Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Parlamentul Ucrainei a ratificat acordul pentru minerale cu SUA. Kievul speră la sprijin american de lungă durată

08 Mai 2025, 17:38
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
08 Mai 2025, 17:38 // Actualitate //  Realitatea.md

Parlamentul Ucrainei a ratificat joi, cu unanimitate de voturi, acordul privind mineralele cu Statele Unite, transmite antena3.ro, citând Euronews. Prin acordarea accesului guvernului american la resursele critice și alte resurse naturale, autoritățile de la Kiev speră să obțină un sprijin de lungă durată al administrației Trump în confruntarea cu invadatorii ruși.

Potrivit deputatului ucrainean Iaroslav Jelezniak, toți cei 338 de parlamentari prezenți au votat pentru ratificarea acordului, fără înregistrarea vreunui vot împotrivă sau a vreunei abțineri.

Documentul a fost semnat săptămâna trecută de Statele Unite și Ucraina și prevede accesul american la mineralele critice ale Ucrainei, dar și la alte resurse naturale importante. Guvernul ucrainean consideră că acordul va asigura sprijinul necesar pentru a face față agresiunii ruse.

Negocierile pentru acest acord au durat luni de zile și au fost descrise ca fiind dificile și tensionate. Oficialii ucraineni afirmă că varianta semnată pe 1 mai este mai avantajoasă decât versiunile anterioare, care ar fi plasat Ucraina într-o poziție de partener secundar, oferind SUA un acces fără precedent la resursele țării.

Acordul prevede și crearea unui fond destinat reconstrucției Ucrainei, conceput să devină un „vehicul” pentru viitoare ajutoare militare americane.

Un acord anterior, considerat mai favorabil Statelor Unite, era programat pentru începutul anului, însă a rămas în aer după un incident în care Donald Trump și vicepreședintele său l-au admonestat public pe președintele Volodimir Zelenski chiar în Biroul Oval.

„Am redactat o versiune a acordului care prevede condiții mutual benefice pentru ambele țări. Acesta este un acord în care SUA își arată angajamentul față de promovarea unei păci durabile în Ucraina și recunoaște contribuția pe care Ucraina a făcut-o la securitatea globală prin faptul că a renunțat la arsenalul său nuclear”, a declarat ministra Economiei din Ucraina, Iulia Sviridenko.

Înainte de semnarea acordului, Departamentul de Stat al SUA a salutat documentul, subliniind că „Statele Unite sunt un prieten pentru Ucraina”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

UE livrează încă un miliard de euro Ucrainei, finanţat din active ruseşti îngheţate

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 08:10
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
06 Nov. 2026, 08:10 // Slider //  Ursu Ana

O nouă alertă aeriană a fost emisă în noaptea de joi spre vineri pentru locuitorii din nordul și estul județului Tulcea, România, după ce forțele ruse au atacat porturile ucrainene de la Dunăre. Mesajul RO-Alert a fost transmis la ora 00:19, iar aproximativ 20 de minute mai târziu alerta a fost ridicată.

Potrivit Ministerului Apărării Naționale de la București, Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, pentru a fi activate măsurile de avertizare a populației.

Autoritățile române precizează că nu au fost raportate pătrunderi în spațiul aerian național.

Este a treia alertă de acest fel în ultimele zile. Joi, un mesaj similar a fost transmis pentru nordul județului Tulcea, iar miercuri, 4 noiembrie, radarele Ministerului Apărării au detectat o țintă aeriană în apropierea frontierei cu România, pe teritoriul Ucrainei, la nord de localitatea Vîlcove.

Atunci, două avioane F-16 au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situației. Nici în acel caz nu au fost semnalate încălcări ale spațiului aerian românesc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!