Curs valutar
  • EUR
    20.1616
    0.1577%
  • USD
    18.1049
    0.8788%
  • RUB
    0.2185
    0.8238%
  • RON
    3.7719
    0.1405%
  • UAH
    0.3994
    1.2268%

Toate știrile

12 noiembrie 2026

„Angela Merkel” – scoasă la vânzare. Un ursuleț de pluș îi poartă numele

22 Sept. 2021, 05:45
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
22 Sept. 2021, 05:45 // Actualitate //  Realitatea.md

O fabrică de urși de pluș din Coburg, Germania a creat un ursuleț de pluș cu ocazia plecării cancelarului german Angela Merkel din funcție, scrie antena3.ro.

Potrivit sursei, ursulețul poartă numele de „Merkel” și are înălțimea de 40 de cm, costă 189 de euro.  Colierul, sacoul și coafura ursulețului îl fac să semene cu Angela Merkel, iar labele pot fi îndoite pentru a reproduce obişnuitul gest al mâinii cunoscut sub numele de „rombul Merkel”.

500 astfel de urși vor fi fabricați în orașul Coburg din regiunea Bavaria. Nu sunt jucării pentru copii, ci obiecte de colecție, iar unul dintre ei va merge chiar la cancelar.

Merkel va primi jucăria cu numărul 16, care indică numărul de ani în care a servit în calitate de cancelar german.

Printre alte personalităţi care au apărut ca ursuleţi de pluş se numără fostul preşedinte american Barack Obama, fostul cancelar al Germaniei Helmut Schmidt sau regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

 

Realitatea Live

12 Nov. 2026, 17:58
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
12 Nov. 2026, 17:58 // Slider //  Daniela Baranovschi

Mai multe redacții din țară au primit e-mailuri false, expediate în numele Băncii Naționale a Moldovei (BNM), prin care sunt invocate presupuse sancțiuni. Instituția avertizează că mesajele sunt frauduloase și precizează că nu trimite amenzi prin e-mail, SMS sau alte canale de comunicare și nu solicită achitarea acestora prin linkuri.

BNM atrage atenția că linkurile și fișierele atașate unor astfel de mesaje pot fi folosite pentru a obține acces la dispozitive și la datele stocate pe acestea. Din acest motiv, destinatarii sunt îndemnați să nu acceseze linkurile, să nu deschidă atașamentele și să nu răspundă solicitărilor primite.

Dacă există îndoieli privind autenticitatea unui mesaj, oamenii sunt sfătuiți să contacteze direct instituția în numele căreia a fost expediat, folosind datele de contact de pe site-ul oficial. În cazul în care un link suspect a fost accesat sau un fișier a fost deschis pe un dispozitiv de serviciu, incidentul trebuie anunțat imediat persoanei responsabile de securitatea informatică.

BNM le recomandă cetățenilor să nu divulge parolele, codurile PIN, datele de securitate ale cardurilor sau codurile de confirmare primite prin SMS ori în aplicațiile bancare. Orice solicitare legată de cont sau card trebuie verificată direct cu banca la care este deschis contul, prin canalele oficiale ale acesteia.

Instituția precizează că băncile și prestatorii de servicii de plată administrează conturile clienților în propriile sisteme și trebuie să respecte cerințele BNM privind securitatea informațiilor și protecția datelor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!