Luptătoarea moldoveancă Anastasia Nichita, care a câștigat medalia de aur la Campionatul European din Zagreb, Croația, ediția 2023, rezervat seniorilor, devenind astfel triplă campioană, a fost întâmpinată vineri, 21 aprilie curent, la aeroportul din Chișinău de colegii de la Poliția de Frontieră în frunte cu șeful, Rosian Vasiloi. Acesta i-a înmânat elevei antrenorului Tudor Cîrlan o diplomă pentru merit clasa I în semn de recunoștință pentru eforturile sale.
„Stimați colegi, în primul rând vreau s-o felicit pe Anastasia și pe antrenorul ei. A câta oară ne-ai făcut să fim mândri, o țară întreagă, dar în special pe noi, polițiștii de frontieră”, i-a spus Rosian Vasiloi, înmânându-i diploma.
Anastasia a mulțumit și a recunoscut că, prin titlurile obținute, își demonstrează în primul rând ei că este cea mai bună.
„Să știți că noi când suntem în sală și se ridică drapelul Republicii Moldova, suntem singuri că și acasă vă bucurați de noi”, a adăugat antrenorul acesteia.
Pe lângă triplă campioană europeană, Anastasia Nichita deține titlul de cea mai bună sportivă a anului 2022 în Republica Moldova. Ea activează în calitate de inspectoare în cadrul Poliției de Frontieră.

