Poșta lui Moș Crăciun a fost lansată oficial, iar micuții îi pot scrie despre visurile pe care le au. Pentru că magicianul este deja bătrân și îi vine greu să îndeplinească dorințele, are nevoie de ajutor.
Spiridușii moșului au publicat deja câteva scrisori de-ale copiilor Moldovei. Le puteți citi AICI și îl puteți contacta pe Moș, pentru a-l ajuta să le îndeplinească visul.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
„Moș Crăciun, eu sunt Sofia, am 6 ani. Vreau să fie pace. Eu îmi doresc o papușă Barbie. Mama vrea lemne, să facă focul în sobă”, scrie o fetiță.
Alți copii i-au cerut bătrânului bomboane, telefoane, jucării, iar unii își doresc un brad sau un televizor. Câteva dintre răvașele copiilor Moldovei le puteți citi mai jos și chiar îl puteți ajuta pe magician să îndeplinească dorințele lor.
Și pentru că Moșul nu îndeplinește doar visurile picilor, copii de orice vârstă, de la o lună până la peste 100 de ani, îi pot trimite scrisori. Tot ce trebuie să facă este să noteze pe plic despre faptul că este adresată lui Moș Crăciun și să o lase la cel mai apropiat oficiu poștal, de unde va fi preluată de spiriduși.
Visul fiecărui micuț poate deveni realitate! Moș Crăciun așteaptă scrisori de la copiii Moldovei








