Curs valutar
  • EUR
    20.2078
    0%
  • USD
    17.7706
    0%
  • RUB
    0.2090
    0%
  • RON
    3.8288
    0%
  • UAH
    0.3950
    0%

Toate știrile

26 septembrie 2026

PCCOCS a pus punct în trei dosare penale pentru trafic ilicit de droguri. 10 persoane, trimise pe banca acuzaților

01 Dec. 2021, 13:57
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
01 Dec. 2021, 13:57 // Actualitate //  Realitatea.md

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale anunță că 10 persoane au fost trimise pe banca acuzaților pentru trafic de droguri, dintre care jumătate sunt cetățeni străini, inclusiv învinuiții pe dosarul celor 200 kg de heroină din Iran. În acest sens, procurorii au trimis în judecată trei dosare penale pentru trafic ilicit de droguri. Unul din dosarele deferite justiției vizează cea mai mare captură de heroină din istoria Moldovei, mai anunță PCCOCS.

Primul dosar penal trimis în judecată vizează contrabanda cu peste 200 kg de heroină din Iran, în valoare de peste 200.000.000 lei. Costul estimat al acestei capturi a luat în considerare prețurile heroinei pe piața neagră pentru vânzarea în cantități angro, care este redus substanțial în raport cu cel pentru cantități mici.

„În dosar sunt învinuiți doi cetățeni turci, membri ai unei grupări infracționale organizate. Ambii inculpați continuă să se afle în custodia autorităților, la solicitarea procurorilor PCCOCS: unul din aceștia este organizatorul grupării, iar altul – complice. În privința altor învinuiți, investigațiile continuă. La solicitarea procurorilor, au fost aplicate sechestre asupra bunurilor inculpaților, în valoare totală de peste 220.000 lei. Ulterior, instanța de judecată se va pronunța asupra confiscării acestora”, anunță PCCOCS.

Cu titlu de reamintire a celor anunțate de PCCOCS în cadrul conferinței de presă din 23 iunie 2021, comunicăm faptul că reușita operațiunii se datorează inclusiv eforturilor echipei comune a autorităților de investigație din Moldova cu cele din Ucraina, precum și sprijinului operațional acordat de Inspectoratul Național de Investigații (Direcția Centru) și Serviciul Vamal. La nivel național, în investigarea infracțiunii a fost implicat un număr restrâns de persoane – procurorul PCCOCS și patru ofițeri de investigație.

Activitatea de documentare a grupării s-a desfășurat începând din toamna lui 2020. Potrivit materialelor dosarului, heroina urma să fie livrată în statele Uniunii Europene. În acest scop, organizatorul grupării de origine turcă își înregistrase la Chișinău o companie cu activitate de transportare a materialelor de construcție și a articolelor sanitare din Iran, pe cale maritimă, iar apoi pe cale terestră din Rusia spre Moldova. După ce și-a format un istoric economic pozitiv, învinuitul a purces la implementarea schemei de contrabandă cu substanțe narcotice.

Trei cetățeni ai Ucrainei – trimiși în judecată pentru comercializarea drogurilor, cu folosirea-n comunicare a unui program creat pentru gruparea infracțională

În această săptămână, procurorii PCCOCS au trimis pe banca acuzaților alte opt persoane pentru trafic de droguri, inclusiv cetățeni străini. Astfel, acest al doilea dosar vizează trei cetățeni ai Ucrainei, parte a unei grupări infracționale specializate în comercializarea drogurilor (PVP, marijuană sub formă de muguri, pastile Ecstasy, ciuperci cu efect halucinogen), dirijat de către ei, despre care autoritățile de investigație au anunțat în data de 7 octombrie curent. Un aspect distinct al grupării l-a constituit faptul că aceasta angaja preponderent ucraineni, în comunicarea dintre membrii grupării foloseau un program creat cu dedicație pentru activitatea infracțională desfășurată, iar remunerarea inculpaților de către conducerea grupării se efectua în criptovalută. Pe piața neagră, valoarea drogurilor ridicate se estimează la 1.900.000 lei.

Cinci inculpați din Moldova pentru comercializarea drogurilor, inclusiv în monedă virtuală

În al treilea dosar, figurează cinci inculpați din Moldova, inclusiv cumpărătorul uneia din cantitățile de droguri de tip PVP (denumit și „sare”) care au fost comercializate de către membrii grupării. Cei doi bărbați și trei femei sunt învinuiți și de comercializarea marijuanei, începând din decembrie 2020, în proporții deosebit de mari. Trebuie menționat faptul că aceștia foloseau ca metodă de primire a plății pentru droguri monede virtuale, care însumate ar depăși 445.000 lei.

Potrivit legii, faptele comise sunt pedepsite cu închisoarea, până la un termen de 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Realitatea Live

Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
25 Sept. 2026, 21:42
 // Categoria: Societate // Autor:  Ana Panaguța
25 Sept. 2026, 21:42 // Societate //  Ana Panaguța

Producătorii de struguri din Republica Moldova se confruntă cu dificultăți în valorificarea recoltei, în timp ce mai multe fabrici de vin din țară, inclusiv unele privatizate cu capital rusesc, sunt în faliment sau nu mai funcționează. În acest context, autoritățile spun că pregătesc noi programe de sprijin pentru sectorul vitivinicol. 

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu, a recunoscut în cadrul emisiunii „Realitatea te privește”, că situația este dificilă pentru viticultori și a menționat că, în 2025, la fiecare hectar de viță-de-vie plantat au fost defrișate alte șapte hectare.

„Noi trebuie să dezvoltăm și alte programe de susținere a sectorului”, a declarat acesta, subliniind că sprijinul pentru viticultori trebuie planificat pe termen lung.

Potrivit oficialului, măsurile de susținere ar trebui începute cel puțin în 2027, pentru ca acestea să producă efecte în anul următor, având în vedere ciclul anual al sectorului.

Totodată, acesta a menționat că prețurile la strugurii pentru vin sunt în prezent în jur de 5,5 lei pentru un kilogram în cazul soiurilor roșii, însă producătorii susțin că veniturile obținute nu acoperă cheltuielile.

„Cheltuielile sunt mult mai mari în comparație cu ceea ce se vinde”, a remarcat Osmochescu.

Oficialul a mai spus că Republica Moldova trebuie să-și extindă plantațiile viticole până la aderarea la Uniunea Europeană, în condițiile unei concurențe puternice din partea unor țări cu tradiție în vinificație, precum Franța, Italia, Spania, Portugalia și Germania.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!