Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

CSP, sesizat de șefa statului. Maia Sandu anunță că a cerut să fie evaluată activitatea lui Alexandr Stoianoglo

04 Nov. 2021, 17:14
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
04 Nov. 2021, 17:14 // Actualitate //  Realitatea.md

Șefa statului, Maia Sandu a cerut Consiliului Superior al Procurorilor să demareze procedura de evaluare a procurorului general, Alexandr Stoianoglo. Anunțul a fost făcut de Sandu pe o rețea de socializare.

„Am transmis astăzi Consiliului Superior al Procurorilor o sesizare prin care am cerut evaluarea activității Procurorului General suspendat, Alexandr Stoianoglo. Decizia de a iniția procedura de evaluare e determinată de necesitatea consolidării încrederii societății în instituția Procuraturii, încredere compromisă de lipsa rezultatelor în combaterea criminalității și corupției, în special în dosarele de rezonanță, în perioada în care aceasta a fost condusă de Procurorul General suspendat. Instituțiile statului implicate în lupta anticorupție trebuie să acționeze ferm, după lege, și să țină cont de așteptările societății. Cetățenii cer să se facă dreptate. Cetățenii nu vor o procuratură care asistă neputincioasă când statul este devalizat. În calitate de Președinte, îmi doresc ceea ce își doresc oamenii: legea să fie respectată, iar cei care au comis abuzuri să fie sancționați corespunzător”, a scris Sandu.

Amintim că, în sesiunea extraordinară a Parlamentului, de la sfârșitul lunii august, Parlamentul a votat modificarea legii cu privire la Procuratură, astfel încât procurorul general să poată fi evaluat cel mult odată în an, iar dacă se va depista că acesta a admis carențe în procesul gestionării atribuțiilor de serviciu să poată fi demis de către președintele țării, la propunerea CSP.

Alexandr Stoianoglo a fost reținut pe data de 5 octombrie curent, iar când au expirat cele 72 de ore, a fost plasat în arest la domiciliu printr-o încheiere a Judecătoriei Chișinău. Reținerea a avut loc după o ședință extraordinară a CSP, unde deputatul PAS Lilian Carp a depus o sesizare împotriva sa pe patru subiecte. CSP a desemnat un procuror pentru a investiga presupusele ilegalități și la scurt timp acesta deja a inițiat o urmărire penală, percheziții, rezultând în reținere.

Este învinuit că a permis acordarea indemnizației fostului procuror-șef al PCCOCS Nicolae Chitoroagă, în timp ce era urmărit penal; de faptul că a renunțat la învinuirile aduse lui Veaceslav Platon și în baza anumitor proprietăți deținute de Svetlana Curdova, soția sa; dar și de semnarea raportului referitor la proiectul privind modificarea Legii cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului prin care s-ar fi permis unor companii străine să efectueze spălări de bani în Republica Moldova.

Alexandr Stoianoglo nu-și recunoaște vina și a susținut că este o răzbunare din partea guvernării.

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 15:32
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 15:32 // Slider //  Ana Panaguța

Peste 4.000 de alegători au votat până la ora 15:00 în cele șase localități din Republica Moldova unde astăzi au loc alegeri locale noi. Prezența la urne constituie 24,71% din numărul total al alegătorilor înscriși pe listele electorale.

Potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC), în satul Delacău, raionul Anenii Noi, unde se desfășoară un referendum local, au votat 460 de persoane, ceea ce reprezintă o prezență de 26,68%.

Cea mai scăzută prezență la vot se înregistrează în satul Novosiolovca, raionul Taraclia, unde au votat 17,73% dintre alegători. Urmează localitatea Tomai din UTA Găgăuzia, cu o rată de participare de 20,44%.

Datele actualizate privind prezența la vot pot fi consultate pe pagina oficială a CEC, la rubricile dedicate alegerilor locale noi și referendumului local din 1 noiembrie 2026.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!