Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Declarații la RLIVE TV: 14 octombrie nu este nici Hramul și nici ziua Chișinăului. Este o zi inventată

14 Oct. 2025, 08:55
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
14 Oct. 2025, 08:55 // Societate //  Realitatea.md

Hramul Chișinăului nu are o origine strict religioasă sau laică. Invitații emisiunii „Consens Național” de la RLIVE TV au menționat că stabilirea acestei sărbători a fost influențată de mai multe evenimente, cum ar fi Ziua Vinului, Ziua Toamnei și Ziua Orașului. În timp, aceste idei s-au îmbinat, iar sărbătoarea a căpătat forma actuală – una dedicată petrecerii și bunei dispoziții și mai puțin tradiției sau spiritualității.

Istoricul Sergiu Musteață a afirmat că sărbătoarea din 14 octombrie este o invenție recentă care a prins repede la public chiar dacă principala catedrală din oraș are alt hram.

„Când era primar al Chișinăului Serafim Urecheanu s-a pornit această inițiativă care a ajuns să fie transformată în sărbătoare. Nu s-a mers pe linia catedralei din secolul al XIX cu Hramul Nașterea Maicii Domnului sau anterior, temporar, în vremea lui Bănulescu Bodoni a fost pe poziție de catedrală biserica Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, care a fost demolată de regimul bolșevic în anii 60”, a explicat Sergiu Musteață.

Prezent în studio la Rlive, Alexandru Corduneanu, președintele Fundației Haritage 21, a explicat de ce s-a ales Hramul Acoperământul Maicii Domnului pentru sărbătorirea hramului.

„Una ar fi paralela Iași-Chișinău, fiindcă pe 14 octombrie este Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva la Iași la care participă românii din toate teritoriile, inclusiv din Chișinău. S-a vrut ca Chișinăul și Iașii să facă în aceiași zi aceiași sărbătoare atâta doar că cele două calendare (bisericești – n.r.) diferă și atunci, probabil, și-au amintit că biserica Mitropoliei Basarabiei, care era pe locul actualei case a Guvernului, a purtat Hramul Acoperământul Maicii Domnului”, a punctat Alexandru Corduneanu.

Hramul orașului Chișinău a reînviat ca tradiție după proclamarea independenței Republicii Moldova. Pentru prima dată Hramul, în varianta cunoscută astăzi, a fost marcat în anul 1993 de sărbătoarea religioasă Acoperământul Maicii Domnului. Sărbătoarea conține evenimente culturale, târguri, parade și concerte.

Ziua Chișinăului este marcată în data de 17 iulie și ține ziua în care s-a făcut prima mențiune a localității într-un document domnesc din anul 1436.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!