Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Politica fiscal-bugetară și situația din sectorul energetic, printre subiectele discutate de Vasile Tofan cu echipa FMI

22 Oct. 2026, 12:15
 // Categoria: Economie // Autor:  Cătălina Boico
22 Oct. 2026, 12:15 // Economie //  Cătălina Boico

Premierul Vasile Tofan s-a întâlnit astăzi, 22 octombrie, cu echipa de experți a Fondului Monetar Internațional (FMI), condusă de Alina Iancu, care se află în Republica Moldova, în perioada 21-28 octombrie, într-o vizită de lucru.

Discuțiile s-au axat pe evoluțiile economice recente, perspectivele macroeconomice și prioritățile de politici economice ale Guvernului. Totodată, au fost abordate subiecte ce țin de politica fiscal-bugetară, gestionarea finanțelor publice, reformele structurale, situația din sectorul energetic și măsurile de protecție socială, precum și stimularea creșterii economice și atragerea investițiilor.

Șeful Executivului a reiterat angajamentul Guvernului de a promova politici economice responsabile, orientate spre asigurarea stabilității macroeconomice, consolidarea sustenabilității finanțelor publice și crearea unui mediu favorabil dezvoltării economice.

„Mizăm pe o creștere economică durabilă, bazată pe investiții, eliminarea barierelor din calea afacerilor, stimularea antreprenoriatului și a concurenței, creșterea productivității și eficientizarea întreprinderilor de stat, inclusiv prin privatizare acolo unde este oportun. Nu pe o creștere alimentată preponderent de cheltuieli bugetare nesustenabile. Disciplina fiscală și dezvoltarea economică trebuie să meargă mână în mână”, a spus prim-ministrul.

La rândul său, șefa misiunii FMI, Alina Iancu, a subliniat interesul pentru aprofundarea discuțiilor privind prioritățile economice și agenda de reforme.

„Ne bucurăm să avem această oportunitate de dialog cu noul Guvern, să discutăm prioritățile de politici economice și reformele, precum și modul în care FMI poate oferi sprijin în continuare”.

De asemenea, părțile au convenit să mențină un dialog deschis și constructiv, inclusiv prin valorificarea expertizei FMI în domeniile prioritare pentru dezvoltarea economică a țării noastre.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 16:59
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 16:59 // Societate //  Valentina Buza

UPDATE: Potrivit ultimelor date, la ora 16:54, drona care a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova a dispărut de pe sistemele de monitorizare radar, în proximitatea localității Țibirica, raionul Călărași.

Centrul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

UPDATE: Ministerul Apărării anunță că la ora 16:52 a fost restricționat spațiul aerian și în Centru a țării.

ȘTIRE INIȚIALĂ: O dronă a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova, sâmbătă, 31 octombrie. Aparatul de zbor a fost detectat inițial din direcția localității Semionovca, regiunea Odesa, Ucraina, spre localitatea Plopi, raionul Rîbnița, în regiunea transnistreană. Ulterior, drona a fost identificată în zona localității Bănești, raionul Telenești.

Potrivit Ministerului Apărării, incidentul a fost înregistrat la ora 16:24.

Din motive de securitate, la ora 16:46, autoritățile au restricționat spațiul aerian în zona de nord a țării.

Ministerul Apărării a anunțat că monitorizează situația.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!