Ar putea interveni întârzieri în orarul de zbor din cazua condițiilor de ceață. Este mesajul transmis de Aeroportul Internațional Chișinău, marți, 26 noiembrie curent.
„Siguranța este prioritatea noastră principală, iar aceste măsuri sunt luate pentru a asigura desfășurarea în siguranță a operațiunilor aeriene. Totodată, este important de menționat că decizia de operare în condiții de ceață este la discreția companiei aeriene”, mai transmit responsabilii de la aeroport.
Pentru a verifica în timp real statutul zborului, accesați site-ul airport.md.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Meteorologii au anunțat pentru marți condiții de ceață în Republica Moldova. Pe parcursul zilei, temperaturile variază, atingând maxime între 3 și 7 grade Celsius, în funcție de regiune.