Curs valutar
  • EUR
    20.2242
    0.1251%
  • USD
    18.0638
    0.2945%
  • RUB
    0.2242
    1.4273%
  • RON
    3.7807
    0.0476%
  • UAH
    0.3992
    -0.1503%

Toate știrile

26 octombrie 2026

O sămânță veche de 1.000 de ani a adus la viață un arbore misterios din Biblie

06 Oct. 2024, 10:49
 // Categoria: Sci-tech // Autor:  Elena Putregai
06 Oct. 2024, 10:49 // Sci-tech //  Elena Putregai

Oamenii de știință au readus la viață o sămânță de 1.000 de ani din deșertul Iudeei, dând naștere arborelui „Sheba”, care ar putea fi legat de substanța biblică „tsori”. Acest arbore, cu potențiale proprietăți medicinale, oferă perspective fascinante asupra originilor sale și utilizărilor anterioare.

Cercetătorii au readus la viață o sămânță misterioasă veche de 1.000 de ani, găsită în deșertul Iudeei, iar arborele rezultat ar putea aparține unei descendențe pierdute menționate în Biblie, conform Live Science. După aproape 14 ani de muncă, arborele, numit „Sheba”, care are 3 metri înălțime, oferă acum oportunitatea de a studia caracteristicile sale, prin teste chimice, analize de ADN și datare cu radiocarbon, conform unui studiu publicat în jurnalul Communications Biology pe 10 septembrie.

Sămânța din care a crescut „Sheba” datează între 993 și 1202 d.Hr. și a supraviețuit purtând probabil genele unei populații dispărute de arbori din sudul Levantului, care include Israelul modern, Palestina și Iordania. Aceasta este prima sămânță de acest tip descoperită în regiune. Oamenii de știință sugerează că arborele ar putea fi sursa „tsori”, un extract rășinos biblic cu proprietăți tămăduitoare, menționat în Cărțile Geneza și în profețiile lui Ieremia și Iezechiel.

„Identitatea acestui ‘tsori’ biblic (tradus în engleză prin ‘balm’ – balsam) este de mult timp subiectul dezbaterilor”, conform studiului.

Substanța este asociată cu regiunea istorică Galaad, situată la est de Râul Iordan, între Râul Yarmuk și țărmul nordic al Mării Moarte. Odată cu readucerea la viață a arborelui „Sheba”, cercetătorii afirmă că au dezvăluit misterul substanței biblice „tsori”.

„Îmi place să rezolv mistere”, a spus Dr. Sarah Sallon, care și-a dedicat viața studiului plantelor medicinale din Israel și restabilirii speciilor care au crescut cândva aici, potrivit The Jerusalem Post.

Botaniștii au clasificat arborele „Sheba” în genul Commiphora, parte a familiei Burseraceae, din care se extrag smirna și tămâia, incluzând aproximativ 200 de specii. Acești arbori se regăsesc predominant în Africa, Madagascar și Peninsula Arabică. Momentan, nu se știe exact din ce specie provine „Sheba”, deoarece arborele nu a înflorit încă, iar cercetătorii nu pot analiza materialul său reproductiv. Totuși, se știe că „Sheba” este strâns legat de trei specii de Commiphora: C. angolensis, C. neglecta și C. tenuipetiolata, întâlnite în sudul Africii.

Arborele are legături mai slabe cu speciile de Commiphora care produc răşini parfumate, aşa cum sunt C. gileadensis, despre care unii oameni de ştiinţă susţin că ar fi sursa istorică a unui fel de parfum şi a unui tip de tămâie foarte preţuite în Antichitate şi cunoscute sub denumirile de „balsam de Iudeea” sau „balsam de Galaad” – variantă ce nu este însă acceptată de întreaga comunitate ştiinţifică.

„Ipoteza noastră iniţială este că ‘Sheba’ ar putea fi un candidat pentru ‘balsamul de Iudeea’”, conform noului studiu, dar lipsa de compuşi aromatici a arborelui i-a determinat să renunţe la această ipoteză.

Analizele au indicat că „Sheba” are multiple proprietăți medicinale, iar împreună cu alți factori, inclusiv locul său de descoperire în nordul deșertului Iudeii, sugerează că ar putea reprezenta sursa elixirului biblic tsori.

„Suntem din ce în ce mai convinși că este Commiphora originală care a crescut cândva aici în epoca bronzului (în jurul anului 1.800 î.Hr.), o plantă nativă bine adaptată zonei Mării Moarte și sursă a acestei rășini valoroase, tsori. Poate acum 1.000 de ani, câțiva dintre acești copaci au mai rămas. Dar când ne-am dat seama că nu există nimic (genetic) asemănător, am avut un moment de revelație”, a transmis dr. Sallon.

