Tensiunile tot mai mari de la granița ruso-ucraineană au sporit temerile cu privire la o agravare a crizei energiei în Europa. Prețurile la gaz de pe piața europeană au depășit deja recordul absolut și reprezintă o amenințare reală pentru europenii de rând care se confruntă cu un trai tot mai costisitor, scrie The Guardian. Ce opțiuni alternative există pentru furnizarea de gaze naturale în Europa dacă Rusia oprește livrările?

Rusia este cel mai mare furnizor de gaze al Europei, iar o treime din toate livrările trec prin conductele ucrainene în drumul lor spre celelalte țări de pe continent.

În ultimul an, exporturile de gaze rusești au fost cu o pătrime mai reduse decât în mod normal, iar liderii europeni se tem că o invazie a Ucrainei ar putea prevesti o catastrofă energetică în situația în care livrările de gaze vor fi reduse și mai mult.

Oficialii Casei Albe au spus săptămâna aceasta că administrația Biden se pregătește să finalizeze o înțelegere care „va garanta că Europa o să supraviețuiască acestei ierni și primăveri”. Negocierile prevăd ca mai multe țări producătoare să trimită gaze naturale lichefiate (GNL) în Europa pe calea apei.

Cine ar putea trimite de urgență Europei gaze naturale în plină criză energetică

Discuțiile americanilor se concentrează, cel mai probabil, asupra Qatarului, unul dintre cei mai mari producători de gaze naturale și al doilea cel mai mare exportator de GNL din lume, depășit doar de Australia.

Qatarul este un aliat important al Occidentului din Orientul Mijlociu și a furnizat GNL Marii Britanii și altor țări europene de mulți ani, livrate pe vase-cisternă în condiții de „super-răcire”. Libia ar putea de asemenea să ajute, având în vedere apropierea geografică de Europa.

SUA ar putea să joace un rol direct în suplimentarea rezervelor de gaze a Europei. În ultima lună, o cantitate record de GNL din Statele Unite a ajuns în porturile europene.

Americanii sunt foarte interesați să încurajeze Europa să renunțe la dependența de gazele rusești și la proiectul gazoductului Nord Stream 2 în favoarea propriilor rezerve de gaze de șist.

Cât de multe gaze naturale de urgență are nevoie Europa

Provocarea crizei energetice a Europei va depinde de cât de mult se vor tensiona relațiile dintre Rusia și Ucraina. Rusia trimite în jur de 230 de milioane de metri cubi de gaz Europei în fiecare zi, din care o treime trec prin Ucraina.

Experții au păreri împărțite cu privire la intențiile Kremlinului: unii spun că Rusia va tăia livrările de gaze spre toată Europa, alții sunt de părere că doar cele care trec prin Ucraina vor fi afectate. Mai sunt și din cei care cred că Moscova nu va umbla deloc la „robinet”.

„Dacă Rusia folosește exporturile de gaze ca pe o armă, cât de mult ar fi dispuși să perturbe rețeaua de energie? E greu de făcut un astfel de scenariu”, a spus Helima Croft, un manager al băncii de investiții RBC Capital.

Întrebarea nu este dacă SUA ar putea să joace rolul de furnizor de avarie al Europei, ci dacă va putea livra destul gaz pentru a atenua orice perturbare a aprovizionării cu gaze rusești.

Cât de mare este rezerva de gaze naturale și poate ea să umple golurile lăsate de o posibilă sistare a livărilor rusești

Rezervele de gaz sunt deja scăzute din cauza efectelor negative asupra economiei mondiale pe care le-a generat pandemia de COVID-19, explică analistul Xi Nan.

SUA au spus că discuțiile despre livrările cu GNL au loc cu mai multe firme și state din toată lumea tocmai pentru a evita situația în care trebuie să ceară unei singure companii sau țări să își sporească dintr-o dată producția și livrările. În schimb, se caută cât mai multe surse care să aprovizioneze cu gaz Europa în cantități individuale mai mici.

