Curs valutar
  • EUR
    20.1298
    0.2727%
  • USD
    17.9458
    0.0323%
  • RUB
    0.2167
    -0.4615%
  • RON
    3.7666
    0.2443%
  • UAH
    0.3945
    0.1267%

Toate știrile

11 noiembrie 2026

IMPORTANT! Secția Consulară a Ambasadei Republicii Moldova la Sofia nu va presta servicii timp de câteva zile

20 Dec. 2021, 16:05
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
20 Dec. 2021, 16:05 // Actualitate //  Realitatea.md

Secția Consulară a Ambasadei Republicii Moldova la Sofia nu va presta servicii în perioada 24 decembrie 2021 – 02 ianuarie 2022. Anunțul a fost făcut de reprezentanții de la Ambasada Republicii Moldova în Bulgaria, Macedonia de Nord și Albania pe o rețea de socializare.

În același context, responsabilii informează că excepție fac serviciile de eliberare a titlurilor de călătorie.

„Vă aducem la cunoștință că în perioada 24 decembrie 2021 – 02 ianuarie 2022, Secția Consulară a Ambasadei Republicii Moldova la Sofia nu va presta serviciile consulare, cu excepția eliberării titlurilor de călătorie. Ne cerem scuze pentru incomodități. În situații de urgență, accidente sau decese, apelați la numărul de telefon +359 877819314, sau expediați un mesaj electronic la adresa misiunii diplomatice: sofia@mfa.gov.md, cu descrierea cazului și datele de contact”, se arată într-un comunicat se presă.

Realitatea Live

11 Nov. 2026, 13:25
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
11 Nov. 2026, 13:25 // Slider //  Victoria Laur

Autoritatea Națională de Integritate a constatat că Irina Gutnic nu a avut conflict de interese și avere nejustificată cât era primară. Conform documentului publicat de autoritate, funcționara a prezentat informații despre persoana care i-a dăruit piese ale brandurilor de lux.

Verificarea averii și intereselor fostei viceprimare s-a efectuat după ce în 2025 a apărut o investigație jurnalistică publicată de TV8, în care se informa despre hainele și accesoriile de lux ale Irinei Gutnic.

Gutnic a declarat că BMW-ul parcat în curtea casei sale aparține iubitului ei și este condus de ea periodic. Un alt automobil de aceeași marcă aparține nașului său de cununie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Fosta viceprimară a mai declarat inspectorilor ANI că hainele și accesoriile apărute în investigație, cu excepția unei rochii, i-au fost oferite drept cadou de persoana cu care are o relație sentimentală din anul 2022. Potrivit ei, veniturile cetățeanului respectiv „sunt oficiale, declarate, din care sunt achitate impozite la bugetul de stat, provin din activitatea antreprenorială desfășurată”.

Irina Gutnic a prezentat mai multe bonuri și confirmări ale plăților efectuate de către persoana care i-a oferit cadourile, menționând că nu le-a păstrat pe toate, deoarece piesele vestimentare nu depășesc valoarea a 10 salarii medii pe economie.

„Revenind la esența controlului averii și al intereselor personale, este de menționat că, această constă în stabilirea existenței sau inexistenței diferenței substanțiale între averea dobândită și veniturile obținute de către subiectul declarării împreună cu membrii familiei, concubinul/concubina pe parcursul exercitării mandatelor sau a funcțiilor publice ori de demnitate publică, în aceeași perioadă. În această ordine de idei, pentru perioada 01.12.2023-30.12.2025, divizată pe ani fiscali, inspectorul de integritate subsemnat nu a identificat diferență substanțială dintre averea dobândită și veniturile obținute de către subiectul declarării dna Irina Gutnic”, se arată în actul de constatare emis.

Drept urmare, ANI a emis documentul prin care constată lipsa încălcării regimului juridic al declarării averii și a intereselor personale de către Irina Gutnic.