Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    -0.0208%
  • USD
    18.1762
    0.3923%
  • RUB
    0.2193
    0.3648%
  • RON
    3.7710
    -0.0239%
  • UAH
    0.4001
    0.175%

Toate știrile

13 noiembrie 2026

Pericol! O parte a unei rachete chinezești a scăpat de sub control. Va intra necontrolat în atmosferă

04 Mai 2021, 12:56
 // Categoria: Sci-tech // Autor:  Realitatea.md
04 Mai 2021, 12:56 // Sci-tech //  Realitatea.md

O parte din racheta Long March-5B, care a dus pe orbită modulul primei stații spațiale chinezești, a scăpat de sub control și urmează să intre necontrolat în atmosfera Pământului. Experții avertizează că unele bucăți riscă să cadă și în regiuni locuite.

Componenta care a fost scăpată de sub control are 30 de metri lungime și avea la momentul lansării în jur de 18 tone. Se deplasează cu aproximativ 27.000 km/h în jurul planetei, astfel că realizează o rotație completă în jurul Pământului în 90 de minute. Totodată, în acest moment, se află la o altitudine de 300 km. Totuși, are o traiectorie ușor descendentă și va fi în cele din urmă atrasă de planetă și va intra în atmosferă, însă cercetătorii nu pot estima când se va întâmpla asta decât cu câteva ore înainte.

Aceștia spun că cea mai mare parte se va dezintegra, dar unele bucăți au șanse foarte mari să cadă în regiuni locuite.

„Acest lucru poate fi grav. Ultima dată când China a lansat o rachetă de acest tip, mari părți de metal au zburat prin atmosferă și au cauzat daune mai multor clădiri din Coasta de Fildeș”, a spus Jonathan McDowell, astrofizician la Universitatea Harvard, scrie biziday.

Într-o rotație completă deasupra Pământului, racheta trece pe deasupra orașelor New York, Madrid, Beijing, după care ajunge în sud, deasupra statelor Chile și Noua Zeelandă, putând ateriza oriunde în aceste regiuni. Săptămâna trecută, racheta a dus pe orbită modulul central Tianhe al viitoarei stații spațiale chinezești. Experții estimează că bucata de rachetă va intra în atmosferă în jurul datei de 10 mai.

McDowel spune că sunt foarte multe șanse ca resturile de rachetă să ajungă și în ocean, deoarece acoperă o suprafață mai mare a Terrei. Long March-5B este cel mai mare obiect, în ultimele trei decenii, care intră în atmosferă suferă o aterizare necontrolată.

Realitatea Live

12 Nov. 2026, 22:52
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
12 Nov. 2026, 22:52 // Slider //  Ana Panaguța

Serviciul de mesagerie Outlook, dezvoltat de gigantul american din domeniul tehnologiei Microsoft, este afectat joi seară, 12 noiembrie, de o pană de proporţii, care are repercusiuni asupra utilizatorilor din întreaga lume, scrie hotnews.ro.

În Franţa, pe platforma Downdetector, care înregistrează sesizările utilizatorilor care se confruntă cu probleme de conexiune, au fost înregistrate câteva sute de notificări la scurt timp după ora locală 18:30, în timp ce în Statele Unite, peste 39.000 de persoane afirmat că nu mai pot accesa serviciul de mesagerie la ora 19:00.

Microsoft 365 a confirmat incidentul cu puţin înainte de această oră, printr-o serie de mesaje publicate pe reţeaua de socializare X.

Grupul american a precizat iniţial că „investighează sesizările utilizatorilor care se confruntă cu probleme de acces la căsuţele poştale Exchange Online prin diverse metode de conectare în America”. Ulterior, a recunoscut că „această problemă (ar putea) afecta conectivitatea la serviciul Microsoft 365 pentru utilizatorii din toate regiunile”.

În timp ce se străduia să „limiteze impactul” defecţiunii, Microsoft a constatat că „o parte din infrastructură este supusă unei încărcări ridicate în mai multe regiuni, ceea ce contribuie probabil la erorile de conectivitate”.

La scurt timp, compania a anunţat că a „început să distribuie traficul de conectare pe întreaga sa infrastructură globală pentru a echilibra mai bine încărcarea”.

Microsoft 365, Outlook şi Teams, indisponibile pentru mii de oameni în SUA

Mai devreme în cursul zilei, Microsoft rezolvase un incident care afecta serviciul său de mesagerie Teams, ceea ce provocase perturbări pentru utilizatorii săi din America de Nord.

Agenția Reuters notează că Microsoft 365, Outlook şi Teams au fost indisponibile joi pentru mii de utilizatori din SUA, iar această problemă a afectat şi conectorii folosiţi de serviciile de inteligenţă artificială ale OpenAI şi Anthropic.

Au fost înregistrate peste 97.000 de sesizări ale utilizatorilor care au raportat probleme cu Outlook la ora locală 14:07 ET (21:00, ora României), potrivit Downdetector.

„Explorăm cu determinare toate căile posibile pentru a reduce impactul”, a anunțat Microsoft într-un comunicat.

Echipa sa a suspendat toate implementările, redirecţionează traficul suplimentar în afara infrastructurii afectate şi reporneşte serverele afectate pentru a le repune în funcţiune, a adăugat compania.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!