Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Gest de solidaritate față de medicii din Moldova. „Poșta Moldovei” a pus în circulație două mărci poștale

18 Iun. 2021, 10:49
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
18 Iun. 2021, 10:49 // Societate //  Realitatea.md

În semn de solidaritate cu medicii din Republica Moldova care luptă cu noul coronavirus COVID-19, la data de 13 octombrie 2020, Î.S. „Poșta Moldovei” a pus în circulație marca poștală cu o valoare nominală de 9,50 lei și suprataxă în mărime de 3,00 lei dedicată „Florence Nightingale (1820-1910). Fondator al asistenței medicale moderne. 200 de ani de la naștere”.

„Pentru a contribui la reabilitarea Filarmonicii Naționale, care a avut de suferit în urma unui incendiu devastator anul trecut, dar și a implica cetățenii într-o acțiune de solidaritate comunitară, pe data de 18 noiembrie 2020, Î.S. „Poșta Moldovei” a pus în circulație o marca poștală „În susținerea reconstrucției Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” cu valoarea nominală de 5,75 lei și o suprataxă de 3,00 lei”, se arată în comunicat.

Astfel, veniturile colectate de la vânzarea mărcilor date (suprataxa de 3 lei pentru fiecare) vor fi transferate în Fondul de susținere a reconstrucției Filarmonicii Naţionale și Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

În context, Î.S. „Poșta Moldovei” face apel către toți doritorii de a susţine sistemul medical naţional şi Filarmonica Naţională să își aducă contribuția personală la această cauză nobilă, achiziționând mărcile poștale menţionate.

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 12:04
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
30 Oct. 2026, 12:04 // Slider //  Daniela Baranovschi

Deversările de apă din lacul de acumulare Dubăsari vor fi mărite de la 45–50 la 80–85 de metri cubi pe secundă. Măsura ar urma să ducă, în următoarele zile, la creșterea nivelului Nistrului în aval de baraj, spre sudul Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, care a prezentat cele mai recente date despre nivelul apei în cele două lacuri de acumulare de pe Nistru.

Potrivit ministrului, nivelul apei în lacul Dubăsari a crescut cu 37 de centimetri în ultimele două săptămâni. Creșterea se datorează debitului mai mare de apă venit din Ucraina și ploilor din nordul țării. Hajder a precizat însă că lacul este relativ mic și se umple repede, dar poate pierde la fel de rapid din rezerve atunci când apa este folosită.

Situația este mai dificilă la lacul de acumulare Novodnistrovsk din Ucraina. În luna octombrie, nivelul apei a crescut cu doar 20 de centimetri și a ajuns la 111,17 metri, în timp ce nivelul obișnuit este de aproximativ 121,5 metri.

În ultimele două săptămâni, deversările din acest lac spre Republica Moldova au fost de 55–60 de metri cubi pe secundă. Potrivit ministrului, volumul este aproape egal cu cel de apă care intră în lac, iar surplusul este direcționat spre țara noastră. Din acest motiv, nivelul apei crește foarte puțin, iar acumularea rezervelor rămâne o problemă.

Gheorghe Hajder susține că, în prezent, debitul necesar de apă este asigurat, însă autoritățile încearcă să adune cât mai multe rezerve pentru perioada următoare. Evoluția nivelului Nistrului va depinde în mare parte de precipitațiile din bazinul superior al râului, aflat în vestul Ucrainei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!