Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Criza gazelor naturale – Cotaţiile au scăzut puternic după declaraţiile lui Vladimir Putin

29 Oct. 2021, 19:00
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
29 Oct. 2021, 19:00 // În Lume //  Realitatea.md

Cotaţiile futures la gaze au scăzut puternic în această săptămână, după ce preşedintele Rusiei Vladimir Putin, a ordonat grupului Gazprom să îşi majoreze livrările de gaze spre Uniunea Europeană, după ce va umple depozitele interne, scrie economica.net.

Cotaţiile de referinţă la gaze naturale pentru piaţa europeană, cele de la hub-ul TTF din Olanda, au scăzut cu 21% după declaraţiile făcute miercuri seara de liderul de la Kremlin, iar vineri au coborât sub pragul de 70 de euro pentru un Megawatt oră, pentru prima dată după 27 septembrie, ajungând în jurul orei 11:20 GMT la 68,53 de euro pentru un Megawatt oră.

Separat, pe piaţa din Marea Britanie preţul gazelor naturale cu livrare în luna următoare a înregistrat o scădere similară în cursul acestei săptămâni, ajungând vineri la 177 de pence pentru o unitate termică.

Cotaţiile pentru ambele contracte sunt la mai puţin de jumătate faţă de maximumul atins în data de 6 octombrie, într-un moment de panică provocat de cererea solidă venită de pe piaţa asiatică şi de temerile privind o iarnă friguroasă în emisfera nordică. Atunci cotaţiile au atins recordurile absolute de 162,125 euro pentru un Megawatt oră la hub-ul TTF din Olanda respectiv 407,82 de pence pentru o unitate termică în cazul pieţei britanice.

În pofida scăderilor puternice înregistrate în ultimele zile, cotaţiile la gaze sunt totuşi de trei ori mai mari comparativ cu nivelul la care erau în urmă cu şase luni.

Corecţia din ultimele zile „se datorează în principal faptului că preşedintele Rusiei a ordonat Gazprom să livreze mai multe gaze Europei începând cu data de 8 noiembrie”, explică Carsten Fritsch şi Barbara Lambrech, analişti la Commerzbank.

O treime din gazele naturale consumate de Europa provin din Rusia.

Liderul de la Kremlin a ordonat miercuri grupului Gazprom să se concentreze pe umplerea depozitelor sale din Europa, amplasate în Austria şi Germania, începând cu data de 8 noiembrie, la o zi după ce va termina procesul de umplere a depozitelor din Rusia. Această măsură „va crea o situaţie mai favorabilă pe piaţa energetică din Europa”, a apreciat Vladimir Putin la o întâlnire cu directorul general de la Gazprom, Alexey Miller.

Depozitele de gaze naturale din Germania „sunt umplute în prezent în proporţie de 70%, în timp ce în cazul celor din UE gradul de umplere este de 77%. În mod normal, la acest moment al anului, ele trebuiau să fie umplute în proporţie de 90%”, indică experţii Commerzbank.

Potrivit unor oficiali ruşi citaţi de Bloomberg, Rusia vrea ca preţul gazelor pe piaţa din Europa, principalul său client, să scadă cu 60% faţă de nivelul actual, deoarece o apreciere prelungită ar putea afecta cererea pentru gazele livrate de Gazprom.

La începutul acestei luni, cotaţiile la hub-ul din Olanda au ajuns la nivelul record de 162 euro pentru Megawatt oră, adică aproximativ 2.000 de dolari pentru o mie de meri cubi. Potrivit unuia dintre oficialii citaţi de Bloomberg, Rusia vrea ca preţurile la gaze în Europa să fie undeva între 300 şi 400 de dolari pentru mia de metri cubi, un nivel care ar permite grupului Gazprom să îşi menţină poziţia dominantă pe piaţa continentului.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 19:20
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 19:20 // Slider //  Valentina Buza

Inginerii de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) au construit un robot extrem de subțire, care se deplasează prin apă folosind celule musculare vii activate cu ajutorul luminii. Dispozitivul are un corp flexibil și două înotătoare, iar cercetătorii îi pot controla direcția prin iluminarea separată a acestora.

Experimentul, descris în Advanced Functional Materials, demonstrează că țesutul muscular crescut în laborator poate genera suficientă forță pentru a pune în mișcare un robot de dimensiuni foarte mici. Tehnologia ar putea fi folosită în viitor pentru explorarea mediilor acvatice fragile, unde echipamentele rigide riscă să provoace daune.

Robotul dezvoltat de echipa MIT are o structură flexibilă din gel, aproximativ cât un baton de gumă de mestecat. Corpul său este prevăzut cu două înotătoare, fiecare acoperită cu un strat de celule musculare mai subțire decât un fir de păr uman.

Celulele au fost modificate genetic pentru a se contracta atunci când sunt expuse la lumină. Prin activarea lor, cercetătorii pot pune în mișcare înotătoarele, care împing apa și propulsează dispozitivul înainte.

Iluminarea separată a celor două părți permite și schimbarea direcției. Dacă lumina este îndreptată către o singură înotătoare, aceasta se mișcă independent de cealaltă. Atunci când ambele sunt activate, robotul poate înota folosindu-le simultan.

În cadrul experimentelor, echipa a demonstrat că dispozitivul se poate deplasa și poate vira într-un labirint subacvatic simplu. La viteza maximă, robotul parcurge aproximativ de patru ori lungimea propriului corp într-un minut. Ritmul este lent în comparație cu cel al unui înotător de performanță, dar arată că un strat foarte subțire de țesut muscular poate asigura propulsia necesară deplasării prin apă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

La ce ar putea fi folosiți roboții care înoată cu mușchi vii

După optimizarea structurii, cercetătorii au montat țesutul muscular pe cele două înotătoare ale robotului și l-au testat într-un vas Petri umplut cu apă. O sursă de lumină deplasată manual a permis activarea selectivă a mușchilor și ghidarea dispozitivului printre obstacole.

Deocamdată, viteza redusă reprezintă una dintre limitele proiectului. Echipa intenționează să modifice forma corpului pentru a obține o deplasare mai rapidă. Experimentul urmărește în primul rând să demonstreze că un robot bidimensional, foarte subțire, poate înota folosind exclusiv contracțiile unui strat de țesut muscular viu.

Pe termen lung, astfel de dispozitive ar putea fi adaptate pentru monitorizarea mediilor acvatice sau pentru explorarea unor locuri în care echipamentele convenționale ar putea afecta organismele și structurile fragile. Țesuturile vii răspund la stimuli și au capacități de regenerare care ar putea deveni utile în dezvoltarea unor noi sisteme robotice, deși aplicarea practică a acestor proprietăți necesită cercetări suplimentare.