Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Controversele manualului de istorie: Ministrul Educației are programată o nouă discuție cu Comunitatea Evreiască

16 Mai 2025, 17:46
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
16 Mai 2025, 17:46 // Societate //  Realitatea.md

Comunitatea Evreiască din Republica Moldova își exprimă profunda îngrijorare față de menținerea în circulație a manualului „Istoria românilor și universală” pentru clasa a XII-a, pe care îl consideră plin de distorsiuni istorice grave. Într-un comunicat de presă emis pe 16 mai 2025, organizația solicită retragerea imediată a manualului, până la revizuirea completă a conținutului acestuia.

Reprezentanții comunității au argumentat că manualul minimizează importanța Holocaustului și ar justifica, într-o anumită măsură, regimul Antonescu. De asemenea, susțin că manualul omite detalii esențiale despre crimele în masă comise împotriva evreilor și despre deportările violente, înlocuindu-le cu formulări generale care „ascund cruzimea evenimentelor”.

Comunitatea a adresat anterior două demersuri oficiale către Ministerul Educației și Cercetării (MEC), în februarie și mai, și a organizat o conferință de presă pe 18 februarie. În lipsa unui răspuns adecvat, aceasta își rezervă dreptul de a contesta decizia ministerului în instanță, invocând dreptul la o educație corectă și nediscriminatorie.

Printre solicitările formulate se numără: reformularea conținutului manualului pe baza evaluărilor experților internaționali și a materialelor validate de Institutul „Elie Wiesel” și Yad Vashem; precum și inițierea unei dezbateri publice cu implicarea istoricilor, profesorilor, supraviețuitorilor Holocaustului și societății civile.

Ministrul Educației, Dan Perciun, a recunoscut existența unor opinii critice, inclusiv din partea instituției israeliene Yad Vashem. Cu toate acestea, el a declarat că avizele facultăților de istorie din Republica Moldova și ale Academiei de Științe nu consideră manualul problematic în mod esențial. A subliniat că ministerul va încerca să găsească un compromis, oferind în școli materiale suplimentare despre Holocaust, inclusiv filme documentare și conținut educativ adițional, care să completeze eventualele lacune ale manualului actual.

Ministrul a mai anunțat că urmează o nouă discuție cu reprezentanții Comunității Evreiești, programată pentru 23 mai. El a adăugat că, după această întâlnire, vor fi anunțate public concluziile oficiale ale ministerului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 19:20
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 19:20 // Slider //  Valentina Buza

Inginerii de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) au construit un robot extrem de subțire, care se deplasează prin apă folosind celule musculare vii activate cu ajutorul luminii. Dispozitivul are un corp flexibil și două înotătoare, iar cercetătorii îi pot controla direcția prin iluminarea separată a acestora.

Experimentul, descris în Advanced Functional Materials, demonstrează că țesutul muscular crescut în laborator poate genera suficientă forță pentru a pune în mișcare un robot de dimensiuni foarte mici. Tehnologia ar putea fi folosită în viitor pentru explorarea mediilor acvatice fragile, unde echipamentele rigide riscă să provoace daune.

Robotul dezvoltat de echipa MIT are o structură flexibilă din gel, aproximativ cât un baton de gumă de mestecat. Corpul său este prevăzut cu două înotătoare, fiecare acoperită cu un strat de celule musculare mai subțire decât un fir de păr uman.

Celulele au fost modificate genetic pentru a se contracta atunci când sunt expuse la lumină. Prin activarea lor, cercetătorii pot pune în mișcare înotătoarele, care împing apa și propulsează dispozitivul înainte.

Iluminarea separată a celor două părți permite și schimbarea direcției. Dacă lumina este îndreptată către o singură înotătoare, aceasta se mișcă independent de cealaltă. Atunci când ambele sunt activate, robotul poate înota folosindu-le simultan.

În cadrul experimentelor, echipa a demonstrat că dispozitivul se poate deplasa și poate vira într-un labirint subacvatic simplu. La viteza maximă, robotul parcurge aproximativ de patru ori lungimea propriului corp într-un minut. Ritmul este lent în comparație cu cel al unui înotător de performanță, dar arată că un strat foarte subțire de țesut muscular poate asigura propulsia necesară deplasării prin apă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

La ce ar putea fi folosiți roboții care înoată cu mușchi vii

După optimizarea structurii, cercetătorii au montat țesutul muscular pe cele două înotătoare ale robotului și l-au testat într-un vas Petri umplut cu apă. O sursă de lumină deplasată manual a permis activarea selectivă a mușchilor și ghidarea dispozitivului printre obstacole.

Deocamdată, viteza redusă reprezintă una dintre limitele proiectului. Echipa intenționează să modifice forma corpului pentru a obține o deplasare mai rapidă. Experimentul urmărește în primul rând să demonstreze că un robot bidimensional, foarte subțire, poate înota folosind exclusiv contracțiile unui strat de țesut muscular viu.

Pe termen lung, astfel de dispozitive ar putea fi adaptate pentru monitorizarea mediilor acvatice sau pentru explorarea unor locuri în care echipamentele convenționale ar putea afecta organismele și structurile fragile. Țesuturile vii răspund la stimuli și au capacități de regenerare care ar putea deveni utile în dezvoltarea unor noi sisteme robotice, deși aplicarea practică a acestor proprietăți necesită cercetări suplimentare.