Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

L-au convins să rămână. Filip a încercat să-și dea demisia după alegeri, însă a fost oprit de colegi, inclusiv Diacov

22 Iul. 2021, 20:42
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
22 Iul. 2021, 20:42 // Politica //  Realitatea.md

Liderul Partidului Democrat din Moldova, Pavel Filip intenționează să demisioneze din funcția de președinte al formațiunii. Anunțul a fost făcut chiar de către Filip în această seară, în cadrul unei emisiuni televizate.

Potrivit lui Pavel Filip, după alegeri, a doua zi a convocat Biroul executiv lărgit la care au participat și unii președinți de organizații teritoriale cărora le-a spus că își asumă rezultatul scrutinului și le-a propus să organizeze în aceeași săptămână Consiliului Politic Național ca să se solicite organizarea Congresului extraordinar în toamna anului curent, unde își va da demisia.

După propunerea lui Filip, membrii Biroului nu au susținut propunerea acestuia și au declarat că „se vor simți abandonați a doua oară”, însă nu trebuie luate decizii pripite, ci analizate rezultatele la rece și abia pe urmă să se decidă asupra lucrurilor ce urmează să fie intreprinse în viitor.

Liderul PDM afirmă că a luat această decizie și a făcut-o public pentru a oferi posibilitatea candidaților să se pregătească ca să preia conducerea, să elaboreze strategiile necesare, pentru a da un nou suflu partidului.

„Ca să fie foarte clar, Filip nu se ține de fotoliu. Cred că acum nu se va face coadă la șefia Partidului Democrat. Consider că este foarte corect ca să decidem împreună cu toți colegii în privința elaborării unei foi de parcurs a partidului”, a spus Filip.

Liderul Democraților a precizat că în prezent merge prin teritoriu și discută cu președinții și membrii partidului, în august vor lua o pauză de vacanță, iar în luna septembrie vor reveni și vor decide asupra parcursului partidului, întrucât acum nu a fost susținută ideea sa de a-și da demisia „în grabă”.

 

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:33
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:33 // Slider //  Daniela Baranovschi

Circulația prin punctul de trecere a frontierei Costești–Stânca a fost reluată, iar camioanele pot traversa din nou frontiera în regim normal. Redeschiderea punctului oferă transportatorilor o rută suplimentară și permite distribuirea fluxului de camioane între posturile vamale.

Transportatorii sunt îndemnați să își planifice din timp traversarea și să verifice intervalele disponibile în sistemul electronic BQS, în funcție de categoria transportului: cu marfă, fără încărcătură sau cu statut AEO. Programarea prin acest sistem este obligatorie pentru camioanele care ies din Republica Moldova prin postul vamal Costești–Stânca.

Amintim că traficul prin punctul de trecere a frontierei Stânca–Costești a fost sistat temporar sâmbătă, 7 noiembrie, pentru desfășurarea unor lucrări tehnice planificate la baraj.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!