Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

FOTO Trecerea prin Leova-Bumbăta, imposibilă cel puțin până la ora 12:00. Ce s-a întâmplat cu podul recent inaugurat

04 Iun. 2023, 10:31
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Elena Putregai
04 Iun. 2023, 10:31 // Actualitate //  Elena Putregai

UPDATE ORA 11:52 Punctul de trecere a frontierei Leova-Bumbăta și-a reluat activitatea.

Poliția de Frontieră a Republicii Moldova atenționează duminică, 4 iunie curent, călătorii care au ales să treacă hotarul prin punctul de frontieră (PTF) Leova-Bumbăta că, din cauza scăderii nivelului de apă în râul Prut, sunt efectuate lucrări de mentenanță la podul de pontoane. În context, activitatea de control este întreruptă până la încheierea lucrărilor.

BANI.MD Podul Leova-Bumbăta, dat în exploatare. Cine îl va putea traversa?

Se preconizează ca lucrările să se încheie până la ora 12:00.

„Recomandăm, din timp, să se aleagă un punct de trecere din apropiere: PTF Cahul sau PTF Leușeni!”, spun polițiștii de frontieră.

În prezent flux de mijloace de transport nu se atestă.

FOTO „Un moment emoționant”. Ambasadorul român la Chișinău a participat la inaugurarea podului Leova-Bumbăta

BANI.MD Podul Leova-Bumbăta, dat în exploatare. Cine îl va putea traversa?

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!