Qatarul produce în acest moment 77 de milioane de tone pe an de GNL, dar a contractat deja în jur de 97 de milioane de tone clienților din Asia, Europa și Kuweit și altor companii energetice mari care pot alege singure unde își trimit marfa.

Există posibilitatea ca unele din aceste livrări destinate Asiei să fie trimise în Europa datorită temperaturilor ridicate din regiunea continentului asiatic care au dus la o cerere mai mică pentru gaze, a explicat Croft.

Este nevoie de discuții „delicate” între producătorii majori de gaz și consumatorii din Asia pentru a obține mai multă flexibilitate pe această temă, a mai spus Croft.

Când a mai fost vreodată lumea în această situație

De-a lungul timpului, s-au luat mai multe măsuri de criză în privința livrărilor de petrol, dar niciodată în cazul gazelor naturale.

În timpul războiului civil din Libia, Arabia Saudită a fost de acord să mărească exporturile de petrol pentru a umple golul lăsat de petrolul nerafinat libian care a împins prețul barilului de petrol până la 120 de dolari.

Mai recent, Arabia Saudită a negociat cu ceilalți membri ai OPEC, Organizația Statelor Exportatoare de Petrol, care include 13 țări, pentru a reduce producția de petrol. Această măsură era necesară pentru a evita prăbușirea prețului petrolului într-o perioadă în care cererea scăzuse vertiginos din cauza pandemiei.

Piața gazelor naturale nu se bucură de același nivel de cooperare între statele producătoare, ceea ce face găsirea unei soluții de ieșire din criză mult mai dificilă.

„Mohammed bin Salman (Prințul moștenitor al Arabiei Saudite) se crede banca mondială a petrolului”, a spus Croft. „Chiar dacă Qatarul ar vrea să ajute, aceștia nu au acces la banii lichizi pe care saudiții ar putea să îi acceseze prin rezervele lor de petrol.”

Este posibil ca aceste timpuri nemaivăzute să necesite implementarea unor măsuri fără precedent pentru ieșirea din criza energetică.

#Europa #gaz #Rusia

Unirea cu România ar putea deveni „Planul B” al Republicii Moldova în cazul în care aderarea la Uniunea Europeană este blocată, analizează publicația britanică The Economist, într-un articol dedicat perspectivelor europene ale Republicii Moldova și relației cu România.

Potrivit The Economist, liderii de la Chișinău au început să vorbească tot mai des despre această posibilitate, în condițiile în care Republica Moldova își propune să adere la UE până în 2030. Publicația amintește că președinta Maia Sandu a declarat că ar vota „da” la un referendum privind unirea cu România, în timp ce vicepremierul Eugen Osmochescu a descris această variantă drept „Planul B”.

The Economist îl menționează și pe președintele României, Nicușor Dan, pe care îl descrie drept unionist, alături de mai mulți politicieni români. Publicația subliniază totodată apropierea lingvistică și istorică dintre cele două state, arătând că majoritatea moldovenilor vorbesc română, iar cea mai mare parte a teritoriului actual al Republicii Moldova a făcut parte din România între 1918 și 1940, transmite Calea Europeană.

Aderarea la UE, posibilă până în 2029, dar vulnerabilă politic

În analiza sa, The Economist apreciază că există o posibilitate realistă ca Republica Moldova să îndeplinească până în 2029 condițiile necesare aderării la Uniunea Europeană. În același timp, publicația atrage atenția că procesul ar putea fi blocat din motive politice în state membre precum Franța.

Publicația britanică amintește că legislația constituțională franceză prevede un referendum sau aprobarea cu o majoritate de trei cincimi în ambele camere ale Parlamentului înainte ca Franța să accepte aderarea unor noi state la UE.

În acest context, The Economist evocă inclusiv scenariul în care Marine Le Pen, descrisă drept o politiciană naționalistă de dreapta care se opune extinderii UE, ar putea deveni președinta Franței până în 2029. O eventuală blocare a aderării ar putea crește atractivitatea unei variante pe care publicația o compară cu reunificarea Germaniei: intrarea în UE prin unirea cu un stat vecin care este deja membru.

