Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

DOC Zis și făcut! Ceban „l-a lăsat aproape gol” pe Chironda. Cu ce se va ocupa viceprimarul la Primărie?

23 Iun. 2021, 17:10
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
23 Iun. 2021, 17:10 // Politica //  Realitatea.md

Primarul Capitalei, Ion Ceban, a „tăiat” substanțial din atribuțiile viceprimarului Victor Chironda, așa cum a promis anterior într-o conferință de presă. O dispoziție în acest sens a fost semnată, ieri, de Ceban, anunță Chironda.

Potrivit lui, acum obligațiile viceprimarului se limitează la coordonarea activității Direcției corespondență, petiții și audiență, ceea ce înseamnă că i-au fost retrase atribuțiile de coordonare a Direcției Arhitectură și dreptul de a semna dispoziții și acte în domeniul urbanismului, arhitecturii și construcțiilor.

Despre asta Chironda a scris pe Facebook.

„Așa cum și am prevăzut, primarul Ion Ceban mi-a retras atribuțiile de coordonare a Direcției Arhitectură și dreptul de a semna dispoziții și acte în domeniul urbanismului, arhitecturii și construcțiilor. Având în vedere că sie domnul primar și-a păstrat doar minime atribuții de „coordonare” și „conlucrare”, putem să constatăm că începând cu astăzi, noul Primar General de facto al municipiului Chișinău este domnul Ilie Ceban, fapt cu care îl felicit”, scrie pe Facebook Chironda.

De asemenea, Chironda susține că nu se va da bătut și va continua să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu transparent și corect, în pofida faptului că, în perioadă următoare, ar putea apărea și alte atacuri la persoana sa.

„Cum am și presupus, pentru semnarea certificatelor și autorizațiilor dl primar are nevoie de o persoană care nu pune întrebări în plus ci semnează cuminte tot ce i se pune pe masă. Conform acestei dispoziții, atribuțiile mele în calitate de Viceprimar se limitează la coordonarea activității Direcției corespondență, petiții și audiență. Până la clarificarea situației cu grupul de anchetă asupra mea, voi continua să îndeplinesc atribuțiile cu care m-au însărcinat chișinăuienii – să asigur transparență și corectitudine în luarea deciziilor în primărie. În acest sens este foarte mult de lucru. Mai ales că urmează un nou val de acte permisive „interesante” pregătite de direcția arhitectură”, a conchis viceprimarul.

Documentul integral poate fi văzut mai jos.

PDF Loading...

 

Dragi cititori, scurt, clar și la subiect, vă invităm să vă abonați și la canalul nostru de Telegram! Vă punem la dispoziție știri de ultimă oră și sinteze scurte care însumează cele mai importante știri ale zilei. https://t.me/realitateamd

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.