Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

14 noiembrie 2026

ALARMANT! Mai multe cazuri de intoxicație cu medicamente, înregistrate în doar câteva zile

16 Nov. 2021, 09:16
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
16 Nov. 2021, 09:16 // Societate //  Realitatea.md

Asistența medicală de urgență este tot mai solicitată, iar responsabilii informează că în perioada 8 – 14 noiembrie, la Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească au fost înregistrate 14837 solicitări. Mai mult, după acordarea asistenței medicale de urgență, la instituțiile medicale spitalicești au fost transportați 5518 pacienți, dintre care 4480 adulți și 1038 copii.

„În structura solicitărilor deservite predomină cele cauzate de urgențele respiratorii – 3772 solicitări, inclusiv 1160 IRVA, urmate de urgențele cardiovasculare – 2812 solicitări, inclusiv 53 pacienți cu Sindrom coronarian acut și urgențele neurologice – 1885 solicitări, inclusiv 195 de accidente vasculare cerebrale”, se arată în nota informativă a CNAMUP.

Totodată, 1136 cetățeni cu diverse traumatisme au primit primul ajutor medical la etapa de prespital. Ambulanța a fost solicitată în cazul a 53 accidente rutiere, în urma cărora au avut de suferit 70 persoane. Ulterior, în dependență de starea pacienților, aceștia au fost transportați la spital.

„Echipele de asistență medicală urgentă au acordat primul ajutor medical la 49 pacienți cu diverse intoxicații, printre care 18 persoane cu intoxicații medicamentoase, opt persoane intoxicate cu CO, șase intoxicate cu alcool și patru cu ciuperci”.

De asemenea, săptămâna trecută au fost înregistrate 43 solicitări pe motivul urgențelor generate de agenții fizici, chimici și de mediu, dintre care 29 combustii și patru cazuri de hipotermie.

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 13:56
 // Categoria: Sport // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 13:56 // Sport //  Ana Panaguța

Naționala de fotbal a Moldovei a învins selecționata Kazahstanului cu scorul de 2-1, în cel de-al cincilea meci din Liga Națiunilor UEFA. În urma victoriei, tricolorii au acumulat șapte puncte și au urcat pe locul secund în grupa C3, transmite IPN.

În partida disputată pe stadionul Zimbru din Chișinău, Petru Popescu a deschis scorul în minutul 39. Oaspeții au restabilit egalitatea în minutul 51, prin Islam Chesnokov, însă atacantul moldovean a înscris din nou în minutul 77, stabilind scorul final. Prin această dublă, Popescu a ajuns la patru goluri marcate pentru echipa națională.

Meciul cu Kazahstanul a marcat și debutul la națională al atacantului de la FC Zimbru, Alexandru Bețivu. Totodată, Victor Bogaciuc a bifat cea de-a 20-a prezență în tricoul reprezentativei, în timp ce Danila Forov și Mihail Ștefan au ajuns la câte zece selecții.

În clasamentul grupei C3, Slovacia ocupă primul loc, cu 11 puncte, fiind urmată de Moldova, cu șapte puncte. Insulele Feroe se află pe poziția a treia, cu cinci puncte, iar Kazahstanul este pe ultimul loc, cu două puncte. Slovacia și Insulele Feroe au însă câte un meci mai puțin disputat.

Ultimul meci al Moldovei în grupă este programat pentru 16 noiembrie, în deplasare, împotriva Insulelor Feroe. Partida va fi decisivă pentru stabilirea ocupantei locului secund, care asigură participarea la barajul pentru promovarea în Liga B. Pentru a obține promovarea, Moldova va trebui să câștige ulterior barajul în fața unei echipe clasate pe ultimul loc într-una dintre grupele Ligii B.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!