„Hai că nu a mai rămas mult și ne vedem. Iaca mai am două luni. Vin acasă cu totul, îmi iau casă, vreau să mă însor, vreau și eu copii”. Asta i-a spus Vladislav Apostol prietenului său din copilărie, în ultima lor conversație de la începutul anului 2018, cu o lună înainte ca să fie rănit în urma atacului SUA în Siria din 7 februarie. A mai trăit puțin, însă s-a stins din cauza rănilor. În vârstă de 30 de ani, Vladislav Apostol era unul dintre cei nouă moldoveni racolați de organizația Wagner ca să ucidă. RISE Moldova, împreună cu New Lines, Delfi.ee și Dagens Nyheter, a obținut baza de date care conține cea mai amplă informație de până acum despre membrii organizației paramilitare.

Nici casă, nici masă

Vladislav Apostol avea dublă cetățenie: a Republicii Moldova și a Federației Ruse. Era cunoscut în unitatea Wagner după numele de cod: Volk (n.r. din rusă-lup). Aceeași poreclă o folosea și pe conturile sale din rețelele de socializare Vkontakte și Odnoklassniki. Pe platforme publica fotografii din Cecenia și Siria. Era îmbrăcat în uniformă militară și ținea arma-n mână.

„Avea și un lup tatuat pe gât în partea din spate. Nu știu de ce avea lup, cred că pentru că a fost lăsat de mamă… El avea acolo scris: Moi adres: ne dom i ne ulitsa (n.r. din rusă: Adresa mea: nici casă, nici stradă)”, își amintește Vlad Ungureanu, prietenul lui Apostol.

S-a născut în Ciutulești, un sat din raionul Florești, la două ore distanță de capitală. A crescut fără tată. El și fratele său mai mic rămâneau cel mai des în grija bunicii, inclusiv când mama era plecată la muncă în Rusia. După moartea bunicii, pe când avea 9 ani, băieții au ajuns la o școală internat din Belgorod, Federația Rusă.

„Cât au învățat la internat, ea [mama] se ducea la ei, dar foarte rar, se ducea o dată în an sau nu știu când”, mai povestește Vlad, din aceeași mahala unde a crescut și Apostol.
„Băieții erau cam supărați pe dânsa și matincă ei nici nu prea duceau relații”, confirmă nașa de botez a lui Apostol și prietenă cu mama acestuia.
„Avea memorie bună. Îi plăceau lecțiile mele de istorie și sportul. Des participa în competiții și lua locuri de frunte”, își amintește fostul său profesor de istorie, Alexandru Bureak, de la școala internat din Belgorod.

Lunetist în Wagner

După absolvire, a urmat armata, muncise o vreme bodyguard, mai avuse încercări de a lucra în construcții. După care-l anunțase pe Ungureanu că i s-a propus un contract de muncă în Cecenia.

„Prin 2012-2014, dacă nu mă greșesc, el îmi spunea că învață acolo, nu face nimic. Dacă îl întrebam, tot timpul ocolea. Nici eu nu mai insistam tare să-l întreb”.

A mers în Siria prin 2016, fără să-și anunțe familia sau prietenii.

„Când s-a dus el ultima oară în Siria, după spusele lui Anatolie (fratele lui Apostol), mult au stat la vorbă, mult s-au îmbrățișat și Anatolie nu-și dădea seama unde se duce el, ce face el. Vlad îi spunea că mă duc că am un contract, dar nu i-a spus de Siria. Anatolie zicea că el să fi știut unde se ducea…”, povestește fostul prieten.

Apostol și Ungureanu nu au vorbit „mai bine de jumătate de an” după ce primul plecase în misiune. Au reluat legătura pe viber când l-a contactat din Siria.

„El mă suna de multe ori și nu aprindea camera. Ba motiva că nu-i lucrează camera, că nu știu ce, când într-o bună zi a aprins-o. Era cu barbă și mi-a spus: «Nu vreau să-ți spun unde-s eu». Poate se temea…”.

Salarii promise și realitatea

Salariile promise mercenarilor moldoveni încep de la 1.000 de dolari, în funcție de poziția pe care urmează să o ocupe în unitate, spune ofițerul Serviciului de Informații și Securitate, care a acceptat să vorbească sub anonimat.

