Curs valutar
  • EUR
    20.0380
    0%
  • USD
    17.2682
    0%
  • RUB
    0.1993
    0%
  • RON
    3.8156
    0%
  • UAH
    0.3858
    0%

Toate știrile

06 septembrie 2026

Noi măsuri de izolare şi restricţii în China. Locuitorii din Beijing sunt nevoiți să-şi limiteze deplasările

25 Oct. 2021, 12:48
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
25 Oct. 2021, 12:48 // În Lume //  Realitatea.md

Autorităţile din China au impus luni noi măsuri de izolare pentru zeci de mii de locuitori din nordul țării şi le-au cerut locuitorilor din Beijing să-şi limiteze deplasările. Deciziile au fost luate din cauza unei creşteri a cazurilor de COVID-19.

China a raportat luni 39 de noi cazuri de COVID-19 şi mai mult de o sută în ultima săptămână, majoritatea contaminărilor fiind legate de deplasările unui grup de turişti.

Autorităţile chineze, care practică o politică de „toleranţă zero” în privinţa coronavirusului, au reacţionat rapid, impunând restricţii şi organizând campanii de testare în masă în zonele afectate.

La Beijing, unde Jocurile Olimpice de iarnă sunt programate să înceapă pe 4 februarie, un maraton la care urmau să participe aproximativ 30.000 de alergători pe 31 octombrie a fost amânat „pentru a preveni riscul de transmitere a bolii”, potrivit organizatorilor.

Duminică, maratonul de la Wuhan, la care urmau să ia parte 26.000 de persoane, în oraşul în care noul coronavirus a fost identificat pentru prima dată la sfârşitul anului 2019, a fost şi el anulat în ultimul moment din aceleaşi motive.

Un oficial al oraşului Beijing le-a cerut locuitorilor să evite deplasările „neesenţiale” în afara oraşului şi adunările la scară largă pentru moment. Oricine soseşte la Beijing dintr-o zonă unde s-au înregistrat cazuri de COVID-19 trebuie să prezinte un test negativ, au precizat autorităţile.

Noile cazuri de COVID-19 au fost semnalate în unsprezece provincii, situate în cea mai mare parte în nordul ţării.

Realitatea Live

Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
06 Sept. 2026, 17:59
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
06 Sept. 2026, 17:59 // Slider //  Ana Panaguța

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, afirmă că Republica Moldova are nevoie de o armată formată din 8.500 de militari și 2.000 de angajați civili pentru a răspunde obiectivelor stabilite în strategiile de apărare ale țării. Potrivit ministrului, cifra a fost stabilită în urma unor analize și simulări privind necesitățile de apărare ale Republicii Moldova. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Podcast Militar”, difuzată de TVR Moldova.

Nosatîi a precizat că efectivul de 12.000 de militari, menționat în contextul evoluției Armatei Naționale, este documentat prin hotărâri ale Parlamentului și acte legislative.

„Sunt date documentate prin hotărâri de Parlament, prin legi pe care nu le-am inventat eu sau dumneavoastră. Sunt cifre care sunt în istoria țării noastre”, a declarat ministrul.

În același timp, Anatolie Nosatîi a subliniat că autoritățile nu își propun să atingă imediat efectivul de 8.500 de militari. Potrivit lui, dezvoltarea unei astfel de armate este un obiectiv pentru perioada până în anul 2035, în conformitate cu Strategia militară aprobată recent.

„Aceasta este o cifră care este rezultatul anumitor analize, jocurilor de război, inclusiv simulate prin diferite platforme cu ultimele soluții de inteligență artificială. Dar asta nu înseamnă că ne propunem să construim această armată anul viitor”, a explicat ministrul.

Nosatîi a vorbit și despre finanțarea sectorului de apărare, susținând că Republica Moldova are nu doar un efectiv redus al armatei raportat la numărul populației, ci și un nivel scăzut de finanțare din bugetul național.

„Republica Moldova are și o armată cel mai slab finanțată din bugetul național”, a declarat ministrul Apărării.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!