În cazul în care ai rămas în până de idei de lectură, The New York Times, cu ajutorul unor scriitori cunoscuți, critici literari, profesori universitari și jurnaliști, a realizat un top al celor mai bune 100 de cărți ale secolului XXI. Iată 20 dintre acestea.

„My Brilliant Friend/ Prietena mea genială”

Pe primul loc în topul celor mai bune 100 de cărți se află „Prietena mea genială” de Elena Ferrante, tradusă în limba engleză de Ann Goldstein și publicată de Europa Editions sub titlul „My Brilliant Friend”, în 2012.

Primul volum din ceea ce avea să devină uimitoarea serie de patru cărți de romane ale lui Ferrante, publicat în Italia de Edizioni E/O, scrie New York Times, „prezintă cititorilor două fete care cresc într-un cartier sărac și violent din Napoli: sârguincioasa și devotata Elena și carismatica și zburdalnica ei prietenă Lila, care, în ciuda inteligenței sale feroce, este aparent limitată de resursele modeste ale familiei sale. De aici, cartea (ca și seria în ansamblu) se extinde la fel de propulsiv ca universul inițial, îmbrățișând idei despre artă și politică, clasă și gen, filosofie și destin, toate concentrându-se pe prietenia conflictuală și competitivă dintre Elena și Lila”. „My Brilliant Friend”, conchide The New York Times, este „unul dintre cele mai bune exemple ale așa-numitei autoficțiuni, o categorie care a dominat literatura secolului XXI”.

„The Warmth of Other Suns/Căldura altor sori”

Scrisă de jurnalista americană Isabel Wilkerson și lansată în anul 2010, „The Warmth of Other Suns” se află pe locul II în acest top și prezintă în detaliu Marea Migrație a persoanelor de culoare din sud către nord și vest, din 1915 până în 1970. Conform sursei citate, „este cea mai importantă și mai ușor de citit lucrare de istorie din ultima vreme”.

Această migrație, scrie Wilkerson „avea să devină probabil cea mai importantă poveste insuficient relatată a secolului XX”. Cartea lui Wilkerson este emoționantă, meticulos documentată și spulberă mituri.

„Wolf Half”

Această carte care ocupă poziția a III-a este scrisă de Hilary Mantel și a fost lansată în anul 2009. În „Wolf Hall”, ea a ales un personaj istoric, Thomas Cromwell, și a văzut ființa umană vie, implacabilă, bântuită de amintiri, plină de viață, care trebuie să fi fost. Ulterior, a prezentat „epoca în care a trăit, vasta și complexa pânză de păianjen a puterii, banilor, iubirii și nevoilor – până în momentul în care păianjenul l-a prins”, a afirmat Lev Grossman, autor al cărții „The Bright Sword”.

„The Known World/Lumea cunoscută”

Scris de Edward P. Jones și lansat în 2003, „acest roman, despre un fermier de culoare, cizmar și fost sclav pe nume Henry Townsend, este o realizare uluitoare a povestirii americane viclene”, spune jurnalistul Dwight Garner.

„The Corrections/Corecții” (2001)

În „The Corrections”, Jonathan Franzen spune povestea unei matroane din Midwest, Enid Lambert, care este hotărâtă să-și aducă cei trei copii adulți acasă pentru ceea ce ar putea fi ultimul Crăciun al tatălui lor. În carte este menționată și economia Europei de Est după căderea comunismului.

„2666” (an lansare 2008; tradusă de Natasha Wimmer)

Romanul scris de Roberto Bolaño se deschide cu un epigraf din Baudelaire – „O oază de groază într-un deșert al plictiselii” – „și apoi continuă, pe parcursul a 900 de pagini, să creeze o întreagă lume guvernată în egală măsură de plictiseală și de cea mai profundă groază. Cartea este împărțită în cinci secțiuni vag îmbinate, urmărind personaje care sunt atrase din diferite motive în orașul mexican fictiv Santa Teresa: un grup de academicieni obsedați de un romancier obscur, un profesor de filozofie bătrân, un ofițer de poliție îndrăgostit și un reporter american care investighează uciderea în serie a unor femei”, notează sursa citată.

