Pe lângă secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacţionat cu rezerve vineri, 24 februarie curent, la o propunere chineză de încetare a focului, or denumit generic plan de pace în Ucraina, motivând că Beijingul nu are prea multă credibilitate ca mediator.

Aflându-se la Tallinn, în Estonia, pentru a marca ziua independenței acestei țări baltice membră a NATO și UE, Ursula von der Leyen a explicat că Beijingul nu are credibilitate și că textul furnizat public nu este un plan de pace, ci cu niște principii.

Ursula von der Leyen a mai considerat că China nu a venit cu un plan de pace, ci cu nişte principii.

“Trebuie să le vedem într-un anumit context şi acesta este contextul pe care China şi l-a asumat deja, alegând de partea cui este, prin semnarea, de exemplu, a unei prietenii nelimitate chiar înainte de invazie”, a notat ea. “Aşa că ne vom uita la principii, desigur, dar o vom face în contextul în care China s-a poziţionat deja de o parte“, a adăugat ea.

Guvernul chinez a cerut Rusiei şi Ucrainei să reia dialogul şi a respins orice recurgere la arme nucleare, într-un document în 12 puncte publicat vineri, la un an de la începerea războiului, și care reprezintă planul de place propus de Beijing, deoarece China își dorește să joace rolul de mediator.

Intitulat “Poziţia Chinei cu privire la soluţionarea politică a crizei ucrainene“, documentul a fost publicat vineri dimineaţă pe site-ul Ministerului de Externe chinez, după o vizită la Moscova a diplomatului chinez cu cel mai înalt rang, în timp ce reprezentantul Beijingului la ONU s-a abținut de la votul rezoluției Adunării Generale a Națiunilor Unite în vederea asigurării unei păci cuprinzătoare, juste și durabile în Ucraina, votată cu o largă majoritate.

Preşedintele ucrainean, Vladimir Zelenski, a declarat joi că doreşte să discute cu Beijingul acest document care prezintă poziţia Chinei, apreciind drept pozitivă implicarea acestui partener apropiat al Moscovei.

“Am dori să avem o întâlnire cu China. Este în interesul Ucrainei astăzi”, a spus Zelenski.

Însă, în ultimele zile, oficialii occidentali și-au exprimat îngrijorarea că Beijingul ar putea decide să livreze arme Moscovei, iar șeful diplomației SUA s-a întâlnit cu Wang Yi, cel mai important diplomat chinez, la Conferința de Securitate de la München, pe care l-a avertizat cu privire la implicațiile și consecințele dacă China oferă sprijin material Rusiei sau asistență pentru evitarea sancțiunilor sistemice.

De altfel, anul trecut, cu trei săptămâni înainte de invazia Rusiei, președintele chinez Xi Jinping și omologul său Vladimir Putin au semnat, la Beijing, o declarație comună prin care cer Occidentului să “abandoneze abordările ideologizate ale Războiului Rece”. Putin și Xi au cerut atunci NATO să excludă extinderea în Europa de Est, au denunțat formarea de blocuri de securitate în regiunea Asia-Pacific și au criticat pactul trilateral de securitate AUKUS dintre SUA, Marea Britanie și Australia. În declarație, cei doi lideri au statuat că noile relații sino-ruse sunt “superioare alianțelor politice și militare din perioada Războiului Rece“.

În ceea ce privește relațiile Occidentului cu China, Uniunea Europeană își definește relațiile cu Beijingul printr-o abordare multifațetată și tridimensională care tratează China ca partener, concurent și rival, iar NATO, în Conceptul Strategic pe care l-a adoptat la summitul de la Madrid, a definit a inclus în premieră China într-un astfel de document, definind-o drept o “provocare sistemică”.

Occidentul, în frunte cu SUA, consideră că Beijingul urmărește cu mare atenție ceea ce se întâmplă în Ucraina și modul în care lumea democratică reacționează pentru a-și pregăti propriile acțiuni militare în Asia-Pacific, îndeosebi în Taiwan.

De altfel, în viziunea SUA, expusă în mod clar de președintele Joe Biden, lumea se află în epoca unei competiții de lungă durată între democrații și autocrațiile reprezentate de Beijing și Moscova.

#china #UE #Ursula von der Leyen

Unirea cu România ar putea deveni „Planul B” al Republicii Moldova în cazul în care aderarea la Uniunea Europeană este blocată, analizează publicația britanică The Economist, într-un articol dedicat perspectivelor europene ale Republicii Moldova și relației cu România.

Potrivit The Economist, liderii de la Chișinău au început să vorbească tot mai des despre această posibilitate, în condițiile în care Republica Moldova își propune să adere la UE până în 2030. Publicația amintește că președinta Maia Sandu a declarat că ar vota „da” la un referendum privind unirea cu România, în timp ce vicepremierul Eugen Osmochescu a descris această variantă drept „Planul B”.

The Economist îl menționează și pe președintele României, Nicușor Dan, pe care îl descrie drept unionist, alături de mai mulți politicieni români. Publicația subliniază totodată apropierea lingvistică și istorică dintre cele două state, arătând că majoritatea moldovenilor vorbesc română, iar cea mai mare parte a teritoriului actual al Republicii Moldova a făcut parte din România între 1918 și 1940, transmite Calea Europeană.