Sprijinul pentru unire a crescut în Republica Moldova

Potrivit datelor citate de The Economist, aproximativ 70% dintre români susțin unirea cu Republica Moldova, în timp ce în Republica Moldova sprijinul este de aproximativ 40%.

Iulian Groza, directorul Institutului pentru Politici și Reforme Europene, spune pentru publicația britanică faptul că sprijinul pentru unire în Republica Moldova s-a dublat în ultimul deceniu.

The Economist notează că Republica Moldova are aproximativ 2,9 milioane de locuitori, dintre care circa 850.000, inclusiv persoane aflate în străinătate, dețin cetățenia română. Potrivit analizei, obținerea cetățeniei române este în multe cazuri motivată mai degrabă pragmatic decât ideologic, deoarece le permite cetățenilor moldoveni să muncească în UE.

Aceeași perspectivă pragmatică ar putea determina însă o parte dintre moldoveni să considere că renunțarea la independență în favoarea integrării în România le-ar oferi simultan acces la UE și NATO, mai arată The Economist. Publicația amintește că numeroși cetățeni moldoveni cu cetățenie română votează deja la alegerile din România și au contribuit la alegerea lui Nicușor Dan.

Declarațiile de la Chișinău, mesaj pentru Bruxelles

Unirea nu se află în prezent pe agenda imediată, susține Rufin Zamfir, expert român în comunicare, citat de The Economist.

Potrivit acestuia, declarațiile liderilor moldoveni privind unirea trebuie interpretate drept „un mesaj indirect adresat partenerilor europeni”. Dacă perspectiva aderării la UE va fi amânată sau diluată, spune Zamfir, „credibilitatea Planului B crește… [și] devine o variabilă politică pe care Bruxelles-ul nu o poate ignora”.

Transnistria și Găgăuzia, obstacole pentru o eventuală unire

The Economist subliniază că unirea cu România nu ar fi însă un proces simplu. România nu dispune de resursele economice necesare pentru a finanța o reunificare de amploarea celei dintre Germania de Vest și Germania de Est, în timp ce Republica Moldova este o țară săracă și nu controlează Transnistria, regiune separatistă susținută de Rusia.

Un alt obstacol îl reprezintă Găgăuzia. Publicația amintește că un acord din 1994 oferă regiunii autonome, unde populația este în mare parte prorusă, posibilitatea de a-și declara independența în cazul unei uniri a Republicii Moldova cu România.

Totuși, The Economist consideră că aceste probleme nu sunt neapărat imposibil de rezolvat. În contextul actual, Rusia dispune de capacități limitate pentru a sprijini Transnistria sau Găgăuzia, iar aproximativ 70% dintre exporturile Transnistriei sunt deja destinate Europei, în contextul relațiilor comerciale ale Republicii Moldova cu UE.

În cazul Găgăuziei, publicația britanică amintește că cei aproximativ 100.000 de locuitori sunt răspândiți în patru enclave, iar perspectiva unei independențe înconjurate de frontiere ale UE nu ar fi neapărat atractivă.

„O Românie Mare” pentru aderarea la UE

The Economist amintește că Republica Moldova nu este singurul stat din regiune în care există ideea unei unificări. În Albania și Kosovo există, de asemenea, un sprijin majoritar pentru unirea celor două țări.

În timp ce Albin Kurti, premierul interimar al Kosovo, susține fuziunea, premierul Albaniei, Edi Rama, consideră că problema se va rezolva odată cu aderarea ambelor state la UE.

În cazul Republicii Moldova, concluzia analizei The Economist este că unirea cu România rămâne puțin probabilă pe termen scurt, dar nu poate fi exclusă în următorul deceniu dacă perspectiva aderării la UE este blocată sau amânată.

„Este puțin probabil, dar nu de neconceput”, scrie The Economist, evocând scenariul în care, pentru a obține accesul la Uniunea Europeană, Republica Moldova ar putea face loc unei „Românii Mari”.