Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

CSM „l-a jucat” pe judecătorul care avea patima jocurilor de noroc

02 Iul. 2024, 19:41
 // Categoria: Societate // Autor:  Elena Putregai
02 Iul. 2024, 19:41 // Societate //  Elena Putregai

Magistratul Andrian Ciobanu, care a recunoscut în fața Comisiei Vetting că practică jocurile cu noroc, a fost eliberat din funcția de judecător la Curtea de Apel Bălți de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), în urma acceptării raportului Comisiei privind evaluarea externă a judecătorilor și a candidaților la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție (CSJ), scrie Anticorupție.md.

În cadrul audierilor publice din ianuarie 2024 pentru ocuparea funcției de judecător la CSJ din 15 ianuarie curent efectuate de Comisia Vetting, Comisia a constatat că doar la 1 noiembrie 2021, Andrian Ciobanu, timp de cinci ore, a pus în joc 24.000 de lei. În total, în perioada 2021-2022, magistratul ar fi suportat cheltuieli pentru jocurile de noroc în valoare de 740.000 de lei, pe când salariul său anual constituia atunci 530.000 de lei.

Judecătorul a precizat că era în perioada de divorț și că nu consideră că a făcut ceva ilegal.

„Eu puneam 2.000, câștigam 5.000 și le extrăgeam. Cele 5.000 le puneam iarăși. Eu practic nu am avut niciun câștig din această loterie. Ceea ce am câștigat eu iarăși am depus în cont”, a precizat Ciobanu în fața comisiei.  „A fost o chestie privată pentru mine, eu nu am afișat-o public”, a mai spus magistratul.

Potrivit ultimei declarații de avere și interese persoanale, depuse pentru anul 2023, magistratul declară că pe lângă salariul de 366.562 de lei primit de la Curtea de Apel Bălți, o altă sursă a mai fost și Loteria Națională de unde a recepționat un venit de 161.000 de lei.

Printre schimbările înregistrate în noua declarație de avere se remarcă și trei împrumuturi bancare făcute în 2023 și scadente în 2028 în valoare totală de 268.742 de lei, cu o rată a dobânzii de 11.20.

În aprilie curent, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a inițiat controlul averii și intereselor personale în privința lui Andrian Ciobanu. Totul după ce a fost recepționată o sesizare în care se reamintește despre informațiile care au apărut după interviul magistratului în fața Comisiei Vetting legate de depunerile de circa 740.000 de lei făcute în contul jocurilor de noroc în perioada 2021-2022.

Relația cu jocurile de noroc nu s-a închieat însă în 2022, dar a continuat și în 2023, Loteria Națională reprezentând pentru judecătorul de la Bălți o sursă de venit. Andrian Ciobanu a fost numit în funcția de judecător în 2009, la Judecătoria Rîșcani. În luna octombrie a anului 2016, a fost numit în funcție de judecător la Curtea de Apel Bălți.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 19:46
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 19:46 // Slider //  Ana Panaguța

Schimbările climatice fac ca Pământul să devină treptat tot mai rotund, arată un nou studiu. Descoperirea este un semnal al schimbărilor climatice provocate de om, iar urmărirea formei Pământului poate ajuta la înțelegerea impactului real pe care îl au oamenii asupra calotelor glaciare, scrie antena3.ro.

Planeta noastră nu este o sferă perfectă. Din cauza mișcării de rotație, este ușor turtită la poli și bombată la mijloc. Noul studiu arată însă că Pământul se rotunjește într-un ritm tot mai accelerat, în mare parte din cauza schimbărilor provocate de topirea gheții de la poli.

Concluzia se aplică doar părții solide a planetei, pentru că oceanul continuă să se bombeze tot mai mult în zona Ecuatorului.

Studiul, publicat pe 9 septembrie în revista JGR Solid Earth, s-a bazat pe măsurători directe realizate prin sistemul global de navigație prin satelit (GNSS), pentru a urmări cum se schimbă forma planetei de-a lungul timpului. Deși oferă măsurători directe, sistemul are și limite.

De exemplu, există puține stații GNSS în apropierea Polului Nord și a Polului Sud și foarte puține în largul oceanelor, unde trebuie montate pe geamanduri.

Christoforos Kotsakis, profesor de geodezie la Universitatea Aristotel din Salonic, Grecia, a dezvoltat o nouă metodă de analiză a datelor GNSS, care surprinde mai bine schimbările de la suprafața planetei.

Cercetătorul a constatat că, între 2011 și 2015, polii s-au ridicat, iar bombarea de la Ecuator s-a redus, fiecare cu aproximativ un milimetru pe an. Pare puțin, având în vedere că diametrul Pământului la Ecuator este de aproximativ 12.756 de kilometri.

Schimbarea este însă mai mare decât cea din perioada 1997-2000, când Pământul se rotunjea cu aproximativ 0,5 milimetri pe an. Asta înseamnă că, de la un deceniu la altul, ritmul în care se rotunjește planeta crește cu 0,4 milimetri pe an.

Potrivit lui Kotsakis, fenomenul este provocat de topirea gheții de la poli, care reduce presiunea asupra scoarței terestre și îi permite acesteia să se ridice încet, la fel cum aluatul crescut revine la forma inițială după ce apeși cu degetul în el.
În același timp, masa tot mai mare din zona Ecuatorului apasă pe scoarță în acea regiune, reducându-i bombarea.

Există însă și o capcană: dacă luăm în calcul împreună partea solidă a Pământului și oceanul, planeta devine de fapt mai turtită, cu aproximativ 0,8 milimetri pe an, pentru că, pe măsură ce apa se deplasează dinspre poli, oceanul se bombează tot mai mult la Ecuator.

Această „greutate a apei” depășește efectul de rotunjire care are loc în roca de dedesubt.

Alte cercetări au arătat că aceste schimbări încetinesc și rotația Pământului.

Oamenii de știință urmăresc schimbările de formă ale Pământului și prin măsurători ale câmpului său gravitațional, care variază în funcție de masa fiecărei regiuni.

Kotsakis a constatat că datele GNSS și măsurătorile câmpului gravitațional nu se potrivesc perfect, ceea ce arată că forma planetei și câmpul ei gravitațional nu evoluează în perfectă sincronie.

Cele două metode pot fi însă folosite împreună pentru a urmări efectele majore ale schimbărilor climatice, în special topirea gheții din Groenlanda și Antarctica și mișcările variabile ale apei din oceane.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova