Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

„Nu sunt ucigași fără minte, dar noi semănăm cu hrana lor”. Cine ar putea ataca omul din greșeală

27 Oct. 2021, 14:33
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea.md
27 Oct. 2021, 14:33 // Life //  Realitatea.md

În rarele ocazii în care rechinii albi atacă oamenii, mușcătură ar putea fi rezultatul unei confuzii, arată un nou studiu citat de publicația The Guardian.

Studiul realizat de oamenii de știință australieni sugerează că prădătorul ar putea să nu fie capabil să distingă înnotătorii și surferii aflați la suprafața apei de prada sa naturală.

„Nu sunt niște ucigași fără minte, dar noi semănăm cu hrana lor”, a spus doctorul Laura Ryan de la Universitatea Macquarie, autorul principal al studiului.

Echipa sa a comparat imagini video cu oameni care înoată sau dau din mâini pe plăci de surf și imagini cu foci, ele fiind analizate din perspectiva unui rechin alb care privește de sub apă.

Luând în calcul ce este probabil să vadă un rechin care se uită în sus la un om sau o focă pe un fundal luminos, cercetătorii au concluzionat că nici forma siluetei nici mișcările nu pot oferi rechinului indicii prin care să diferențieze clar o situație de alta.

Cercetarea vine să susțină teoria potrivit căreia rechinii albi nu vânează intenționat oamenii drept pradă. Rechinul alb are mai mare succes când vânează la suprafața apei. Totodată, se crede că rechinii nu disting culorile sau au în cel mai bun caz o capacitate limitată de a percepe culorile.

„Acuitatea lor vizuală, sau abilitatea de a distinge detalii, este mult mai redusă decât a noastră”, a spus Laura Ryan.

În cadrul studiului, cercetătorii au evaluat acuitatea vizuală a rechinilor albi analizând structura retinei lor. S-au concentrat în special pe rechinii tineri, responsabili pentru o mare parte din atacurile asupra oamenilor.

Exemplarele tinere ar putea avea o vedere mai slabă decât cea a adulților, precum și sanse mai mari să se afle în locuri populate de oameni, spune Ryan. „Pe măsură ce rechinul crește, ochiul devine mai mare – iar pe măsură ce ochiul devine mai mare, rechinii pot distinge mai multe detalii”. „Rechinii încep să adauge foca în dieta lor când măsoară între 2,5 și 3,5 metri lungime”, a spus Ryan. „În ceea ce privește întregul registru al simțurilor, ei nu sunt atât de bine ajustați precum un exemplar adult care are mai multă experiență”.

Totodată, nu a părut să fie vreo diferență vizuală între înotători și surferi, a spus Laura Ryan, descoperirea fiind suprinzătoare, întrucât cercetările anterioare au sugerat că suferii sunt cei mai expuși atacurilor de rechin, în special din partea exemplarelor tinere de rechin alb.

O înțelegere mai bună a motivului pentru care rechinii atacă oamenii ar putea ajuta la stabilirea unor strategii de prevenire, a spus doctorul Ryan. „Încercăm să modificăm silueta de la suprafața apei și ne uităm la rolul acesteia în atacurile rechinilor, care ar putea include lumini sau altă formă de descurajare prin iluminare”.

Doctorul Laura Ryan a spus că este nevoie de cercetări suplimentare în cazul altor specii de rechini, precum rechinul-taur sau rechinul-tigru.

„Nu suntem siguri dacă confuzia și se aplică și lor. Focile nu sunt o pradă obișnuită pentru acești rechini, dar ei consumă broaște țestoase sau alte specii care plutesc la suprafață”.

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 09:00
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
03 Nov. 2026, 09:00 // Societate //  Realitatea.md

Pe parcursul a două zile, 30–31 octombrie, 19 tineri, organizați în șase echipe, au participat la Impact Hackathon, un eveniment dedicat identificării unor soluții inovatoare pentru provocările cu care se confruntă întreprinderile sociale. Cu sprijinul antreprenorilor și mentorilor, participanții au dezvoltat concepte digitale și strategii de promovare menite să contribuie la creșterea vizibilității și dezvoltarea activității acestora.

„Este important să aducem împreună întreprinderile sociale, participanții și mentorii, deoarece aflăm direct care sunt nevoile și provocările antreprenorilor, iar tinerii vin cu idei inovatoare și sustenabile pentru soluționarea lor”, a declarat Nadejda Manastîrlî, coordonatoare Impact Hackathon.

Una dintre provocări a fost prezentată de „Gustul Cărților”, o inițiativă care promovează lectura în rândul copiilor. Pentru a depăși limitele activităților desfășurate fizic și a ajunge la un public mai larg, echipa „SoS” a propus dezvoltarea unei aplicații digitale dedicate încurajării lecturii.

„Ne-am gândit împreună la o aplicație cu potențial global, destinată copiilor și adulților. Hackathon-ul ne-a oferit oportunitatea de a crea un MVP (produs minim viabil) și de a valida ideea”, a explicat Damian Ciob, co-fondator „Gustul Cărților”.

O altă soluție a fost dezvoltată pentru întreprinderea socială CASMED din Bălți, care își dorește să fie cunoscut nu doar ca centru de reabilitare, ci și ca spațiu dedicat relaxării.

Echipa „Sleep is Optional” a propus o nouă strategie de promovare, care include un element interactiv pe site, videoclipuri atractive și crearea unei mascote CASMED, pentru a crește vizibilitatea serviciilor și a atrage noi clienți.

Pe parcursul evenimentului, participanții au beneficiat de un atelier practic de inteligență artificială și sesiuni de mentorat, în cadrul cărora și-au dezvoltat ideile și au explorat posibilitățile de implementare.

„Ne-am dorit ca tinerii nu doar să dezvolte soluții inovatoare, ci să creeze instrumente care pot fi implementate în activitatea reală a întreprinderilor și care să le ajute să își comercializeze produsele”, a menționat Laurențiu Racu, fondator și CEO LEZART STUDIO.

La finalul celor două zile, echipele și-au prezentat propunerile în fața juriului, primind feedback privind aplicabilitatea și potențialul de dezvoltare al acestora.

„Soluțiile dezvoltate sunt inovatoare și curajoase, unele poate prea ambițioase, dar acesta este un prim pas important. Tinerii trebuie să aibă curajul să treacă de la teorie la practică, să experimenteze și să testeze”, a subliniat Vladimir Tenravschi, director executiv EcoVisio.

Impact Hackathon a demonstrat potențialul colaborării dintre tineri, mentori și antreprenori sociali, oferind participanților experiență practică, iar întreprinderilor idei și instrumente care ar putea contribui la dezvoltarea serviciilor și extinderea impactului în comunitate.

Notă: Impact Hackathon este organizat în cadrul proiectului „Impact Space”, implementat de Fundația Est-Europeană în parteneriat cu EcoVisio, EBA Moldova și AOPD, din resursele financiare oferite de Suedia.

P.