Gheorghe Ghidora a fost numit astăzi, 17 martie în funcția de consilier în cadrul Agenției Naționale de Soluționare a Contestațiilor (ANSC), la ședința plenară a Parlamentului.
Ghidora a fost numit în funcție în urma desfășurării concursului public, iar în urma probelor desfășurate a fost înaintat plenului Parlamentului spre aprobare de către Comisia economie, buget și finanțe.
Precizăm că, Agenţia Naţională pentru Soluționarea Contestatiilor are în componenţa sa şapte consilieri pentru soluţionarea contestaţiilor, care au statut de persoane cu funcţii de demnitate publică.

