Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

VIDEO „Vanea Pisateli”, dezvăluiri din pușcărie: „Plahotniuc m-a impus să depun depoziții împotriva lui Usatîi”

21 Oct. 2021, 07:16
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
21 Oct. 2021, 07:16 // Societate //  Realitatea.md

Liderul interlop Ion Druța, cunoscut spațiului public ca „Vanea Pisateli”, a oferit un interviu exclusiv echipei Jurnal TV din spatele gratiilor penitenciarului numărul 6-Soroca. A recunoscut că a fost presat de fostul lider PDM, fugarul Vlad Plahotniuc, prin intermediul lui Nicolae Chitoroagă, care a deținut funcția de procuror-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității și Cauze Speciale (PCCOCS), să depună depoziții false împotriva lui Renato Usatîi, ex-primar de Bălți, precum că el ar fi comandat omorul lui Gherman Gorbunțov.

„În 2017 eram condamnat la Cricova. La un moment dat au apărut acei jurnaliști. Eu prima dată le-am spus cam cum stau treburile, așa pe departe, acolo unde este video. De câteva ori am refuzat, nu voiam să vorbesc cu ei, până la urmă s-a ajuns așa la o stare de tensiune că se face politică și că Proca vrea să facă mărturisiri. În timpul apropiat urma să apară interviul cu Proca. S-au început presiunile asupra mea, extraordinare cu frații mei, familia mea. Trebuia să ies să spun ceva. În principiu eu n-am zis niciodată că Renato a comandat. Acolo la Procuratură sunt câteva feluri de depoziții. Venea Chitoroagă, vorbea cu toți politicienii, și făcea presiuni peste tot locul. În comandă era și Gheorghe Cavcaliuc. Ei mi-au spus că „dosarul a devenit politic la așa nivel că răspund de Proca și trebuie așa că Renato Usatâi ne încurcă”. Eu nici n-am spus că Renato a comandat, acolo era vorba de niște datorii cu Gorbunțov, dar până la urmă eu singur nu știu, Proca a împușcat sau nu?! Eu nu l-am ținut pe Proca de mână și nu l-am trimis nicăieri să împuște.(…)Usatâti cu Plahotniuc erau în conflict și de acolo a început totul cu Gorbunțov”, a declarat Vanea Pisateli.

Pisateli mai spune că de fapt ei urmau să-l sperie pe Ghenadie Gorbunțov, pentru a rambursa o datorie Moscovei, dar nicidecum să-l ucidă.

„Halupa nu are nicio treabă aici. De asasinat n-a fost vorba. A fost vorba de scoaterea banilor, niște datorii de 600 de milioane când Gorbunțov era încă în Moldova, pe urmă el a plecat în Germania. Trebuia să-l speriem. Avea datorii la Moscova. La mine de la Moscova a venit comanda”, a povestit acesta.

Totodată, interlopul condamnat la 20 de ani de închisoare pentru comandarea triplului omor de la Ialoveni și încă cinci ani de pușcărie pentru că a vândut reporterilor Rise un lansator de grenade anti-tanc și un pistol-automat, afirmă că Dorin Damir de la FEA a fost cel care a insistat că el să fie pedepsit la 5 ani de pușcărie. „Damir a trimis să-mi de-a pedeapsă maximă de 5 ani pentru că i-am dus în eroare pe jurnaliștii de la Rise.md”.

Pisateli a precizat că nu s-a văzut niciodată cu Plahotniuc, în schimb în 2013 s-a văzut cu Renato Usatîi.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!