Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Doi polițiști, în stare gravă! Unul din ei a fost tocmai strivit. Totul în timp ce documentau un caz

25 Apr. 2021, 11:13
 // Categoria: Societate // Autor:  Elena Putregai
25 Apr. 2021, 11:13 // Societate //  Elena Putregai

Patru polițiști au avut de suferit în urma unui grav accident rutier. Unul dintre ei a fost strivit de un automobil în timp ce documenta un șofer în stare de ebrietate la volan, anunță Poliția Republicii Moldova, într-un comunicat de presă, însoțit de fotografii de la locul faptei.

Potrivit informațiilor preliminare, noaptea trecută, în jurul orei 01.55, un echipaj de patrulare al Direcției de patrulare Nord a INSP, aflându-se pe strada Aerodromului din municipiul Bălți, au stopat un automobil de marca Opel care se deplasa haotic.

Automobilul era condus de un tânăr de 19 ani, ce avea ca pasager un alt tânăr de 20 de ani.

În urma testării alcooscopice s-a stabilit că șoferul avea o concentrație de 0,80 mg/l alcool în aerul expirat.

Imediat, acesta a fost înlăturat de la volan, fiind solicitată intervenția altui echipaj pentru evacuarea automobilului la parcarea specială.

Ajunși la fața locului, polițiștii din al doilea echipaj, au continuat procedura de documentare împreună cu colegii din primul echipaj, având cu toții girofarele automobilelor de serviciu conectate regulamentar.

La un moment dat, din direcția străzii Ștefan cel Mare spre Aerodromului, cu viteză excesivă se deplasa automobilul de marca Toyota, conducătorul căreia a pierdut controlul volanului și s-a tamponat în automobilele ce staționau pe acostament, tamponând un polițist de 28 de ani și strivind între două automobile, un alt polițist de 31 de ani.

Alți doi polițiști și persoanele aflate la fața locului s-au ales cu diverse traumatisme.

În rezultatul documentării cazului respectiv, s-a stabilit că, la volanul automobilului Toyota, se afla un bărbat de 35 de ani, în stare de ebrietate, cu o concentrație de alcool de 0,77 mg/l, având ca pasageră o femeie de 47 de ani.

Inițial, șoferul din automobilul Toyota a încercat să mintă, declarând că la volan s-ar fi aflat femeia.

Actualmente, doi polițiști se află la spitalul de urgență din Bălți în stare gravă și alți doi sunt internați în stare de gravitate medie.

A fost inițiat un proces penal în cadrul căruia urmează a fi efectuate acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 22:52
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
30 Oct. 2026, 22:52 // Slider //  Ana Panaguța

Un bărbat de 54 de ani și fiul său, în vârstă de 17 ani, au murit în această seară, în urma unui accident rutier produs pe drumul dintre localitățile Marianca de Jos și Alava, raionul Ștefan Vodă.

Potrivit informațiilor preliminare, accidentul s-a produs în jurul orei 21:20. Bărbatul conducea un tractor, când ar fi pierdut controlul asupra vehiculului. Acesta a derapat de pe carosabil și s-a răsturnat.

În urma impactului, atât șoferul, cât și fiul său, care se afla în cabina tractorului, au decedat pe loc.

Polițiștii se află la fața locului și investighează circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!