„The Underground Railroad/ Ruta subterană” (2016)

„The Underground Railroad” a romancierului Colson Whitehead „este o revelație a aspectelor complicate ale sclaviei și a formelor nebuloase ale libertății, cu o protagonistă de neînvins: Cora din Georgia. Romanul combină perfect istoria, groaza și fantezia” pentru e expune povestea „încărcată de teroare a unei fete, cu o scânteie interioară feroce, care urmează calea misterioasă a mamei sale, Mabel, singura persoană despre care se știe că a evadat de pe plantațiile Randall”, scrie NY Times.

Cărțile care completează topul:

„Austerlitz”- scrisă de W.G. Sebald și tradusă de Anthea Bell (2001)

„Never Let Me Go/Să nu mă părăsești”- Kazuo Ishiguro (2005)

„Gilead/Galaad” – Marilynne Robinson (2004)

„The Brief Wondrous Life of Oscar Wao/Scurta și minunata viață a lui Oscar Wao” – Junot Diaz (2007)

„The Year of Magical Thinking/Anul gândirii magice” – Joan Didion (2005)

„The Road/Drumul” – Cormac McCarthy (2006)

„Outline/Contur” – Rachel Cusk (2015)

„Pachinko” – Min Jin Lee (2017)

„The Amazing Adventures of Kavalier & Clay/Aventurile uimitoare ale lui Kavalier și Clay” – Michael Chabon (2000)

„The Sellout/Io contra Statele Unite ale Americii” – Paul Beatty (2015)

„Lincoln in the Bardo/Lincoln în Bardo” – George Saunders (2017)

„Say Nothing/Nu spune nimic” – Patrick Radden Keefe (2019)

„Erasure/Copacii” – Percival Everett (2001)

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

#carti #New York Times #top

Unirea cu România ar putea deveni „Planul B” al Republicii Moldova în cazul în care aderarea la Uniunea Europeană este blocată, analizează publicația britanică The Economist, într-un articol dedicat perspectivelor europene ale Republicii Moldova și relației cu România.

Potrivit The Economist, liderii de la Chișinău au început să vorbească tot mai des despre această posibilitate, în condițiile în care Republica Moldova își propune să adere la UE până în 2030. Publicația amintește că președinta Maia Sandu a declarat că ar vota „da” la un referendum privind unirea cu România, în timp ce vicepremierul Eugen Osmochescu a descris această variantă drept „Planul B”.

The Economist îl menționează și pe președintele României, Nicușor Dan, pe care îl descrie drept unionist, alături de mai mulți politicieni români. Publicația subliniază totodată apropierea lingvistică și istorică dintre cele două state, arătând că majoritatea moldovenilor vorbesc română, iar cea mai mare parte a teritoriului actual al Republicii Moldova a făcut parte din România între 1918 și 1940, transmite Calea Europeană.

Aderarea la UE, posibilă până în 2029, dar vulnerabilă politic

În analiza sa, The Economist apreciază că există o posibilitate realistă ca Republica Moldova să îndeplinească până în 2029 condițiile necesare aderării la Uniunea Europeană. În același timp, publicația atrage atenția că procesul ar putea fi blocat din motive politice în state membre precum Franța.

Publicația britanică amintește că legislația constituțională franceză prevede un referendum sau aprobarea cu o majoritate de trei cincimi în ambele camere ale Parlamentului înainte ca Franța să accepte aderarea unor noi state la UE.

În acest context, The Economist evocă inclusiv scenariul în care Marine Le Pen, descrisă drept o politiciană naționalistă de dreapta care se opune extinderii UE, ar putea deveni președinta Franței până în 2029. O eventuală blocare a aderării ar putea crește atractivitatea unei variante pe care publicația o compară cu reunificarea Germaniei: intrarea în UE prin unirea cu un stat vecin care este deja membru.

