Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

O companie de creditare nebancară din țară a fost obligată prin instanță să-i achite daune unei cliente

22 Iul. 2021, 08:48
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
22 Iul. 2021, 08:48 // Economie //  Realitatea.md

Judecătorii au obligat o companie de creditare nebancară să-i achite daune unei femei pentru că în contractul de împrumut au inclus mai multe clauze abuzive. Bizlaw.md scrie cu referire la decizia Curții Supreme de Justiție (CSJ), în martie 2018 o femeie a semnat un contract cu OCN „Iute Credit” SRL prin care aceasta a obținut un împrumut în sumă de de 31.638 de lei. Femeia se obliga, ca în termen de doi ani, să achite dobânda anuală efectivă, taxa aferentă contractului, rata dobânzii aferente, costul  transferului la contul bancar, comisionul de garanție, și, după caz, penalitatea de întârziere din plata restantă pentru fiecare zi de întârziere și penalitatea pentru rezilierea contractului.

Potrivit graficului de rambursare, în termenul de scadență femeia urma să achite suma totală a împrumutului în mărime de 63.478,32 de lei formată din: valoarea împrumutului acordat – 31.638 de lei; taxa aferentă contractului – 24.044,88 de lei; rata dobânzi aferente (8%) – 4.475,24 de lei și comisionul de garanție – 3.037,20 de lei.

De asemenea, contractul de împrumut prevedea mai multe penalități impuse femeii și anume: penalitatea contractuală în mărime de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere; penalitatea contractuală în valoare de 200 de lei pentru expedierea primei notificări; penalitatea contractuală în valoare de 200 de lei pentru expedierea celei de a două notificări; penalitatea contractuală în valoare de 200 de lei pentru expedierea celei de a treia notificări; penalitatea contractuală în mărime de 30% din valoarea împrumutului acordat pentru rezilierea anticipată a contractului, adică, în total cinci modalități de penalizare.

Judecătorii i-au dat dreptate femeii. Instanța a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a mai multor clauze cu repunerea părților în situația inițială. De asemenea, s-a dispus încasarea din contul OCN ”Iute Credit” SRL în beneficiul reclamantei a sumei de 2.000 de lei cu titlu de prejudiciu moral și 5.000 de lei cheltuieli de asistență juridică.

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 16:28
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
30 Oct. 2026, 16:28 // Societate //  Cătălina Boico

Un laborator de analiză digitală și investigații din surse deschise (OSINT) a fost inaugurat astăzi, 30 octombrie, la Academia „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne.

Noul laborator reprezintă o infrastructură modernă destinată dezvoltării competențelor de identificare, colectare, verificare și analiză a informațiilor disponibile în mediul digital. Acesta va servi atât procesului de formare inițială a viitorilor polițiști, cât și instruirii profesionale continue a angajaților MAI și ai altor instituții de aplicare a legii.

„Crearea laboratorului răspunde necesității de consolidare a capacităților instituțiilor de aplicare a legii în domeniul investigațiilor digitale, oferind un cadru permanent pentru pregătirea specialiștilor și aplicarea practică a cunoștințelor dobândite. Prin reunirea unui curriculum de instruire aprobat, a formatorilor pregătiți și a unei infrastructuri dedicate, Academia va putea organiza periodic programe de formare adaptate evoluțiilor din mediul digital.

În cadrul proiectului REDACT, spațiul destinat laboratorului a fost amenajat și dotat cu mobilier, sistem de climatizare și echipamente informatice performante. Infrastructura include 15 stații de lucru pentru participanți și una pentru instructor, 30 de monitoare, echipamente de rețea și protecție electrică, precum și un ecran interactiv și mijloace tehnice pentru desfășurarea videoconferințelor. Configurația permite organizarea exercițiilor practice, analiza simultană a mai multor surse de informații și desfășurarea activităților interactive de instruire”, se arată în comunicatul ministerului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!