Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

DOC Apartament de aproape jumătate de milion și automobil KIA. Averea șefei interimare a Procuraturii Anticorupție

16 Oct. 2021, 10:48
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
16 Oct. 2021, 10:48 // Actualitate //  Realitatea.md

Procurora Elena Cazacov este noua șefă interimară a Procuraturii Anticorupție. O decizie în acest sens a fost aprobată vineri, 15 octombrie, prin ordinul Procurorului General interimar Dumitru Robu.

Astfel, potrivit declarației de avere depusă în data de 30 martie 2021, la Autoritatea Națională de Integritate, Cazacov a obținut un salariu de peste 311.786 de lei de la Procuratura Anticorupție.

Elena Cazacov deține un apartament cu suprafața de 71,5 m.p. în valoare de 455.502 lei, dobândit în anul 2015 printr-un contract de vânzare-cumpărare. În anul 2013 a cumpărat un autoturism de model Skoda Fabia (an. fab. 2006) în valoare de 21.892 lei.

Totodată, Elena Cazacov a obținut pentru vânzarea unui automobil de model Hyundai un venit în sumă de 43.000 de lei.

De asemenea, pe parcursul anului 2020, ea a obținut o indemnizație în sumă de 16.000 de lei de la Ministerul Finanțelor, iar în legătură cu concediul medical, a primit de la CNAS o indemnizație în valoare de peste 19.000 de lei.

Noua șefă interimară a Procuraturii Anticorupție deține un automobil de model KIA care a fost dobândit în anul 2020, iar conform documentului care îi certifică proveniența, suma acestuia constituie 9.367 EURO.

PDF Loading...

Realitatea.md amintește că ieri, 15 octombrie, Elena Cazacov a fost numită în calitate procuroară-șefă interimară a Procuraturii Anticorupție. Elena Cazacov și-a început cariera de procuroră în 2010, în cadrul Procuraturii Generale.

În anul 2013, Elena Cazacov a fost numită în funcția de procuroră în cadrul Secţiei combatere trafic de ființe umane a Procuraturii Generale, iar în 2018 a fost transferată în funcția de procuroră în cadrul Procuraturii Anticorupție.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 22:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
29 Oct. 2026, 22:44 // Slider //  Ana Panaguța

Guvernul își propune să reducă cheltuielile pentru reparații, mobilier, tehnică de calcul, transport și evenimente, dar și să limiteze angajările în sectorul public. De asemenea, vor fi revizuite premiile și bonusurile acordate angajaților din instituțiile finanțate de la bugetul de stat. Declarațiile au fost făcute de ministra Finanțelor, Victoria Belous, în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Potrivit ministrei, autoritățile analizează fiecare categorie de cheltuieli pentru a identifica economii, fără a afecta instituțiile care dispun deja de finanțare limitată sau obligațiile stabilite prin lege.

„Ne punem semnul de întrebare dacă putem renunța la unele cheltuieli sau nu”, a explicat Victoria Belous.

Printre măsurile avute în vedere se numără reducerea cheltuielilor pentru încălzire și combustibil, limitarea achizițiilor de mobilier și tehnică de calcul, precum și cumpărarea mijloacelor de transport doar în cazuri strict necesare. De asemenea, anul viitor este planificat un buget mai mic pentru concerte.

Ministra a precizat că vor fi reevaluate și cheltuielile pentru evenimente și proiecte care nu au fost asumate sau aprobate oficial, precum și necesitatea dezvoltării unor sisteme informaționale.

Optimizările vizează instituțiile finanțate din bugetul de stat, inclusiv ministerele, Parlamentul și Președinția. Primăriile își gestionează independent bugetele, a menționat oficiala.

Angajările, limitate, iar structurile instituțiilor vor fi revizuite

O altă măsură ține de reducerea cheltuielilor de personal. Potrivit Victoriei Belous, mai multe ministere au primit sarcina de a elabora planuri de reducere a numărului de angajați.

Ministra a subliniat că măsura nu presupune concedierea directă a salariaților, ci o gestionare mai strictă a posturilor vacante și a necesității de a menține sau ocupa anumite funcții.

De exemplu, instituțiile ar putea să nu prelungească activitatea angajaților după atingerea vârstei de pensionare sau să reevalueze necesitatea unor noi angajări. Totodată, în cazul reorganizărilor, structurile instituțiilor vor fi analizate pentru a stabili dacă fiecare funcție este justificată.

„Fiecare persoană angajată trebuie să fie motivată dacă trebuie sau nu să fie angajată în sectorul public”, a declarat ministra.

Premiile și bonusurile, de asemenea, revizuite

Victoria Belous a mai spus că, încă din primele zile de activitate ale actualului Guvern, a fost dată indicația de a reduce sau elimina premiile și alte bonusuri acordate angajaților din sectorul public.

Potrivit ministrei, această măsură este în curs de aplicare, iar autoritățile examinează inclusiv acordarea premiilor anuale și a celor unice.

În ceea ce privește economiile obținute până acum în urma optimizărilor, ministra nu a prezentat o cifră exactă în declarația citată, menționând însă că au fost limitate angajările și extinderea schemelor de personal.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!