Sprijinul pentru unire a crescut în Republica Moldova

Potrivit datelor citate de The Economist, aproximativ 70% dintre români susțin unirea cu Republica Moldova, în timp ce în Republica Moldova sprijinul este de aproximativ 40%.

Iulian Groza, directorul Institutului pentru Politici și Reforme Europene, spune pentru publicația britanică faptul că sprijinul pentru unire în Republica Moldova s-a dublat în ultimul deceniu.

The Economist notează că Republica Moldova are aproximativ 2,9 milioane de locuitori, dintre care circa 850.000, inclusiv persoane aflate în străinătate, dețin cetățenia română. Potrivit analizei, obținerea cetățeniei române este în multe cazuri motivată mai degrabă pragmatic decât ideologic, deoarece le permite cetățenilor moldoveni să muncească în UE.

Aceeași perspectivă pragmatică ar putea determina însă o parte dintre moldoveni să considere că renunțarea la independență în favoarea integrării în România le-ar oferi simultan acces la UE și NATO, mai arată The Economist. Publicația amintește că numeroși cetățeni moldoveni cu cetățenie română votează deja la alegerile din România și au contribuit la alegerea lui Nicușor Dan.

Declarațiile de la Chișinău, mesaj pentru Bruxelles

Unirea nu se află în prezent pe agenda imediată, susține Rufin Zamfir, expert român în comunicare, citat de The Economist.

Potrivit acestuia, declarațiile liderilor moldoveni privind unirea trebuie interpretate drept „un mesaj indirect adresat partenerilor europeni”. Dacă perspectiva aderării la UE va fi amânată sau diluată, spune Zamfir, „credibilitatea Planului B crește… [și] devine o variabilă politică pe care Bruxelles-ul nu o poate ignora”.

Transnistria și Găgăuzia, obstacole pentru o eventuală unire

The Economist subliniază că unirea cu România nu ar fi însă un proces simplu. România nu dispune de resursele economice necesare pentru a finanța o reunificare de amploarea celei dintre Germania de Vest și Germania de Est, în timp ce Republica Moldova este o țară săracă și nu controlează Transnistria, regiune separatistă susținută de Rusia.

Un alt obstacol îl reprezintă Găgăuzia. Publicația amintește că un acord din 1994 oferă regiunii autonome, unde populația este în mare parte prorusă, posibilitatea de a-și declara independența în cazul unei uniri a Republicii Moldova cu România.

Totuși, The Economist consideră că aceste probleme nu sunt neapărat imposibil de rezolvat. În contextul actual, Rusia dispune de capacități limitate pentru a sprijini Transnistria sau Găgăuzia, iar aproximativ 70% dintre exporturile Transnistriei sunt deja destinate Europei, în contextul relațiilor comerciale ale Republicii Moldova cu UE.

În cazul Găgăuziei, publicația britanică amintește că cei aproximativ 100.000 de locuitori sunt răspândiți în patru enclave, iar perspectiva unei independențe înconjurate de frontiere ale UE nu ar fi neapărat atractivă.

„O Românie Mare” pentru aderarea la UE

The Economist amintește că Republica Moldova nu este singurul stat din regiune în care există ideea unei unificări. În Albania și Kosovo există, de asemenea, un sprijin majoritar pentru unirea celor două țări.

În timp ce Albin Kurti, premierul interimar al Kosovo, susține fuziunea, premierul Albaniei, Edi Rama, consideră că problema se va rezolva odată cu aderarea ambelor state la UE.

În cazul Republicii Moldova, concluzia analizei The Economist este că unirea cu România rămâne puțin probabilă pe termen scurt, dar nu poate fi exclusă în următorul deceniu dacă perspectiva aderării la UE este blocată sau amânată.

„Este puțin probabil, dar nu de neconceput”, scrie The Economist, evocând scenariul în care, pentru a obține accesul la Uniunea Europeană, Republica Moldova ar putea face loc unei „Românii Mari”.