Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Ambasada Rusiei de la Chișinău, deranjată de expoziția din PMAN: „Denigrează în mod deliberat soldații Armatei Roșii”

12 Iul. 2023, 19:49
 // Categoria: Politica // Autor:  Elena Putregai
12 Iul. 2023, 19:49 // Politica //  Elena Putregai

Ambasada Rusiei la Chișinău condusă de Oleg Vasnețov s-a arătat deranjată de expoziția „Basarabenii în Gulag” din PMAN. „Luna rusofobiei deghizată în „luptă împotriva totalitarismului”… Ei denigrează în mod deliberat soldații Armatei Roșii care au luptat cu ei… Nocivitatea și consecințele acestei „idei” nu pot să nu fie înțelese de arhitecții săi”, sunt câteva frânturi dintr-un comunicat postat miercuri, 12 iulie curent, de diplomația rusă pe contul oficial de Telegram.

„Am acordat atenție evenimentului care a început în Republica Moldova pe 6 iulie anul acesta – „luna rusofobiei” deghizată în „luptă împotriva totalitarismului”. Semnificativ este în același timp că organizatorii de tot felul de „instalații”, expoziții, producții scenice și ecranizate îi cinstesc cu cordialitate pe complicii români ai Germaniei naziste. Ei păstrează tăcerea despre atrocitățile lor din timpul Marelui Război Patriotic. Ei denigrează în mod deliberat soldații Armatei Roșii care au luptat cu ei.

În acest sens, reamintim consecințele tragice ale represiunilor regimului Antonescu împotriva civililor din Moldova sovietică. În anii ocupației române, „mareșalul eliberator” a distrus pe pământul Republicii Moldova circa 600 de mii de oameni de diferite naționalități. Numai în primii doi ani de ocupație românească, peste 200.000 de civili au murit de foame și boli. La ordinul lui Antonescu a început în iunie 1941 faimoasa „soluție finală a chestiunii evreiești din Basarabia”, în urma căreia au fost uciși peste 350 de mii de evrei, precum și peste 50 de mii de romi. În plus, s-a realizat românizarea forțată a rușilor, ucrainenilor, găgăuzilor, bulgarilor și a altor etnii care trăiesc în Moldova sovietică. Administrația de ocupație a introdus pedepsele corporale pentru moldoveni. Cărțile rusești au fost arse. Printre acestea se numără 15 vagoane de literatură rusă la Bălți și 250.000 de publicații în limba rusă la Tiraspol.

Desigur, Chișinăul oficial nu va vorbi astăzi despre aceste fapte. În timp ce mesajul acțiunilor actuale organizate în republică este evident: incitarea intenționată la ură față de Rusia și tot ce este rusesc. Nocivitatea și consecințele acestei „idei” nu pot să nu fie înțelese de arhitecții săi”, scrie în comunicatul Ambasadei.

Expoziția tematică a fost organizată cu sprijinul Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”, care a oferit și a instalat cele 2 vagoane de metal, a Agenției Naționale a Arhivelor, Muzeului Național de Istorie și a Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova.

FOTO Se prelungește expoziția „Basarabenii în Gulag” din PMAN, „urmare a multiplelor solicitări”

Acum 74 de ani, în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, regimul comunist sovietic a organizat cea mai amplă acțiune de deportare în masă de pe actualul teritoriu al Republicii Moldova. În vagoane similare celor amplasate în Piața Marii Adunări Naționale au fost strămutate forțat 11 281 de familii. Aceasta înseamnă 35.796 de persoane, dintre care 11. 889 erau copii, 14. 033 – femei și 9. 864 – bărbați.

La expoziția din Piața Marii Adunări Naționale sunt povestite istorii ale familiilor deportate în Siberia și Mongolia. 

Valeriu și Feodosia Avram sunt din satul Cociulia, raionul Cantemir. Valeriu avea doar doi ani când au început deportările. Împreună cu ceilalți membri ai familiei, timp de 2 ani, a stat ascuns într-o groapă de pământ în spatele casei, de unde se putea ieși doar pe timp de noapte. Alți consăteni au fost prinși în timp ce încercau să fugă și au fost împușcați.

Rudele Feodosiei au fost deportate pentru 13 ani. La plecare, au reușit să ia doar o căldare cu grăunțe, cu care au hrănit inclusiv nou-născuții. Au găsit puteri pentru reveni pe plaiul natal și au murit la distanță de un an, în casa părintească.

Mama lui Sergiu Calistru, Zinaida Bontea, din raionul Telenești, împreună cu alți oameni din sat, a fost deportată în Mongolia. Bărbații au fost trimiși să lucreze la canalul Volga-Don. Tot ce primeau din mâncare era o pâine, care le era aruncată jos.

Butnaru Nadejda avea 8 ani când, împreună cu ceilalți 6 frați și surori, a fost transportată timp de 2 săptămâni spre Siberia. Femeile și copiii au fost despărțiți de bărbați, iar unii nu s-au mai întors. După 17 ani, Nadejda a revenit acasă, iar astăzi a vizitat expoziția organizată de Guvernul Republicii Moldova.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:43 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cinci persoane au fost ucise și aproximativ 12 au fost rănite, inclusiv polițiști, în urma unui atac armat produs în Piața Principală din Cracovia, Polonia. Un bărbat a intrat cu mașina în piață și a început să tragă la întâmplare asupra oamenilor, potrivit poliției din regiunea Małopolska. Atacatorul a fost împușcat de forțele de ordine și transportat la spital, potrivit BBC, transmite Euronews.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 15:00, într-una dintre cele mai aglomerate zone din centrul orașului Cracovia.

Potrivit unui comunicat publicat pe platforma X de poliția din Małopolska, un bărbat a pătruns cu autoturismul în Piața Principală și a început „să tragă în oameni la întâmplare din mașina sa”.

În urma atacului, cinci persoane și-au pierdut viața, iar aproximativ 12 au fost rănite, printre acestea numărându-se și ofițeri de poliție.

Autoritățile au anunțat ulterior că atacatorul a fost împușcat de polițiști și transportat la spital.

Operațiune de amploare a poliției în centrul Cracoviei

Imediat după producerea atacului, serviciile de urgență au intervenit în Piața Principală, iar autoritățile locale le-au cerut locuitorilor să evite zona.

„S-au tras focuri de armă în Piața Principală. Serviciile de urgență sunt deja la fața locului. Poliția desfășoară, de asemenea, o operațiune pe strada Dietla”, a transmis municipalitatea din Cracovia într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs atacul.

Primele informații apărute în presa poloneză indicau două persoane decedate și zece rănite. Ulterior, poliția din Małopolska a anunțat că bilanțul a crescut la cinci morți și aproximativ 12 răniți. Deocamdată, motivul atacului nu a fost stabilit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!