Curs valutar
  • EUR
    19.9819
    -0.0891%
  • USD
    17.3213
    -0.0981%
  • RUB
    0.2071
    -0.8691%
  • RON
    3.8106
    -0.1627%
  • UAH
    0.3876
    -0.0258%

Toate știrile

14 august 2026

NATO îndeamnă Kosovo la o dezescaladare a tensiunilor

28 Mai 2023, 09:00
 // Categoria: În Lume // Autor:  Elena Putregai
28 Mai 2023, 09:00 // În Lume //  Elena Putregai

NATO îndeamnă Kosovo să reducă tensiunile cu Serbia, la o zi după ce Guvernul kosovar a intrat cu forţa în primării, pentru a instala primari în zone cu populaţie majoritar etnică sârbă, în nordul Kosovo, relatează Reuters.

VIDEO Serbia ar fi trimis trupe la granița cu Kosovo: Situația este „dramatică”

Ciocniri care au avut loc vineri între poliţia kosovară şi manifestanţi împotriva unor primari etnici albanezi au determinat Serbia să plaseze armata în stare de alertă şi să mute unităţi în propiere de frontiera cu Kosovo.

”Îndemnăm instituţiile din Kosovo la o dezescaladare imediată şi îndemnăm toate părţile să rezolve situaţia prin dialog”, a anunţat într-o postare pe Twitter o purtătoare de cuvânt a NATO, Oana Lungescu.

Misiunea NATO de Menţinerea Păcii în Kosovo (KFOR), din care fac parte 3.800 de militari NATO, va rămâne atentă, anunţă ea.

Situaţia era în continuare tensionată în nordul Kosovo, unde poliţişti înarmaţi puternic şi vehicule blindate păzeau sedii de primării.

Premierul kosovar Albin Kurti a apărat acţiunile poliţiei, care au escortat noii primari vineri.

”Este dreptul acestor persoane alese democratic să-şi preia mandatul fără ameninţări şi intimidări. Este totodată dreptul cetăţenilor să fie serviţi de aceşti aleşi”, a subliniat el sâmbătă într-un mesaj postat pe Twitter.

Secretarul de Stat american Antony Blinken a criticat vineri Guvernul Kurti din cauza acţiunilor sale în nordul ţării.

Aceste acţiuni ”agravează în mod inutil tensiuni, ne subminează eforturile de a ajuta la o normalizare a relaţiilor între Kosovo şi Serbia şi vor avea consecinţe asupra relaţiilor noastre bilaterale cu Kosovo”, a avertizat el.

Etnicii sârbi din nordul Kosovo nu recunosc, la aproape zece ani de la sfârşitul războiului, independenţa proclamată la Priştina în 2008 şi consideră Belgradul capitala lor.

Peste 90% din populaţia Kosovo este de etnie albaneză, iar etnicii sârbi sunt majoritari în zone din nordul ţării.

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
14 Aug. 2026, 21:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Aug. 2026, 21:44 // Slider //  Ana Panaguța

Regimul de la Moscova nu are nicio intenție de a opri ostilitățile din Ucraina la linia actuală a frontului și promite să-și „intensifice metodele” de desfășurare a războiului, scrie adevărul.ro.

Șeful diplomației ruse a respins explicit scenariul înghețării conflictului pe pozițiile ocupate în prezent de cele două armate și a recurs din nou la una dintre principalele teme folosite de Kremlin pentru justificarea războiului: lupta Uniunii Sovietice împotriva Germaniei naziste în Al Doilea Război Mondial.

„Nu ne vom coborî la nivelul lor, dar ne vom înăspri considerabil propriile metode pentru a distruge tot ceea ce alimentează din Occident mașina de război a Kievului. Și facem deja acest lucru. Ei încep să geamă. Nu este o coincidență faptul că un număr tot mai mare de voci din cadrul discursului nostru public comun solicită o încetare imediată. Asta nu va funcționa. Ne putem opri doar atunci când va exista o soluție pe termen lung, fiabilă și durabilă. Dacă ne-am opri brusc acum la linia frontului, am permite, în esență, ca isprava bunicilor și străbunicilor noștri, care au învins nazismul, să fie devalorizată. Acest lucru este pur și simplu imposibil”, a spus Lavrov.

El a avertizat și că Moscova intenționează să intensifice atacurile împotriva obiectivelor despre care susține că sprijină capacitatea militară a Ucrainei.

„Vom recurge la metodele noastre mult mai dure”, a afirmat ministrul rus, precizând că Rusia urmărește distrugerea a „tot ceea ce alimentează mașina de război a Kievului din Occident”.

Lavrov a recunoscut, de asemenea, că oamenii din Rusia suferă și „mor din cauza actelor teroriste”, dar a afirmat că este o chestiune de „responsabilitate față de istoria milenară a statului rus”.

Referirea lui Lavrov la generația sovietică ce a învins Germania nazistă continuă una dintre temele centrale ale discursului Kremlinului despre invadarea Ucrainei. Vladimir Putin a folosit încă de la declanșarea invaziei pe scară largă, în februarie 2022, termenul de „denazificare” pentru a descrie unul dintre obiectivele proclamate de Rusia în Ucraina.

Liderul rus Vladimir Putin a amenințat că „Rusia va răspunde cu aceeași monedă dacă țările occidentale vor confisca nave comerciale rusești”.

„Rusia va răspunde la confiscarea navelor sale comerciale cu aceeași monedă, nu doar în aceleași ape, ci oriunde, inclusiv în Oceanul Pacific”, a declarat liderul de la Kremlin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!