În 1962, un geolog francez a petrecut peste două luni în izolare completă într-o peșteră glaciară, fără ceas, lumină sau contact uman. Când a ieșit, descoperirile sale au pus bazele unei noi științe, cronobiologia și au atras atenția NASA.
În vara anului 1962, Michel Siffre, un tânăr geolog francez, a intrat într-o peșteră glaciară din Alpii francezi cu un scop simplu: să studieze formațiunile geologice. Însă ceea ce a început ca o expediție de teren s-a transformat într-un experiment științific revoluționar despre modul în care funcționează ceasul intern al corpului uman în absența oricăror repere temporale.
Siffre a stat 63 de zile complet izolat, fără calendar, ceas sau lumină naturală. Nu putea comunica decât printr-o linie radio cu exteriorul, iar aceasta transmitea doar informații de bază, niciodată ora sau data, informează Blic.
„Picioarele îmi erau mereu ude, iar temperatura corpului mi-a scăzut până la 34 de grade Celsius”, a povestit el. Condițiile erau extreme: frig constant, umezeală de 98% și lipsa oricărui confort. „Mă simțeam ca o marionetă nebună”, a spus Siffre, descriind starea sa psihică după o perioadă prelungită de izolare.
Pe parcursul șederii, a ținut un jurnal detaliat, a documentat tiparele de somn și stările mentale prin exerciții psihologice simple. Unul dintre cele mai importante rezultate ale acestui experiment a fost observarea modificării ritmului circadian. Fără lumina zilei care să-i regleze programul, Siffre a descoperit că organismul lui începea să funcționeze după un ciclu intern mai lung.
„Aveam 36 de ore de veghe neîntreruptă, urmate de 12 ore de somn”, a explicat el. Ceea ce a surprins cercetătorii a fost că Siffre nu era conștient de această schimbare. Experimentul său a arătat clar că, în lipsa semnalelor externe, corpul uman nu mai urmează un ciclu de 24 de ore, așa cum se credea anterior.
Inițial privit cu scepticism, proiectul lui Siffre a devenit piatra de temelie pentru cronobiologie, disciplina care studiază ritmurile biologice. „NASA a analizat primul meu experiment din 1962 și a furnizat fonduri pentru efectuarea unei analize matematice sofisticate”, a declarat el. Agenția spațială americană a fost interesată de aceste descoperiri, mai ales în contextul misiunilor spațiale de lungă durată.
Ulterior, alți voluntari au participat la studii similare în peșteri, unii chiar sub coordonarea lui Siffre. Aceștia au raportat ritmuri biologice ciudate, cu „zile” de 25 de ore și „nopți” de 12 ore. Un participant a dormit continuu 33 de ore, ceea ce i-a speriat pe cercetători. „A fost prima dată când am văzut un om dormind atât de mult”, a mărturisit Siffre.
Munca lui Michel Siffre, pornită din curiozitate geologică, a ajuns să influențeze profund înțelegerea științifică a timpului biologic, somnului și percepției umane.
În prezent, experimente similare continuă. Într-un caz recent, o sportivă spaniolă, Beatriz Flamini, a petrecut 500 de zile într-o peșteră, fără contact uman, un alt exemplu extrem de izolare care ar putea stabili un record mondial.
