarul.

Cazul a devenit cunoscut după ce imagini video cu cei doi bărbați au fost publicate într-un grup al localității. În înregistrare se vede cum aceștia trec cu căruța peste betonul proaspăt turnat, iar calul înaintează cu dificultate prin materialul moale.

Dimineață, Poliția nu fusese sesizată în legătură cu incidentul, potrivit informațiilor oferite de purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului General al Poliției, Mariana Bețivu, pentru Realitatea.md.

Nepăsare la Cărpineni. Video cu doi bărbați care au intrat cu căruța pe un drum abia turnat

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova