Dimineață fierbinte în nordul țării. Pompierii au fost alertați să intervină în jurul orei 07:14 pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit într-o casă de locuit. Conform primelor informații înregistrate, locuința a fost cuprinsă de flăcări în satul Caracuşenii Vechi, raionul Briceni.
Urmare a sesizării, la fața locului, pentru lichidarea arderii, a intervenit un echipaj de salvatori, care au reușit localizarea arderii către ora 07:48 și lichidarea completă a incendiului la ora 09:32.
„Focul a distrus 70% din suprafața acoperișului, dar și bunurile materiale din interiorul locuinței. Totodată, în urma incendiului, o femeie în vârstă de 88 de și-a pierdut viața, cadavrul necarbonizat al acesteia, fiind extras de populația înainte intervenției angajaților IGSU”, se arată în nota informativă.
Potrivit IGSU, se presupune că femeia s-ar fi intoxicat cu produsele de ardere, iar cauza exactă a decesului urmează a fi stabilită în urma efectuării expertizei medico-legală.
„În urma cercetărilor efectuate la fața locului de specialiștii instituției, s-a stabilt că, cauza preliminară ar fi neatenție la utilizarea focului deschis. Cauza finală de producere a incendiului și circumstanțele urmează a fi stabilite”, spun responsabilii din cadrul IGSU.
În acest context, oamenii sunt îndemnați să aibă grijă de persoanele vârstnice, persoanele țintuite la pat sau cele cu dizabilități pentru evitarea situațiilor de risc și incendiilor în locuințele acestora. În situații de urgență oamenii sunt rugați să apeleze Serviciul 112.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!




