Curs valutar
  • EUR
    20.1260
    0.1029%
  • USD
    17.9568
    0.1916%
  • RUB
    0.2171
    0.0921%
  • RON
    3.7742
    -0.0344%
  • UAH
    0.3984
    0.1004%

Toate știrile

21 octombrie 2026

Nagacevschi pune la îndoială deciziile Comisiei pre-vetting și „dă la brazdă” PAS-ul. „Eșec total”

25 Ian. 2023, 13:55
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
25 Ian. 2023, 13:55 // Actualitate //  Realitatea.md

Din 17 ianuarie 2023 a început evaluarea grupului de candidați înaintați de Parlament la funcția de membru al Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Lista este formată din 12 persoane, admise la concurs printr-o decizie a Comisiei parlamentare juridice, numiri și imunități.

În primă etapă, Comisia de evaluare a expediat candidaților formularul declarației de avere și interese personale pentru ultimii cinci ani, pentru a fi completat, semnat electronic și remis Secretariatului Comisiei în termen de 7 zile. După examinarea informațiilor acumulate, candidații sunt invitați rând pe rând la audieri publice, iar procesul de evaluarea va finaliza cu emiterea de către Comisia Pre-Vetting a deciziilor pentru fiecare în parte.

În timp ce guvernarea, în frunte cu ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco laudă mersul procesului de evaluare a candidaților la funcții de membru în CSM, fostul ministru al Justiției susține că Pre-Vettingul este un eșec total.

Fadei Nagacevschi scrie, pe Facebook, că la etapa actuală mai mulți judecători s-au retras din concurs din lipsa de încredere în Comisie.

„Cum au fost selectați membrii Comisiei de evaluare nu știe nimeni; Cine este în secretariat-secret de stat; Consens larg pentru această procedură- sigur nu a existat; Schimbarea regulilor de joc in timpului jocului pentru a fenta concursul, obligatoriu; Mai mulți judecători s-au retras din concurs din lipsa de încredere în Comisie; Sunt suspiciuni rezonabile că completele pentru examinarea contestațiilor au fost formate conform voinței politice. Inițial se dorea ca completele să fie formate cu aprobarea Maiei Sandu. Doar Comisia de la Veneția i-a oprit; Nimeni nu are încredere în acest exercițiu; CSM-ul, dacă și se va forma, pot fi acolo cei mai profesioniști judecători, el va fi lipsit de autoritate atât în rândul judecătorilor cât și pentru justițiabili”, scrie Nagacevschi.

La fel, fostul ministru mai spune că:

„Imediat ce se va schimba guvernarea CSM-ul PAS-ului nu va avea zile. Precedentele ce le-au creat cei din PAS vor lovi în ei extrem de dur, inclusiv cu dosare penale. Succese mari în procedura de prevetting! Și nu mai speriați pe nimeni cu vettingul că nu se mai teme nimeni de voi!”

Până acum, 5 candidați la funcții în CSM, din rândul celor 28 de judecători de carieră înscriși în concurs, au promovat evaluarea Comisiei sub aspectul integrității, 12 au fost descalificați prin nepromovarea evaluării și nu mai pot participa la concurs, iar 11 candidați își așteaptă deciziile Comisiei.

Precizăm că dintre candidații non-judecători care vor promova evaluarea Comisiei Pre-Vetting, Parlamentul va numi, cu votul a trei cincimi dintre deputații aleși, șase membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.

Astfel, noua componență a CSM va fi formată din 6 judecători, aleși prin vot secret de către Adunarea Generală a Judecătorilor, și 6 non-judecători, numiți de Parlament.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
21 Oct. 2026, 18:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
21 Oct. 2026, 18:40 // Slider //  Vlada Ciorici

Comisia Europeană a anunțat miercuri deschiderea unei investigații oficiale asupra Booking.com, pentru a verifica dacă platforma de rezervări respectă legislația europeană privind serviciile digitale și dacă ia suficiente măsuri pentru a proteja utilizatorii de ofertele de cazare frauduloase, escrocheriile online și reclamele care nu sunt marcate corespunzător.

