Este POSIBIL să cucerim bătrânețea? Ce spun oamenii de știință

Gerontologul britanic, autorul cărții „Ending Aging, Aubrey de Gray” a povestit într-un interviu de ce omenirea trebuie să depășească bătrânețea și că este datoria noastră să trăim până la 150 de ani. Pentru prima dată, povestea a fost publicată în 2015.

„Sunt adesea numit vânzătorul nemuririi, dar de fapt nu visez la viața veșnică. Scopul meu ca om de știință este să scap o persoană de boala care o face slăbită și bătrână. Oamenilor le este frică de moarte, dar le este chiar mai frică să trăiască de două ori mai mult decât de obicei, pentru că știu că, în timp, calitatea vieții scade constant. Corpul nostru la 90 de ani, atât fizic cât și intelectual, nu mai este capabil să funcționeze la fel de bine ca și în tinerețe. Am decis să rezolvăm această problemă. Oamenii de știință, susținuți de Fundația SENS, lucrează pentru a se asigura că calitatea vieții la 75 sau 95 de ani este aceeași cu cea de la 25. Într-o zi, omenirea va învăța să trăiască până la 150 de ani, dar acest lucru nu va schimba principiul în sine: ne vom simți de treizeci de ani, indiferent de vârsta biologică.

Astăzi, oamenii de știință sunt ocupați cu tratarea bolilor senile – ateroscleroza, artrita, diabetul, bolile cardiovasculare – dar ignoră procesul de îmbătrânire în sine. Acest lucru este logic incorect. Toate necazurile care ni se întâmplă la bătrânețe sunt efecte secundare ale unei vieți lungi. Pierderea masei musculare sau slăbirea sistemului imunitar este considerată o consecință naturală a vârstei, dar în realitate este aceeași boală și, în primul rând, trebuie să ne ocupăm de ea, altfel nu vom putea învinge niciodată pe ceilalți.

În ultimii cincizeci de ani, numărul bolilor de bătrânețe despre care știm a crescut semnificativ. Acest lucru se datorează unei creșteri puternice a speranței de viață, aproximativ vorbind, pentru prima dată în istorie, un număr semnificativ de oameni au posibilitatea de a supraviețui acestor boli. Întrebarea este: ce soluție vom găsi pentru a ieși din această situație: vom lua această posibilitate de la oameni sau vom găsi o cale de a nu ne îmbolnăvi? A doua opțiune îmi place mai mult.

Corpul nostru este un mecanism destul de complex, dar este totuși un mecanism. Ca orice alt mecanism, este supus distrugerii, începând de la starea prenatală – datorită metabolismului. Tulburările la nivel molecular și celular sunt un efect secundar al funcțiilor noastre vitale. Corpul este conceput pentru a rezista la o cantitate mică din aceste defecțiuni. Când sunt prea multe, începem să ne îmbolnăvim și să îmbătrânim. Sarcina noastră este să înțelegem ce tip de defecțiune avem și să ne dăm seama cum să o remediem.

În urmă cu 15 ani, am dezvoltat șapte abordări terapeutice care vizează șapte tipuri de leziuni diferite. De exemplu, în corpul nostru există celule care mor și nu sunt înlocuite cu altele noi, astfel încât numărul lor scade de-a lungul anilor. Și există celule cancerogene care se divid, deși nu ar trebui. Există o varietate de resturi „intracelulare” și așa mai departe. Editarea genomului și terapia cu celule stem pot fi instrumente importante în tratamentul leziunilor celulare. Acestea din urmă pot ajuta, să zicem, la moartea celulelor sau la atrofie: celulele stem sunt introduse în corp, încep să se împartă și să înlocuiască acele celule pe care corpul nu le mai poate reproduce singure. La rândul său, editarea genomului poate fi utilizată pentru a preveni apariția celulelor cancerogene – aceasta este una dintre principalele cauze ale îmbătrânirii – sau pentru a învăța celulele noastre să facă lucruri pe care nu le putea face înainte, de exemplu, să scape independent de molecule „deșeuri”.

Bugetul SENS este de cinci milioane de dolari pe an, cu acești bani lucrăm în propriul nostru laborator din California și finanțăm aproximativ zece grupuri de cercetare din diferite universități, în principal din Statele Unite. Banii rămân principala constrângere – dacă bugetul nostru ar fi de zece ori mai mare, cercetarea ar fi de trei ori mai rapidă. Pentru a atrage atenția asupra problemei de îmbătrânire, am venit chiar cu premiul Methuselah Mouse, un concurs științific: suntem gata să dăm 1,4 milioane dolari omului de știință al cărui șoarece de laborator bate recordul mondial pentru speranța de viață. De douăsprezece ani încoace îi aparține lui Andrzej Bartke: șoarecele său a trăit 1819 zile, ceea ce înseamnă aproximativ două sute de ani pentru un bărbat.

Până în prezent, aproximativ 20 de cercetători sunt implicați în proiectele noastre și avem deja câteva rezultate. Nu vorbesc despre pacienți specifici pentru care am prelungi viața, suntem departe de a fi chiar studiile clinice. Cred că șansa ca tehnologiile noastre să înceapă să funcționeze în următorii 20-25 de ani este destul de mare. Dar, din nou, totul depinde de bani. Dacă nu obținem suficiente finanțări, vor mai dura zece ani. Și asta înseamnă suferință și boală pentru 500 de milioane de oameni.

Desigur, depășirea îmbătrânirii va deschide multe întrebări pentru omenire. Noua speranță de viață, când oamenii vor trăi până la 100-150 de ani, va schimba întregul sistem de relații dintre oameni. Dar o iau cu calm. Revoluția industrială din secolul al XIX-lea a schimbat fundamental structura societății, dar nimeni nu crede că invenția mașinii cu aburi ne-a făcut rău. Cineva spune că longevitatea va schimba însăși conceptul familiei, îi va distruge ierarhia, atunci când copiii nu pot sta în fruntea clanului. În opinia mea, această teză pare prea jalnică. Chiar crezi că o persoană nu va dori să scape de bolile sale doar pentru a muri și a nu interfera cu copiii săi? Mă îndoiesc de asta.

Nu văd nicio contradicție etică în munca mea. Nimeni nu crede că a fi sănătos este rău, iar bolnav este bine. Nici adepții punctelor de vedere religioase nu sunt dușmănoși cu mine. Ei știu că este o datorie umană să reducem suferința vecinilor noștri, iar îmbătrânirea este principala cauză a suferinței umane în întreaga lume. Și să nu lupți este un păcat. Spuneți că nu suntem autorizați să ne asumăm o astfel de responsabilitate ca extinderea vieții noastre? Scuzați-mă însă: activitatea științifică presupune prezența voinței umane, care manipulează natura și o schimbă în conformitate cu propriile sale nevoi. Ce diferență are dacă un medicament permite unei persoane în vârstă sau unui copil să rămână sănătos? Este o tehnologie pe care o persoană o folosește pentru binele său, cum ar folosi focul, o roată sau altceva”.

#gerontolog #batranete #oameni de stiinta

O roșie proaspătă și coaptă are probabil cea mai mare valoare pe Stația Spațială Internațională. Mai ales dacă e prima cultivată în spațiu și a fost pierdută imediat după recoltare. Acesta este motivul pentru care astronautul Frank Rubio a devenit figura centrală a unei dileme ușor amuzante, pentru a cărei rezolvare a fost nevoie de luni întregi.

După ce a recoltat una dintre primele roșii cultivate vreodată în spațiu, la începutul acestui an, astronautul recunoaște că a pierdut-o.

„Am pus-o într-o pungă mică, iar unul dintre colegii mei de echipaj făcea un eveniment public cu niște elevi și m-am gândit că ar fi minunat să le arăt copiilor: „aceasta este prima roșie recoltată în spațiu”. Dar când am vrut să o iau, dispăruse”, a spus Rubio în timpul unui eveniment media din octombrie.

În mediul cu microgravitație al spațiului, orice lucru care nu este ancorat de perete riscă să plutească – și să rămână pentru eternitate ascuns într-un colț sau într-o crăpătură în laboratorul spațial, de mărimea unui teren de fotbal.

Rubio a spus că și-a petrecut până la 20 de ore din timpul său liber căutând acea roșie.

„Din păcate, pentru că asta este natura umană, mulți oameni spun că am mâncat roșia. Și am vrut să o găsesc tocmai pentru a dovedi că nu am mâncat-o”, a spus astronautul. „Dar nu a mai găsit-o”.

Rubio s-a întors pe Pământ pe 27 septembrie, iar prețioasa roșie a rămas la bordul stației spațiale. A rămas pierdută până săptămâna aceasta.

În timpul unei conferințe de presă, miercuri, membrii echipajului de șapte persoane de pe stația spațială au dezvăluit că au localizat în sfârșit roșia.

Rubio „a fost acuzat de ceva vreme că a mâncat roșia. Dar îl putem exonera”, a spus astronautul NASA Jasmin Moghbeli.

Astronauții nu au dezvăluit unde se afla roșia și nici nu au precizat în ce stare se afla când a fost găsită.

Întoarcerea lui Rubio pe Pământ în septembrie a fost un moment istoric. Şederea sa pe staţia spaţială – care a durat mai bine de un an – a stabilit un record pentru cea mai lungă perioadă petrecută vreodată de un astronaut american în microgravitaţie. Inițial, Rubio se aștepta să petreacă doar șase luni la bordul Stației Spațiale Internaționale.

În schimb, a rămas 371 de zile, după descoperirea unei scurgeri de lichid de răcire la nava spațială rusă Soyuz care îl adusese pe ISS. În interviul său din octombrie, Rubio a povestit cât de dificil a fost momentul în care a aflat că nu se poate întoarce acasă. „Mi-am permis o zi în care să fiu trist și să-mi plâng de milă, apoi am spus: ok, să avem o atitudine bună și să încercăm să facem lucrurile cât mai bine”, a spus Rubio.