Curs valutar
  • EUR
    20.2078
    0.2024%
  • USD
    17.7706
    0.5785%
  • RUB
    0.2090
    -0.2871%
  • RON
    3.8288
    0.1959%
  • UAH
    0.3950
    0.3291%

Toate știrile

25 septembrie 2026

Beată criță și agresivă! Femeia din Soroca, escortată la inspectorat! Ce i-a făcut concubinului

25 Nov. 2021, 12:48
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
25 Nov. 2021, 12:48 // Societate //  Realitatea.md

După faptă și răsplată. O femeie în vârstă de 28 de ani din Soroca a ajuns pe mâna oamenilor legii după ce și-a înjunghiat concubinul. Potrivit informațiilor, incidentul s-a întâmplat miercuri, 24 noiembrie, iar poliția a fost alertată să intervină în jurul orei 22:00 de o locuitoare a satului Șolcani din raionul Soroca, care a comunicat că vecina sa i-a cauzat o plagă cu cuțitul concubinului.

Imediat la fața locului s-a deplasat grupa operativă pentru a documenta cazul.

„S-a stabilit că o femeie de 28 de ani se afla la domiciliu împreună cu concubinul său în vârstă de 39 de ani, ambii fiind în stare de ebrietate alcoolică. Între cei doi s-ar fi iscat un conflict în urma cărui femeia cu un cuțit de bucătărie i-ar fi aplicat concubinului o plagă penetrantă în regiunea stângă a abdomenului”, spune poliția.

Ulterior, femeia fiind supusă alcooltestului, s-a înregistrat o concentrație de 1.07 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.

„Bărbatul a fost preluat de către echipajul medical și transportat la Spitalul Raional Soroca pentru investigații, iar individa a fost escortată la inspectorat”.

Oamenii legii au inițiat pe caz un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Realitatea Live

Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
25 Sept. 2026, 16:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
25 Sept. 2026, 16:42 // Slider //  Realitatea.md

Mișcarea Civică Construim înCREDere a prezentat astăzi raportul de monitorizare civică „Un an de la alegerile parlamentare. Unde suntem?”. Documentul evaluează, pe baza datelor publice și a rezultatelor verificabile, modul în care au fost puse în aplicare angajamentele electorale asumate de PAS în programul „UE 2028”, în perioada 28 septembrie 2025–28 septembrie 2026.

„Nu evaluăm guvernarea după preferințele noastre politice, ci după angajamentele pe care ea însăși le-a asumat public și după standardele pe care tot ea și le-a fixat. După un an nu pronunțăm un verdict asupra întregului mandat, dar putem vedea dacă ritmul actual conduce sau nu spre obiectivele promise”, a declarat Olesea Stamate.

Raportul constată că 18 dintre cele 325 de angajamente sectoriale, adică 5,5%, au fost realizate integral. Incluzând realizările parțiale, formale și poziția aproape realizată, totalul ajunge la 26 de angajamente, sau 8%.

Alte 56 de angajamente, reprezentând 17,2%, nu au niciun început de execuție, iar 86, sau 26,5%, avansează sub ritmul necesar; 47 dintre acestea sunt mult sub ritm. În derulare fără un decalaj demonstrabil sunt 153 de angajamente, iar patru nu au putut fi clasificate din informațiile publice disponibile.

O altă concluzie importantă privește calitatea promisiunilor: 200 din cele 325 de angajamente sectoriale, adică 61,5%, nu conțin nicio cifră, niciun termen și niciun act normativ care trebuie adoptat. În lipsa acestor repere, cetățenii, presa și organizațiile civice nu pot verifica obiectiv dacă promisiunea a fost respectată.

„Pentru fiecare angajament realizat integral există peste trei fără niciun început de execuție și aproape cinci care avansează mai lent decât ar trebui. Un angajament fără termen, cifră sau rezultat măsurabil nu poate produce răspundere politică reală”, a subliniat Olesea Stamate.

Compararea documentelor arată și o reducere a mai multor ținte: 3.000 km de drumuri au devenit cel puțin 100 km anual, 60.000 de hectare de pădure au devenit cel puțin 7.000 de hectare plantate și reabilitate în 2026, locurile noi în creșe au scăzut de la 5.000 la 3.000, iar ținta pentru învățământul superior dual de la 1.000 la 450 de studenți anual. Obiectivele salariale de 10.000 de lei salariu minim și 25.000 de lei salariu mediu nu mai apar cuantificate, iar sportul și politica de tineret nu mai figurează ca domenii distincte.

Raportul consemnează și rezultate pozitive: deschiderea primelor clustere de negocieri cu Uniunea Europeană, majorarea burselor în domenii prioritare, creșterea plafonului de înregistrare obligatorie ca plătitor de TVA la 1,7 milioane de lei, deducerea de până la 20.000 de lei pentru cheltuieli de studii și perfecționare profesională, progrese în acordurile bilaterale de pensii și finalizarea constructivă a liniei electrice Vulcănești–Chișinău.

Mișcarea Civică Construim înCREDere solicită pentru al doilea an un plan public de recuperare a întârzierilor, cu termene, responsabili și indicatori; raportare semestrială privind programul de guvernare; reconsultarea proiectelor modificate substanțial înainte de vot; un calendar fiscal predictibil pentru patru ani și publicarea trimestrială a kilometrilor de drum contractați, executați și recepționați.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!