Copiii din Transnistria sunt îndoctrinați de la vârste fragede, prin intermediul unor pretinse ore de educație patriotică în școli militare. Mai mulți băieți, de la vârste de 11 ani, ajung la școala militară Suvorov, fondată la inițiativa lui Vadim Krasnoselski. Instituția beneficiază de sprijin politic și logistic din partea Rusiei, combinând studiile de bază cu pregătirea armată.

Din 2017 până în 2024, 137 de elevi au absolvit ciclul complet de 7 ani, iar cei mai mulți au fost înmatriculați apoi la studii la instituții cu profil militar din regiunea separatistă a Moldovei și din Rusia. Conform Promo-LEX, școala de cadeți, la fel ca în regiunile ocupate ale Ucrainei, este folosită ca instrument de modelare a viziunii copiilor asupra lumii, cu scopul de a cultiva loialitatea față de Rusia și regimurile de ocupație. Totodată, instituția contribuie la formarea unei potențiale rezerve militare, care să fie mobilizată în eventualitatea unui război.

Pe lângă copii din stânga Nistrului, la școala militară Suvorov ajung și minori din Găgăuzia. Structura a fost creată la doar trei ani de la anexarea Crimeei.

Elevii, începând cu vârsta de 11 ani, locuiesc în cazarme, sub supravegherea personalului militar. Aceștia sunt îmbrăcați în uniforme militare, care au rolul de a le insufla mândrie și sentimentul de apartenență la așa-numita „armată rmn” (n. red.: republica moldo-nistreană, nerecunoscută la nivel internațional). Personalul didactic este mixt, include civili, dar și militari activi sau în rezervă.

Minorilor li se limitează contactele cu familia, iar regulamentul prevede participarea adolescenților la activități organizate de pretinsul „minister al apărării”, printre care trageri, exerciții tactice pe teren și parade militare.

În procesul de predare se folosesc manuale și cărți rusești. Curriculumul este aliniat celui folosit în școlile militare din Federația Rusă, iar  programul de învățământ este centrat pe istoria militară a Rusiei, glorificarea „moștenirii sovietice” și inocularea ideii că minorii nu sunt simpli copii, ci „apărători ai patriei”.

Înscrierea în „școala militară” se face prin examen de admitere. Prioritate au copiii orfani sau cei lipsiți de îngrijire părintească, copiii din familii monoparentale, cei din familii ale angajaților structurilor de forță și militarilor din Grupul Operativ de Trupe Ruse sau forțele de menținere a păcii. Aceste categorii reprezintă aproximativ 30% din numărul total al elevilor înmatriculați.

Înainte de a deveni oficial elevi ai „școlii militare”, minorii admiși urmează un stagiu intensiv de inițiere, denumit „cursul tânărului suvorovist”, desfășurat pe parcursul a 10 zile. În această perioadă, sub supravegherea reprezentanților structurilor paramilitare, aceștia participă la exerciții de tragere și disciplină militară, învață să folosească arme și iau parte la activități de „educație patriotică”. Totodată, elevii învață regulamentul intern al instituției, textul „jurământului suvorovist”, precum și modul corect de a purta uniforma militară și de a executa comenzile.

Pe lângă programul de învățământ obligatoriu, minorii participă săptămânal la diverse activități extracurriculare, o parte dintre care reprezintă propagandă. Este vorba despre marșuri, reconstrucții ale bătăliilor, proiecții de filme manipulatorii despre războiul de pe Nistru, vizite la structurile de forță separatiste și alte evenimente similare.

Studiile psihologice arată că atunci când copiii sunt crescuți cu convingerea că războiul este o componentă firească a vieții, ei tind să-l conteste mai puțin și să accepte mai ușor suferința, lipsurile și sacrificiile ca pe o parte firească a vieții, potrivit analizei publicate de PromoLEX. Expunerea la pericol, separarea de familie și prieteni, precum și lipsurile materiale sunt prezentate ca elemente esențiale, atât ale vieții de front, cât și ale perioadei de după război – experiențe care trebuie acceptate și îndurate. Dacă această mentalitate se înrădăcinează, generațiile viitoare, devin mult mai receptive la ideea că statul poate folosi forța militară pentru a-și atinge obiectivele de politică externă.

Absența totală de transparență și lipsa informațiilor privind condițiile de trai, procesul educațional și modul de îngrijire a copiilor din școala militară împiedică documentarea eventualelor abuzuri sau încălcări ale drepturilor omului. Probabilitatea ca eventuale incidente să fie făcute publice este redusă și din cauza riscurilor de persecuție sau detenție.