Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Igor Dodon planifică să cheltuie în ziua alegerilor peste 1 mln. de euro pentru voturile din Transnistria

08 Iul. 2021, 18:31
 // Categoria: Alegeri // Autor:  Realitatea.md
08 Iul. 2021, 18:31 // Alegeri //  Realitatea.md

Documente, conversații și rapoarte din telefonul lui Igor Dodon au ajuns în presa europeană. O investigație masivă demonstrează cum Rusia s-a implicat și de data aceasta în alegerile din Moldova prin finanțarea Blocului PSRM-PCRM. Astfel, Doar în ziua alegerilor, Dodon planifica să cheltuie aproximativ 1 050 000 EUR pentru Transnistria.

Bugetul pentru ziua alegerilor se ridică la 2 730 558 EUR. Costurile sunt împărțite în mai multe subcategorii. O parte din cheltuieli sunt destinate plății reprezentanților BECS în comisiile electorale, a observatorilor favorabili, precum și a altor tipuri de membri ai comisiilor electorale din secțiile de votare din Republica Moldova și din Europa de Vest care ar putea acționa conform intereselor și strategiilor Blocului, se arată în investigația EUREPORTER tradusă în totalitate de către Realitatea.md.

Un al doilea punct se numește Morkovka, însă nu este explicat clar ce ar însemna acest lucru.

Când vine vorba de cea de-a doua categorie principală (măsuri pentru mobilizare), sumele bugetate sunt destinate achitării agitatorilor, comisionarea transportului pentru aducerea alegătorilor la secțiile de votare (direct, pentru „turism” electoral) și alte „cheltuieli curente”.

Există, totuși, două categorii speciale, care necesită investigații suplimentare:

  1. Transnistria – 30 000 de voturi (buget 1 050 000 EUR)
  2. Morkovka (buget 1 500 000 EUR)

Din păcate, nici documentul, nici conversația lui Dodon cu Chaika nu ne-ar putea oferi detalii suplimentare despre ceea ce presupun exact cele două categorii. Cu toate acestea, putem face o presupunere că bugetul alocat pentru Transnistria este planificat pentru cumpărarea a 30.000 de voturi din această regiune, favorabil BECS.

Am subliniat deja ce înseamnă „Morkovka”. O sumă uimitoare de 1 500 000 EUR a fost bugetată de BECS pentru fraudele electorale.

Vezi investigația în totalitate mai jos:

https://realitatea.md/operatiunea-morkovka-scurgeri-din-telefonul-lui-dodon-cu-zeci-de-documente-care-arata-implicare-rusiei-in-campanie/

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 12:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
29 Oct. 2026, 12:44 // Slider //  Realitatea.md

Moldovenii și companiile din Republica Moldova au efectuat peste 34,1 milioane de operațiuni prin serviciile bancare electronice în trimestrul III al anului 2026, în valoare totală de 426,6 miliarde de lei. Datele Băncii Naționale a Moldovei (BNM) arată că telefonul mobil a devenit principalul instrument bancar al populației, în timp ce companiile continuă să ruleze cele mai mari sume prin platformele de internet banking, scrie BANI.MD.

Potrivit datelor BNM, în perioada iulie-septembrie 2026, persoanele fizice au efectuat 28,64 milioane de operațiuni prin instrumentele de plată electronice cu acces la distanță (IPAD), în valoare cumulată de 53,24 miliarde de lei.

Din totalul acestor operațiuni, nu mai puțin de 28,18 milioane au fost realizate prin aplicațiile de mobile banking. Astfel, 98,4% dintre tranzacțiile efectuate de persoanele fizice prin serviciile bancare la distanță au avut loc prin telefon, în timp ce internet banking-ul a reprezentat doar 1,6%, cu aproximativ 463.000 de operațiuni.

Și în privința sumelor transferate, dominația aplicațiilor mobile este evidentă. Prin mobile banking au fost efectuate operațiuni în valoare de 52,06 miliarde de lei, echivalentul a 97,8% din totalul tranzacțiilor electronice la distanță realizate de persoanele fizice. Prin internet banking au fost transferate doar 1,18 miliarde de lei.

Calculele efectuate pe baza datelor BNM arată că valoarea medie a unei operațiuni realizate de persoanele fizice a fost de aproximativ 1.859 de lei, iar în cazul tranzacțiilor prin aplicațiile mobile, de circa 1.847 de lei.

Potrivit sursei citate, situația este diferită în sectorul corporativ, unde companiile au efectuat doar 5,48 milioane de operațiuni, însă valoarea acestora a ajuns la 373,32 miliarde de lei. Prin urmare, persoanele juridice au realizat doar 16,1% din numărul total al operațiunilor electronice la distanță, dar au generat 87,5% din valoarea acestora.

Spre deosebire de populație, întreprinderile preferă în continuare platformele de internet banking pentru operațiunile financiare. Prin acest canal au fost efectuate 5,1 milioane de tranzacții, în valoare de 363,23 miliarde de lei, ceea ce reprezintă 97,3% din valoarea totală a operațiunilor realizate de companii.

Aplicațiile mobile au fost utilizate de persoanele juridice pentru aproximativ 380.000 de tranzacții, în valoare de 10,1 miliarde de lei. Diferența este vizibilă și în valoarea medie a operațiunilor: în timp ce persoanele fizice au efectuat tranzacții de aproximativ 1.859 de lei, în cazul companiilor media a depășit 68.000 de lei.

În ansamblu, datele arată o separare tot mai pronunțată între comportamentul financiar al populației și cel al companiilor. Persoanele fizice utilizează predominant aplicațiile mobile pentru operațiuni de valori relativ mici, în timp ce întreprinderile efectuează tranzacții mult mai mari, în special prin platformele de internet banking.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Conform statisticilor BNM, categoria PC banking nu a înregistrat nicio operațiune în trimestrul III al anului 2026, atât în cazul persoanelor fizice, cât și al celor juridice.