Ancheta vizează posibile încălcări ale Regulamentului privind serviciile digitale (DSA), după ce o evaluare preliminară a ridicat semne de întrebare cu privire la modul în care Booking.com identifică și combate riscurile de fraudă. Autoritățile europene vor verifica atât existența unor anunțuri pentru proprietăți fictive sau neconforme, cât și modul în care informațiile despre rezervări pot fi exploatate de persoane care încearcă să obțină bani de la clienți prin înșelăciune.

„Astăzi, Comisia Europeană a inițiat proceduri oficiale pentru a evalua dacă este posibil ca Booking.com să fi încălcat Regulamentul privind serviciile digitale (DSA) prin faptul că nu a evaluat cu diligență sau nu a atenuat în mod eficace riscurile legate de listările frauduloase și escrocheriile de phishing. Este posibil ca platforma să fi încălcat, de asemenea, Regulamentul privind serviciile digitale în ceea ce privește transparența, deoarece nu a etichetat în mod clar drept anunțuri acele anunțuri ale căror furnizori au plătit pentru o poziție mai bună în rezultatele căutării afișate utilizatorilor”, se arată în comunicatul Comisiei Europene.

Ce verifică autoritățile europene la Booking.com

Un prim aspect al investigației îl reprezintă anunțurile de cazare false sau care nu respectă cerințele legale. Comisia va analiza dacă platforma a identificat corect riscurile asociate unor proprietăți inexistente, ofertelor neconforme și tentativelor de uzurpare a identității, dar și dacă a adoptat măsuri eficiente pentru eliminarea acestora.

„Listările false, cum ar fi pentru proprietățile inexistente, frauda de uzurpare a identității și ofertele de cazare neconforme, pot avea efecte negative asupra protecției consumatorilor”, a precizat instituția europeană.

Un alt domeniu vizat este reprezentat de fraudele de tip phishing, prin care infractorii încearcă să obțină date personale sau plăți nejustificate de la utilizatori. Ancheta se va concentra asupra modului în care informațiile despre rezervări și clienți sunt transmise unităților de cazare, precum și asupra funcționării serviciului de mesagerie al platformei.

Comisia urmărește să stabilească dacă Booking.com a instituit suficiente mecanisme de protecție pentru a împiedica utilizarea abuzivă a acestor date și transmiterea unor solicitări frauduloase de plată către turiști.

Cea de-a treia problemă analizată privește transparența reclamelor afișate în rezultatele căutării. Pe Booking.com, proprietarii unităților de cazare pot plăti comisioane mai mari pentru ca ofertele lor să apară în poziții mai vizibile. Autoritățile europene vor verifica dacă utilizatorii pot identifica ușor aceste anunțuri publicitare, cine le finanțează și motivele pentru care le sunt afișate.

„În temeiul Regulamentului privind serviciile digitale, utilizatorii au dreptul să înțeleagă când și în numele cui le este afișat un anunț. Fără aceasta, ei nu pot ști dacă o listă apare în mod vizibil pentru că corespunde căutării lor sau pentru că furnizorul de cazare a plătit pentru această vizibilitate”, a explicat Executivul european.

Potrivit Comisiei, eventualele nereguli ar putea reprezenta încălcări ale articolelor 34 și 35 din DSA, referitoare la identificarea și reducerea riscurilor sistemice, precum și ale articolului 26, care stabilește obligațiile de transparență pentru publicitatea online.

Ce urmează după deschiderea investigației

Comisia Europeană va continua să colecteze dovezi prin solicitări suplimentare de informații, interviuri și eventuale inspecții. Instituția poate adopta măsuri provizorii, poate emite decizii de neconformitate sau poate accepta angajamente din partea companiei pentru remedierea problemelor identificate.

Deschiderea procedurii nu înseamnă însă că Booking.com a încălcat deja legislația europeană și nici nu anticipează rezultatul final al investigației.

Decizia vine după o analiză preliminară a rapoartelor de evaluare a riscurilor transmise de companie în 2026 și în cei trei ani anteriori, a rapoartelor de transparență și a răspunsurilor oferite la solicitările oficiale trimise de Comisie la 23 septembrie 2025 și 26 mai 2026.

Booking.com a fost desemnată platformă online foarte mare în aprilie 2023, în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale, ceea ce presupune obligații suplimentare pentru identificarea și reducerea riscurilor la care sunt expuși utilizatorii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova