Curs valutar
  • EUR
    19.9863
    0%
  • USD
    17.0881
    0%
  • RUB
    0.2050
    0%
  • RON
    3.8050
    0%
  • UAH
    0.3831
    0%

Toate știrile

23 august 2026

Canalizarea se scumpește considerabil la Strășeni. Operatorul cere majorări de până la 85%

27 Iul. 2026, 16:03
 // Categoria: Economie // Autor:  Vlada Ciorici
27 Iul. 2026, 16:03 // Economie //  Vlada Ciorici

Locuitorii din Strășeni ar putea plăti mai puțin pentru apa potabilă, dar mai mult pentru serviciile de canalizare. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat pentru consultări publice proiectul noilor tarife pentru serviciile prestate de S.A. „Apă-Canal Strășeni”.

Potrivit proiectului, ANRE propune un tarif de 20,03 lei pentru un metru cub de apă, cu 70 de bani mai mic decât tariful actual de 20,73 lei/m³. În același timp, tariful pentru serviciile de canalizare ar urma să crească de la 11,01 lei la 13,41 lei/m³, ceea ce înseamnă o majorare de 2,40 lei pentru fiecare metru cub.

Proiectul arată însă că operatorul S.A. „Apă-Canal Strășeni” a solicitat tarife mult mai mari. Întreprinderea a cerut un tarif de 32,66 lei/m³ (+57,6%) pentru alimentarea cu apă și 20,38 lei/m³ (+85,1%) pentru serviciile de canalizare.

Totodată, ANRE a diminuat și cheltuielile recunoscute în tarif. Dacă operatorul a solicitat includerea unor cheltuieli totale de 23,32 milioane de lei, autoritatea a acceptat 17,72 milioane de lei, cu aproape 5,6 milioane de lei mai puțin. Cele mai mari ajustări au fost făcute la cheltuielile pentru energia electrică, reduse de la 6,62 milioane la 4,04 milioane de lei, la redevențe, diminuate de la 1,63 milioane la 929,8 mii de lei, precum și la cheltuielile de personal, care au fost reduse de la 12,46 milioane la 11,96 milioane de lei.

ANRE a recalculat și venitul reglementat al operatorului. Din cele 24,5 milioane de lei solicitate spre aprobare, instituția a acceptat 18,19 milioane de lei, iar după aplicarea devierilor tarifare venitul reglementat a fost stabilit la 16,93 milioane de lei.

Proiectul este supus consultărilor publice, iar tarifele finale vor fi ulterior examinate de către ANRE.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

22 Aug. 2026, 17:41
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
22 Aug. 2026, 17:41 // Societate //  Realitatea.md

Tendința de scădere a aportului ape în lacul de acumulare de la Novodnistrovsk continuă să se agraveze, afirmă ministrul Mediului, Gheorghe Hajder. Potrivit oficialului, în ultimele 5 zile, media zilnică a debitului de intrare a scăzut la doar 19 m³/s (față de media de 38 m³/s înregistrată la începutul lunii).

Luni indicatorul era 15 m³/s, marți – 29 m³/s, miercuri – 19 m³/s, joi – 18 m³/s, iar vineri a înregistrat un nou record negativ istoric de 14 m³/s.

„Această tendință negativă începe să afecteze direct debitele din aval. Dacă până la data de 20 august deversările din lacul de acumulare Dubăsari au fost menținute la un nivel de 77–78 m³/s, ieri debitul a fost redus la 72 m³/s, iar pentru astăzi este preconizată o scădere suplimentară până la 65 m³/s. Situația devine din ce în ce mai tensionată pentru întregul ecosistem al fluviului, pentru aprovizionarea și gestionarea resurselor de apă”, informează ministrul.

Funcționarul a mai notat pe rețelele de socializare că Ministerul Mediului se află în contact permanent cu toate instituțiile de resort, inclusiv cu autoritățile din Ucraina, iar la finalul acestei luni va avea loc o nouă ședință extraordinară cu responsabilii din țara vecină.

În context, consumatorii, agenții economici și autoritățile locale sunt rugate să monitorizeze stațiile de captare, să utilizeze responsabil apa, să reducă pierderile din rețea și să stopeze consumul nejustificat.

Și primarul Capitalei, Ion Ceban, a comunicat despre scăderea debitului în lacul de la Dubăsari. Edilul a punctat că autoritățile municipale sunt pregătite să pornească toate pompele instalate în ultima perioada la stația de captare, iar locuitorii nu vor rămâne fără apă.

„Suntem gata ca la Stația de Captare să pornim toate pompele pe care le-am instalat în ultima perioadă pentru a capta apa și a o aduce în stație, pentru ca aceasta să nu se oprească și să continuăm aprovizionarea locuitorilor. Barajul construit, la fel, ne ajută să menținem apa în zona Stației de Captare. În acest sens, avem o comunicare permanentă și un schimb de date cu prim-ministrul. Primăria Chișinău a întreprins toate măsurile posibile și necesare în situații negative, în cazul în care apa va fi diminuată pe râul Nistru”, a transmis Ion Ceban.