Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

DOC Medicii care refuză să se vaccineze nu vor mai primi indemnizația de 16 mii de lei în caz de infectare cu COVID-19

10 Sept. 2021, 13:17
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
10 Sept. 2021, 13:17 // Actualitate //  Realitatea.md

Campania de imunizare împotriva COVID-19 a fost inițiată în Republica Moldova în martie 2021. Lucrătorii medicali au constituit grupul țintă prioritar pentru vaccinare și conform Planului Național de Imunizare anti-COVID-19 au fost prima categorie pentru care vaccinul a fost disponibil de la etapa I de aprovizionare cu vaccin. Vaccinarea împotriva COVID-19 constituie măsura eficientă de prevenire și reducere a riscului de îmbolnăvire. Odată ce a fost asigurat și în continuare se asigură, accesul universal la vaccin pentru toți angajații sistemului de sănătate, lucrătorii medicali care evită sau refuză administrarea vaccinului, nu se vor mai încadra în categoria celor eligibili pentru a beneficia de indemnizația oferită din partea statului în legătură cu expunerea la riscul de îmbolnăvire.

Informația în cauză se regăsește într-o notă informativă la proiectul Hotărârii Guvernului „Privind aprobarea proiectului de lege pentru modificarea Legii cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgenţă în sănătate publică şi modificarea unor acte normative”.

În același document expediat de către Ministerul Sănătății către Guvern, se indică faptul că nu va fi acordată nici indemnizația de o sută de mii de lei în cazul decesului lucrătorului medical infectat cu noul coronavirus, dacă acesta nu era imunizat.

Realitatea.md precizează că aceasta nu este o decizie finală. Documentul în cauză a fost supus consultărilor publice, care se vor încheia pe 19 septembrie.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 15:25
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
06 Nov. 2026, 15:25 // Societate //  Valentina Buza

Nouă persoane, cu vârste cuprinse între 22 și 43 de ani, au fost reținute de oamenii legii, fiind suspectate de implicare într-o schemă de escrocherie prin care ar fi fost obținuți bani de la cetățeni din mai multe țări. Suspecții le-ar fi promis victimelor câștiguri rapide și considerabile din investiții în acțiuni și criptomonede.

Potrivit Inspectoratului Național de Investigații (INI), gruparea ar fi folosit publicitatea online pentru a atrage potențiali investitori, în special persoane în etate. Acestora li se propunea să investească bani prin intermediul unor platforme de tranzacționare create în prealabil.

Pentru a câștiga încrederea victimelor, membrii grupării s-ar fi prezentat drept o echipă de experți financiari, activând sub paravanul unei companii cu o denumire credibilă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Anchetatorii au stabilit că persoanele recrutate pentru a lucra în cadrul grupării ar fi fost supuse inclusiv testării la poligraf. Prin această metodă, organizatorii ar fi încercat să se asigure că angajații nu vor divulga informații despre activitatea infracțională.

În urma investigațiilor, oamenii legii au identificat centrul de apel utilizat de grupare. Aseară, ofițerii INI, împreună cu procurorii PCCOCS și angajații BPDS „Fulger”, au efectuat percheziții la sediul acestuia.

În urma acțiunilor, au fost reținute nouă persoane, inclusiv presupusul lider al grupării. Majoritatea sunt originare din Republica Moldova, inclusiv din Chișinău, raionul Cimișlia și regiunea transnistreană. Printre suspecți se numără și cetățeni ai României și Ucrainei.

Potrivit oamenilor legii, urmează să fie formulate învinuirile, iar procurorii vor decide asupra măsurilor preventive.