Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Cine este procurorul care-l va ancheta pe Stoianoglo? Despre cariera în sistem și din averea acestuia!

05 Oct. 2021, 18:08
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
05 Oct. 2021, 18:08 // Societate //  Realitatea.md

Victor Furtuna – procurorul desemnat de membrii Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) în ședința de marți, 5 octombrie curent, să investigheze ilegalitățile de care este acuzat procurorul general, Alexandr Stoianoglo, de către deputatul PAS, Lilian Carp – activează în sistem de circa 10 ani. Realitatea.md i-a analizat cariera și averea.

Astfel, în toamna anului 2011, proaspăt absolvent al Institutului Naţional al Justiţiei, candidatura lui Victor Furtuna, a fost propusă de CSP procurorului general pentru numire în funcția de procuror în cadrul Procuraturii sectorului Buiucani, municipiul Chișinău. Odată numit, cinci ani mai târziu, a început să activeze în cadrul Procuraturii municipiului Chișinău. Abia în primăvara anului 2019, a fost numit în funcția vacantă de procuror în cadrul Procuraturii Anticorupție.

Potrivit datelor deschise publicului, acest procuror nu are proceduri disciplinare. În schimb, în 2014 a obținut diploma de onoare a Procuraturii de categoria III, iar în 2018 i s-a oferit un „cadou simbolic” pentru încurajare.

În cea mai recentă declarație de avere și interese personale, pentru anul 2020, a indicat că a obținut un venit de la locul de muncă de bază de 81.434 lei. Din înstrăinarea bunurilor mobile sau imobile a mai avut 10 mii de lei, iar din alte surse legale – 1.703 roni, 100.657 lei și cadouri de 3 mii de euro.

La bunuri imobile, a indicat că are un apartament cu suprafața de 78,2 metri pătrați în valoare de 527.666 lei prin contract privind investirea în construcția spațiului locativ din anul 2011. Mai are un apartament, un pic mai mare – de 78,8 metri pătrați – în posesie din anul 2016.

Aici, a mai declarat și avere imobile cu diverse suprafețe, cum ar fi de 2,5 metri pătrați, de 10,1 metri pătrați și de 14,2 metri pătrați. Are și un garaj de 16 metri pătrați din anul 2019.

Cât despre bunuri mobile, în 2011, și-a cumpărat un vehicul, același an de fabricație, în valoare de 10 mii de lei. Mai târziu, în 2015, și-a cumpărat și un autoturism de marcă Renault, tot din același an, în valoare de 84 mii de lei.

Este de menționat că ultima dată numele procurorului Victor Furtuna a apărut în presă cu privire la gestionarea dosarului a 13 polițiști de frontieră învinuiți de luare de mită. Detalii despre dosarul în cauză aici.

DOC PG a rămas fără conducere! Stoianoglo și adjuncții săi, suspendați, iar procurorul general supus urmăririi penale

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.