Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Guvernul din Kazahstan a demisionat în urma protestelor de amploare provocate de prețurile mari la combustibil

05 Ian. 2022, 11:33
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
05 Ian. 2022, 11:33 // În Lume //  Realitatea.md

Preşedintele Kazahstanului, Kasîm-Jomart Tokaev, a acceptat miercuri, 5 ianuarie curent, demisia guvernului, în urma manifestaţiilor de amploare împotriva creşterii preţului la gaz.

Un decret publicat pe site-ul prezidenţial anunţă că Tokaev a acceptat demisia guvernului condus de premierul Askar Mamin. Vicepremierul Alihan Smailov îşi va asuma rolul de premier interimar până la formarea unui nou cabine.

Peste 200 de persoane au fost arestate şi zeci de poliţişti au fost răniţi după manifestaţiile împotriva creşterii preţului la gaz care au avut loc în mai multe oraşe din Kazahstan, a anunţat miercuri poliţia kazahă.

În urma acestor manifestaţii, printre care şi cea dispersată cu grenade asurzitoare şi cu gaze lacrimogene în noaptea de marţi spre miercuri de poliţia din Almatî, a fost decretată de asemenea stare de urgenţă până pe 19 ianuarie în mai multe regiuni, inclusiv a capitalei economice Almatî, unde a intrat în vigoare şi o interdicţie de circulaţie între orele locale 23:00 şi 07:00.

„Mai mult de 200 de persoane au fost arestate pentru încălcarea ordinii publice”, a anunțat un comunicat al Ministerului de Interne kazah. Potrivit ministerului, 95 de poliţişti au fost răniţi în timpul acestor manifestaţii, care sunt rare în această ţară bogată în hidrocarburi.

Protestele au început duminică, după o creştere a preţurilor la gazul natural lichefiat (GNL), în oraşul Janaozen, în vestul ţării, înainte de a se extinde spre marele oraş regional Aktau, pe malul Mării Caspice, apoi în Almatî.

Guvernul a încercat într-o primă etapă, fără succes, să-i calmeze pe protestatari, promiţând o reducere a preţului la GNL, fixându-l la 50 de tenge (0,1 euro) pe litru în regiune, comparativ cu 120 de tenge la începutul anului.

Televiziunea kazahă a relatat miercuri despre arestarea directorului unei uzine de tratare a gazului şi a unui alt responsabil din regiunea Mangystau, unde se află Janaozen. Ei sunt acuzaţi că „au majorat preţul la gaz fără motiv”, ceea ce „a dus la proteste în masă în întreaga ţară”, potrivit acestei surse.

Janaozen a fost în trecut scena celor mai sângeroase revolte care au zguduit Kazahstanul de la proclamarea independenţei sale, în 1991. În 2011, cel puţin 14 muncitori ai unui sit petrolier au fost ucişi atunci când poliţia a reprimat o manifestaţie împotriva condiţiilor de muncă proaste şi salariilor mici.

Regiunea Mangystau depinde de GNL ca principală sursă de carburant pentru maşini şi orice majorare a preţului duce la o creştere în lanţ a preţurilor la produse alimentare, deja mai mari de la începutul pandemiei de coronavirus.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!