Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Conducerea R. Moldova, recunoscătoare UE pentru decizia pe afiliații lui Șor: „Semn clar că avem sprijinul neclintit”

22 Feb. 2024, 18:58
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Elena Putregai
22 Feb. 2024, 18:58 // Actualitate //  Elena Putregai

Conducerea Republicii Moldova, în persoana președintei Maia Sandu și a premierului Dorin Recean, a salutat joi seara, 22 februarie curent, decizia Consiliului Uniunii Europene (UE) privind sancționarea a șase persoane apropiate fugarului Ilan Șor. Ambele mesaje au fost publicate pe conturile oficiale de pe rețeaua socială X.

„Mulțumesc pentru sprijinul permanent din partea UE. Astăzi, @EUConsiliul a luat măsuri decisive prin impunerea de noi măsuri restrictive împotriva celor care subminează democrația Republicii Moldova. Aceste măsuri transmit un mesaj puternic – împreună, suntem puternici în asigurarea unui viitor sigur”, a declarat Maia Sandu.

„Binevenită decizia @EUConsiliul de a sancționa șase persoane și o entitate care subminează democrația și stabilitatea Republicii Moldova – un semn clar că avem sprijinul neclintit al UE în lupta împotriva războiului hibrid al Rusiei și încercările de a submina statul de drept și securitatea Moldovei”, este mesajul lui Dorin Recean.

Mai devreme, Consiliul UE a impus măsuri restrictive împotriva a șase persoane și a unei organizații responsabile de acțiuni menite să destabilizeze, să submineze sau să amenințe suveranitatea și independența Republicii Moldova.

„Republica Moldova este una dintre țările cele mai afectate de consecințele invaziei ilegale ale Rusiei în Ucraina. Există încercări serioase, intensificate și continue de destabilizare a țării. Listele de astăzi transmit un alt semnal politic important al sprijinului neclintit al UE față de Republica Moldova, de stabilitatea, independența și suveranitatea acesteia. UE rămâne hotărâtă să continue să ia măsuri împotriva celor care destabilizează vecinătatea noastră directă”, a declarat Josep Borrell, Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate.

Consiliul sancționează organizația paramilitară: Asociația Oamenilor cu Epoleți „Scutul Poporului”, care a făcut încercări repetate de subminare a guvernării democratice din Republica Moldova, inclusiv prin incitarea la revolte și demonstrații violente, precum și pe liderul acesteia.

Printre celelalte persoane sancționate se numără Șeful Adjunct al Departamentului de Informații Operaționale al Serviciului Federal de Securitate al Federației Ruse, responsabil de operațiunile secrete ale Rusiei în Republica Moldova, în special în regiunea transnistreană, începând din 2016. În plus, Consiliul sancționează directori ai unor trusturi media care dețin mai multe canale media din țară, ce promovează frecvent mesaje menite să obstrucționeze și să submineze procesul politic democratic. Lista include, de asemenea, alte persoane implicate în diseminarea dezinformării și în incitarea la violență și la teamă sau care au legătură cu cazul „Fraudei Bancare”.

Toate persoanele enumerate astăzi fac obiectul unei înghețări a activelor deţinute. Cetățenilor și companiilor din UE le este interzis să le pună la dispoziție fonduri acestor persoane. În plus, cele șase persoane fac obiectul unei interdicții de călătorie, care le interzice să intre și să tranziteze  teritoriile UE.

Eforturile de destabilizare a Republicii Moldova au crescut semnificativ de la începutul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și reprezintă o amenințare directă la adresa stabilității și securității frontierelor externe ale UE. UE rămâne neclintită în sprijinul său față de Republica Moldova, rezistența, securitatea, stabilitatea, economia și aprovizionarea cu energie a acesteia, în fața activităților destabilizatoare instigate de actori externi.

La 28 aprilie 2023, UE a stabilit, la cererea Republicii Moldova, un cadru pentru măsuri restrictive specifice împotriva persoanelor responsabile de sprijinirea sau punerea în aplicare a acțiunilor care subminează sau amenință suveranitatea și independența Republicii Moldova, precum și democrația, statul de drept, stabilitatea sau securitatea țării. La 30 mai 2023 , Consiliul a adoptat primul set de 5 listări ca parte a noului cadru. La 14 decembrie 2023, Consiliul European a convenit să deschidă negocierile de aderare cu Republica Moldova, după ce i-a acordat statutul de țară candidată la 23 iunie 2022.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 13:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
03 Nov. 2026, 13:40 // Slider //  Daniela Baranovschi

Calea Ferată din Moldova (CFM) a început lucrările de reabilitare a infrastructurii din stația Berești, Ungheni, pentru a repune în funcțiune platforma de transbordare a mărfurilor în containere. Aceasta va permite transferul containerelor între vagoanele cu ecartament larg, folosit în Republica Moldova, și cele cu ecartament european standard.

Lucrările vizează un tronson de cale ferată cu o lungime de 580 de metri. Pe această porțiune vor fi înlocuite 350 de traverse, iar calea ferată va fi îndreptată.

După reabilitare, platforma va permite transbordarea mărfurilor în ambele direcții: de pe vagoanele cu ecartament larg, de 1.520 mm, pe cele cu ecartament standard, de 1.435 mm, și invers.

Reprezentanții CFM susțin că lucrările vor facilita transferul mărfurilor, vor crește capacitatea de manipulare a containerelor și vor valorifica potențialul logistic al stației Berești.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!