Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Modificările la Legea cu privire la evaluarea și selecția procurorilor au intrat în vigoare. Precizările MJ

08 Aug. 2023, 12:28
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
08 Aug. 2023, 12:28 // Actualitate //  Realitatea.md

Procurorii vor fi evaluați și selectați de un singur colegiu specializat și nu de două, cum a fost anterior, anunță reprezentanții Ministerul Justiției (MJ). Mai mult, în viitor, noul colegiu va avea și funcția de evaluare, conform criteriilor de integritate etică și financiară, a procurorilor care nu vor cădea sub incidența evaluării externe (a vettingului) – cea de-a treia etapă a reformei justiției.

Legea ce vizează îmbunătățirea mecanismului de selecție, evaluare și răspundere disciplinară a procurorilor, elaborată de Ministerul Justiției, a intrat deja în vigoare.

„Una dintre acțiunile propuse de Guvern pentru anul 2023 o constituie îmbunătățirea sistemului de selecție și promovare a judecătorilor și procurorilor, prin modificarea cadrului legal. Atribuțiile exercitate de cele două colegii din cadrul Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) – Colegiul de evaluare a performanțelor procurorilor și Colegiul pentru selecția și cariera procurorilor – erau similare și, în mare parte, acestea își dublau competențele. Prin urmare, noul colegiu cu competențe în selecția și evaluarea procurorilor va contribui la sporirea eficienței și la optimizarea cheltuielilor”, menționează autorii proiectului.

Pe lângă comasarea celor două colegii, legea prevede și alte modificări, la fel de importante, cum ar fi: consolidarea independenței Inspecției procurorilor și transferarea acesteia din subordinea Procuraturii Generale în subordinea CSP-ului, ceea ce va oferi mai multă independență Inspecției.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Din cauza numărului mare de sesizări, depuse la Inspecție, va fi majorat și numărul inspectorilor cu trei persoane. Doar pe parcursul anului 2022, au fost examinate 426 de sesizări cu privire la pretinse abateri disciplinare săvârșite de către procurori, ex-procurori și alt personal detașat în procuraturile specializate.

De asemenea, legea prevede și revizuirea componenței Consiliului Superior al Procurorilor. Astfel, Avocatul Poporului și Procurorul General nu vor mai fi membri de drept în CSP, începând cu 1 ianuarie 2024, iar ministrul justiției – începând cu 1 ianuarie 2026.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 22:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
29 Oct. 2026, 22:44 // Slider //  Ana Panaguța

Guvernul își propune să reducă cheltuielile pentru reparații, mobilier, tehnică de calcul, transport și evenimente, dar și să limiteze angajările în sectorul public. De asemenea, vor fi revizuite premiile și bonusurile acordate angajaților din instituțiile finanțate de la bugetul de stat. Declarațiile au fost făcute de ministra Finanțelor, Victoria Belous, în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Potrivit ministrei, autoritățile analizează fiecare categorie de cheltuieli pentru a identifica economii, fără a afecta instituțiile care dispun deja de finanțare limitată sau obligațiile stabilite prin lege.

„Ne punem semnul de întrebare dacă putem renunța la unele cheltuieli sau nu”, a explicat Victoria Belous.

Printre măsurile avute în vedere se numără reducerea cheltuielilor pentru încălzire și combustibil, limitarea achizițiilor de mobilier și tehnică de calcul, precum și cumpărarea mijloacelor de transport doar în cazuri strict necesare. De asemenea, anul viitor este planificat un buget mai mic pentru concerte.

Ministra a precizat că vor fi reevaluate și cheltuielile pentru evenimente și proiecte care nu au fost asumate sau aprobate oficial, precum și necesitatea dezvoltării unor sisteme informaționale.

Optimizările vizează instituțiile finanțate din bugetul de stat, inclusiv ministerele, Parlamentul și Președinția. Primăriile își gestionează independent bugetele, a menționat oficiala.

Angajările, limitate, iar structurile instituțiilor vor fi revizuite

O altă măsură ține de reducerea cheltuielilor de personal. Potrivit Victoriei Belous, mai multe ministere au primit sarcina de a elabora planuri de reducere a numărului de angajați.

Ministra a subliniat că măsura nu presupune concedierea directă a salariaților, ci o gestionare mai strictă a posturilor vacante și a necesității de a menține sau ocupa anumite funcții.

De exemplu, instituțiile ar putea să nu prelungească activitatea angajaților după atingerea vârstei de pensionare sau să reevalueze necesitatea unor noi angajări. Totodată, în cazul reorganizărilor, structurile instituțiilor vor fi analizate pentru a stabili dacă fiecare funcție este justificată.

„Fiecare persoană angajată trebuie să fie motivată dacă trebuie sau nu să fie angajată în sectorul public”, a declarat ministra.

Premiile și bonusurile, de asemenea, revizuite

Victoria Belous a mai spus că, încă din primele zile de activitate ale actualului Guvern, a fost dată indicația de a reduce sau elimina premiile și alte bonusuri acordate angajaților din sectorul public.

Potrivit ministrei, această măsură este în curs de aplicare, iar autoritățile examinează inclusiv acordarea premiilor anuale și a celor unice.

În ceea ce privește economiile obținute până acum în urma optimizărilor, ministra nu a prezentat o cifră exactă în declarația citată, menționând însă că au fost limitate angajările și extinderea schemelor de personal.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!