Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Ce este Ortodonţia şi care sunt sarcinile de bază ale acesteia, pentru a îmbunătăți viața pacienților stomatologici?

22 Oct. 2021, 12:26
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
22 Oct. 2021, 12:26 // Societate //  Realitatea.md

Un zâmbet frumos îţi poate adăuga o notă în plus de încredere în propria personalitate şi te poate face mai sigur şi mai încrezut. Astfel, dantura joacă un rol primordial în viaţa fiecăruia dintre noi, tocmai de aceea, este necesar să avem grijă de sănătatea dinţilor noştri. Cei care suferă astăzi de o amplasare incorectă a dinţilor în cavitatea bucală cu siguranţă au auzit de termenul de ,,ortodonţie” sau cel puţin urmează să audă. De fapt, ortodonţia este o ramură aparte a stomatologiei, ce abordează toate aspectele anomaliilor dento-maxilare, începând de la posibilele cauze şi terminând cu diagnosticul şi metodele de tratament pentru aceste probleme.

Aşadar, pe parcursul vieţii noastre pot interveni anumiţi factori care să ne modifice poziţia anatomică corectă a dinţilor, ceea ce duce la faptul că numărul pacienţilor care se adresează la medicul stomatolog cu această problemă este într-o continuă creştere. În cazul dat, aparatul dentar reuşeşte nu doar să intervină la baza problemei, ci şi să trateze diferite simptome. Despre aceasta, cât şi despre alte aspecte ale ortodonţiei, vom vorbi în rândurile ce urmează.

Care sunt sarcinile unui aparat dentar?

După cum ai înţeles, aparatul dentar poate fi considerat drept o ,,salvare” pentru majoritatea persoanelor care suferă de problemele legate de anatomia incorectă a dinţilor. Cu ajutorul acestuia, te poţi bucura de un zâmbet sănătos şi frumos, care să întoarcă privirile multora, dar în primul rând este siguranţa ta fizică. Sarcinile primordiale ale unui aparat dentar sunt următoarele:

  • Ameliorarea esteticii faciale;
  • Îmbunătăţirea funcţiei masticatorii şi echilibrului articular;
  • Ameliorarea alinierii dentare;
  • Restabilirea relaţiilor interdentare;
  • Previne durerile şi disfuncţiile articulare;
  • Creşte stima de sine prin oferirea unui zâmbet estetic.

Tipuri de bracket-uri

Astăzi, este evident că această ramură a stomatologiei este deja foarte bine dezvoltată, chiar şi la noi în ţară – de fapt. În cadrul turismului stomatologic mulți străini vin să se trateze anume în Moldova. Ortodonţia în Chişinău este tot mai populară, din motiv că avem medici stomatologi profesionişti, care sunt capabili să ofere servicii la cea mai înaltă calitate. Anume din acest motiv, în majoritatea stomatologiilor ai posibilitatea să alegi dintre cele trei tipuri de aparate dentare, şi anume:

  • Aparatul dentar fix metalic. Lucrează foarte bine la o persoană care a ales să poarte aparatul cu multă încredere.
  • Aparatul dentar din ceramică. De cele mai multe ori, acesta este aplicat persoanelor care nu doresc să demonstreze tratamentul, din cauza unui disconfort emoţional sau din alte motive personale.
  • Aparatul dentar fix din safir. Are o estetică deosebită și o rezistență admirabilă.
  • Aparatul dentar colorat. Acesta este potrivit vârstei fragede, pentru că are un estetic specific, dar şi pentru că este destul de accentuat şi vizibil.

Fiecare dintre aceste tipuri de aparate este individual, cu atât mai mult că şi fiecare persoană are cerinţele şi aşteptările sale în urma acestui tratament. Chiar dacă durata acestuia nu este una foarte scurtă, rezultatele finale pot fi uimitoare, în cazul în care ai ales cu perseverenţă clinica stomotalogică din Chişinău potrivită, şi respectiv medicul. Orice detaliu este o decizie importantă, care poate contribui la sănătatea danturii tale, şi eventual la încrederea personală.

De ce este important să purtăm un aparat dentar?

Tratamentul ortodontic cu aparat dentar te ajută nu doar la îmbunătăţirea funcţionalităţii zâmbetului, ci şi la schimbări pozitive asupra aspectului general al feţei. Un zâmbet frumos este întotdeauna un lucru de admirat, pentru că o persoană zâmbitoare este o persoană încrezută. Dacă vrei şi tu să începi un astfel de tratament, ar fi bine să te informezi bine din mai multe surse veridice, pentru ca în final să te poţi bucura de un rezultat cu efect maxim şi prezentabil. De aceea, un medic specialist în domeniu îţi va asigura un tratament unic, care îţi va oferi nu numai „dinţi aliniaţi”, dar şi estetică deosebită.

P.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.