Persoanele care ajung să fie recrutate ca mercenari, de cele mai ori, provin dintr-o pătură socială instabilă, fără un loc de muncă și venit permanent. Așa schițează ofițerul SIS, care activează în unitatea pentru combaterea și prevenirea mercenariatului și terorismului, profilul mercenarului, în baza informațiilor adunate despre cei 114 mercenari moldoveni identificați până în prezent.

În mai 2018 avea să își încheie contractul de muncă și să revină acasă, în Moldova. Asta îi spunea Vladislav Apostol lui Vlad Ungureanu. Era ultima lor discuție, se întâmpla în ianuarie același an, doar că la 7 februarie 2018, a fost rănit în urma unui atac aerian american, în timpul bătăliei de la Khasham, Siria. Ciocnirea, în apropiere de Deir ez-Zor, a avut loc când luptătorii Wagner și forțele pro-Assad din Siria au atacat o poziție deținută de Forțele Democratice Siriene conduse de kurzi.

Reportajul poate fi citit integral aici.

WAGNER este o companie paramilitară privată rusă. A fost fondată de Dimitri Utkin, un fost ofițer al Serviciului rus de informații militare (GRU). Membrii organizației sunt de fapt mercenari – persoane care, pentru bani, participă la diverse operațiuni militare. Mercenariatul este o activitate ilegală, inclusiv în Rusia. Același statut îl are și în Republica Moldova.

#lunetist #moldovean #Siria #Wagner

La Chișinău există un punct de reper pe care aproape toată lumea îl cunoaște: „Ne vedem la Ștefan”.

Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, amplasat la intrarea în Grădina Publică ce îi poartă numele, a devenit în timp nu doar un simbol al capitalei, ci și unul dintre cele mai recunoscute locuri ale orașului.

Statuia a fost realizată în perioada 1925-1928 de sculptorul Alexandru Plămădeală. Ideea ridicării monumentului a apărut în 1923, când artistului i s-a propus să elaboreze proiectul pornind de la un portret-miniatură al domnitorului, datat cu anul 1475. Tot lui Plămădeală i-a revenit și alegerea locului unde urma să fie instalat monumentul.

Statuia a fost turnată la București, în 1927, din bronz obținut prin topirea a șase tunuri otomane capturate în timpul războiului ruso-turc din anii 1877-1878. Monumentul a fost inaugurat la 29 aprilie 1928, la 10 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Statuia are 5,20 metri înălțime și este așezată pe un soclu de 6 metri din piatră de Cosăuți. Înălțimea totală a ansamblului ajunge la 11,20 metri. Pe fațada principală a soclului a fost dăltuită inscripția: „Ștefan cel Mare – Domnitor al Moldovei. 1457–1504”.

Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt a avut însă o soartă la fel de zbuciumată ca istoria acestui teritoriu. În iunie 1940, după ultimatumul sovietic dat României, statuia a fost evacuată la Vaslui pentru a fi salvată, în timp ce soclul rămas la Chișinău a fost demolat. În august 1942, monumentul a fost readus în capitală și instalat în fața Arcului de Triumf. În 1944, odată cu apropierea din nou a frontului, statuia a fost evacuată pentru a doua oară în România, de această dată la Craiova.

În 1945, monumentul a revenit din nou la Chișinău, după ce sculptorița Claudia Cobizeva, discipolă a lui Alexandru Plămădeală, l-a identificat într-un parc din Craiova și a semnalat autorităților existența lui. Totuși, statuia nu a mai fost amplasată în locul ales inițial, ci în adâncul grădinii publice, iar unele însemne au fost modificate.

În perioada sovietică, monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt a fost delăsat, în timp ce în centrul Chișinăului a fost instalat monumentul lui Vladimir Lenin.

Abia la sfârșitul anilor ’80 monumentul a revenit în prim-planul vieții publice. Restaurat și readus pe locul său istoric, cu inscripțiile originale refăcute, acesta a fost dezvelit din nou la 31 august 1990, atunci când s-a marcat un an de la proclamarea Limbii Române ca limbă de stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Astăzi, monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt este unul dintre cele mai importante simboluri ale Chișinăului. Aici sunt depuse flori la evenimentele oficiale, aici încep marșuri și manifestații, iar pentru mulți locuitori ai capitalei locul rămâne simplu de recunoscut: „Ne vedem la Ștefan”.

#Chisinau #monument #Stefan Cel Mare