Aderarea la UE, posibilă până în 2029, dar vulnerabilă politic

În analiza sa, The Economist apreciază că există o posibilitate realistă ca Republica Moldova să îndeplinească până în 2029 condițiile necesare aderării la Uniunea Europeană. În același timp, publicația atrage atenția că procesul ar putea fi blocat din motive politice în state membre precum Franța.

Publicația britanică amintește că legislația constituțională franceză prevede un referendum sau aprobarea cu o majoritate de trei cincimi în ambele camere ale Parlamentului înainte ca Franța să accepte aderarea unor noi state la UE.

În acest context, The Economist evocă inclusiv scenariul în care Marine Le Pen, descrisă drept o politiciană naționalistă de dreapta care se opune extinderii UE, ar putea deveni președinta Franței până în 2029. O eventuală blocare a aderării ar putea crește atractivitatea unei variante pe care publicația o compară cu reunificarea Germaniei: intrarea în UE prin unirea cu un stat vecin care este deja membru.

Sprijinul pentru unire a crescut în Republica Moldova

Potrivit datelor citate de The Economist, aproximativ 70% dintre români susțin unirea cu Republica Moldova, în timp ce în Republica Moldova sprijinul este de aproximativ 40%.

Iulian Groza, directorul Institutului pentru Politici și Reforme Europene, spune pentru publicația britanică faptul că sprijinul pentru unire în Republica Moldova s-a dublat în ultimul deceniu.

The Economist notează că Republica Moldova are aproximativ 2,9 milioane de locuitori, dintre care circa 850.000, inclusiv persoane aflate în străinătate, dețin cetățenia română. Potrivit analizei, obținerea cetățeniei române este în multe cazuri motivată mai degrabă pragmatic decât ideologic, deoarece le permite cetățenilor moldoveni să muncească în UE.

Aceeași perspectivă pragmatică ar putea determina însă o parte dintre moldoveni să considere că renunțarea la independență în favoarea integrării în România le-ar oferi simultan acces la UE și NATO, mai arată The Economist. Publicația amintește că numeroși cetățeni moldoveni cu cetățenie română votează deja la alegerile din România și au contribuit la alegerea lui Nicușor Dan.

Declarațiile de la Chișinău, mesaj pentru Bruxelles

Unirea nu se află în prezent pe agenda imediată, susține Rufin Zamfir, expert român în comunicare, citat de The Economist.

Potrivit acestuia, declarațiile liderilor moldoveni privind unirea trebuie interpretate drept „un mesaj indirect adresat partenerilor europeni”. Dacă perspectiva aderării la UE va fi amânată sau diluată, spune Zamfir, „credibilitatea Planului B crește… [și] devine o variabilă politică pe care Bruxelles-ul nu o poate ignora”.

Transnistria și Găgăuzia, obstacole pentru o eventuală unire

The Economist subliniază că unirea cu România nu ar fi însă un proces simplu. România nu dispune de resursele economice necesare pentru a finanța o reunificare de amploarea celei dintre Germania de Vest și Germania de Est, în timp ce Republica Moldova este o țară săracă și nu controlează Transnistria, regiune separatistă susținută de Rusia.

Un alt obstacol îl reprezintă Găgăuzia. Publicația amintește că un acord din 1994 oferă regiunii autonome, unde populația este în mare parte prorusă, posibilitatea de a-și declara independența în cazul unei uniri a Republicii Moldova cu România.

Totuși, The Economist consideră că aceste probleme nu sunt neapărat imposibil de rezolvat. În contextul actual, Rusia dispune de capacități limitate pentru a sprijini Transnistria sau Găgăuzia, iar aproximativ 70% dintre exporturile Transnistriei sunt deja destinate Europei, în contextul relațiilor comerciale ale Republicii Moldova cu UE.

În cazul Găgăuziei, publicația britanică amintește că cei aproximativ 100.000 de locuitori sunt răspândiți în patru enclave, iar perspectiva unei independențe înconjurate de frontiere ale UE nu ar fi neapărat atractivă.

„O Românie Mare” pentru aderarea la UE

The Economist amintește că Republica Moldova nu este singurul stat din regiune în care există ideea unei unificări. În Albania și Kosovo există, de asemenea, un sprijin majoritar pentru unirea celor două țări.

În timp ce Albin Kurti, premierul interimar al Kosovo, susține fuziunea, premierul Albaniei, Edi Rama, consideră că problema se va rezolva odată cu aderarea ambelor state la UE.

În cazul Republicii Moldova, concluzia analizei The Economist este că unirea cu România rămâne puțin probabilă pe termen scurt, dar nu poate fi exclusă în următorul deceniu dacă perspectiva aderării la UE este blocată sau amânată.

„Este puțin probabil, dar nu de neconceput”, scrie The Economist, evocând scenariul în care, pentru a obține accesul la Uniunea Europeană, Republica Moldova ar putea face loc unei „Românii Mari”.