Analiza chimică a frunzelor și rășinii arborelui „Sheba” a arătat că acesta este bogat în triterpenoide pentaciclice, compuși biologici activi cu efecte antiinflamatorii și anticancerigene. De asemenea, frunzele și tulpina conțin un nivel ridicat de scualen, o substanță naturală uleioasă cu proprietăți antioxidante și de îmbunătățire a pielii. În prezent, se efectuează analize suplimentare pentru a identifica un alt compus potențial cu proprietăți anticancerigene din acest arbore.

„Credem că aceste rezultate susţin cea de-a doua ipoteză a noastră, conform căreia ‘Sheba’ (…) ar putea reprezenta o descendenţă de arbori dispărută din această regiune, a căror răşină ‘tsori’, menţionată în textele biblice, a fost o resursă valoroasă, asociată tămăduirii, dar care nu a fost descrisă ca parfum”, se precizează în cercetare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 19:46
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 19:46 // Slider //  Ana Panaguța

Schimbările climatice fac ca Pământul să devină treptat tot mai rotund, arată un nou studiu. Descoperirea este un semnal al schimbărilor climatice provocate de om, iar urmărirea formei Pământului poate ajuta la înțelegerea impactului real pe care îl au oamenii asupra calotelor glaciare, scrie antena3.ro.

Planeta noastră nu este o sferă perfectă. Din cauza mișcării de rotație, este ușor turtită la poli și bombată la mijloc. Noul studiu arată însă că Pământul se rotunjește într-un ritm tot mai accelerat, în mare parte din cauza schimbărilor provocate de topirea gheții de la poli.

Concluzia se aplică doar părții solide a planetei, pentru că oceanul continuă să se bombeze tot mai mult în zona Ecuatorului.

Studiul, publicat pe 9 septembrie în revista JGR Solid Earth, s-a bazat pe măsurători directe realizate prin sistemul global de navigație prin satelit (GNSS), pentru a urmări cum se schimbă forma planetei de-a lungul timpului. Deși oferă măsurători directe, sistemul are și limite.

De exemplu, există puține stații GNSS în apropierea Polului Nord și a Polului Sud și foarte puține în largul oceanelor, unde trebuie montate pe geamanduri.

Christoforos Kotsakis, profesor de geodezie la Universitatea Aristotel din Salonic, Grecia, a dezvoltat o nouă metodă de analiză a datelor GNSS, care surprinde mai bine schimbările de la suprafața planetei.

Cercetătorul a constatat că, între 2011 și 2015, polii s-au ridicat, iar bombarea de la Ecuator s-a redus, fiecare cu aproximativ un milimetru pe an. Pare puțin, având în vedere că diametrul Pământului la Ecuator este de aproximativ 12.756 de kilometri.

Schimbarea este însă mai mare decât cea din perioada 1997-2000, când Pământul se rotunjea cu aproximativ 0,5 milimetri pe an. Asta înseamnă că, de la un deceniu la altul, ritmul în care se rotunjește planeta crește cu 0,4 milimetri pe an.

Potrivit lui Kotsakis, fenomenul este provocat de topirea gheții de la poli, care reduce presiunea asupra scoarței terestre și îi permite acesteia să se ridice încet, la fel cum aluatul crescut revine la forma inițială după ce apeși cu degetul în el.
În același timp, masa tot mai mare din zona Ecuatorului apasă pe scoarță în acea regiune, reducându-i bombarea.

Există însă și o capcană: dacă luăm în calcul împreună partea solidă a Pământului și oceanul, planeta devine de fapt mai turtită, cu aproximativ 0,8 milimetri pe an, pentru că, pe măsură ce apa se deplasează dinspre poli, oceanul se bombează tot mai mult la Ecuator.

Această „greutate a apei” depășește efectul de rotunjire care are loc în roca de dedesubt.

Alte cercetări au arătat că aceste schimbări încetinesc și rotația Pământului.

Oamenii de știință urmăresc schimbările de formă ale Pământului și prin măsurători ale câmpului său gravitațional, care variază în funcție de masa fiecărei regiuni.

Kotsakis a constatat că datele GNSS și măsurătorile câmpului gravitațional nu se potrivesc perfect, ceea ce arată că forma planetei și câmpul ei gravitațional nu evoluează în perfectă sincronie.

Cele două metode pot fi însă folosite împreună pentru a urmări efectele majore ale schimbărilor climatice, în special topirea gheții din Groenlanda și Antarctica și mișcările variabile ale apei din oceane.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova