Curs valutar
  • EUR
    20.0701
    -0.1933%
  • USD
    17.9614
    0.2305%
  • RUB
    0.2195
    -0.0911%
  • RON
    3.7575
    -0.2342%
  • UAH
    0.3964
    0.4793%

Toate știrile

09 noiembrie 2026

Prăpăd provocat de grindină în Moldova: Recolte compromise și pene de curent în mai multe localități

29 Iul. 2025, 10:35
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Cătălina Boico
29 Iul. 2025, 10:35 // Actualitate //  Cătălina Boico

În mai multe localități din raionul Soroca, ploile torențiale însoțite de grindină, înregistrate în seara zilei de duminică, 27 iulie, au provocat prejudicii semnificative sectorului agricol. Au fost distruse lanuri de grâu, livezi și terenuri cultivate cu legume.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU, în satul Cureșnița Nouă, grindina a compromis 15 hectare de livezi și 6 hectare de terenuri cultivate cu legume. Intemperiile au generat prejudicii considerabile și în localitatea Hristici. Aici, grindina a distrus 32 hectare de livezi, 10 hectare de porumb și 10 de floarea soarelui.

De asemenea, în satul Bulbocii Noi, condițiile meteorologice nefavorabile au afectat 31 hectare de floarea-soarelui și 38 hectare de grâu, iar în localitatea Șolcani, au fost compromise 16 hectare de grâu. Comisia pentru situații excepționale raională urmează să estimeze suma prejudiciilor materiale.

„În urma ploilor și a intensificărilor de vânt din seara zilei de 28 iulie, echipele de salvatori și pompieri au fost solicitate pentru intervenții la defrișarea arborilor doborâți în mai multe regiuni ale țării. Echipele de salvatori au intervenit în raioanele Ungheni, Călărași, Edineț și Dondușeni, unde au efectuat lucrări de defrișare a copacilor căzuți pe carosabil”, transmite instituția.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

IGSU mai anunță că, până la ora 06:00, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, au fost raportate deconectări totale și parțiale ale energiei electrice în 21 de localități din 4 raioane, printre care Taraclia, Briceni, Ocnița, Ungheni și UTA Găgăuzia. La acest moment, echipele specializate întreprind măsuri pentru restabilirea alimentării cu energie electrică.

Realitatea Live

09 Nov. 2026, 12:17
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
09 Nov. 2026, 12:17 // Societate //  Valentina Buza

Un bărbat în vârstă de 36 de ani, locuitor al raionului Cimișlia, a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru că și-a omorât mama, anunță Procuratura Generală. Fapta a avut loc în seara zilei de 4 iunie 2026.

Prin aceeași decizie, instanța a dispus încasarea din contul condamnatului în beneficiul statului a cheltuielilor judiciare pentru efectuarea expertizelor, în sumă de 64 614,50 lei.

Potrivit actului de acuzare, bărbatul, fiind la domiciliu în stare de ebrietate alcoolică avansată, condamnatul a inițiat un conflict verbal cu mama sa, în vârstă de 70 de ani. Ulterior, acesta a bruscat intenționat ușa casei, lovind-o, iar după ce victima a căzut la pământ în curte, a manifestat o deosebită cruzime, aplicându-i mamei sale multiple lovituri cu pumnii și picioarele în regiuni vitale ale corpului, inclusiv la nivelul capului și al toracelui.

Rapoartele de expertiză au exclus categoric versiunea căderilor accidentale invocate inițial de făptuitor, având în vedere multitudinea și localizarea leziunilor. În cadrul ședinței de judecată, instanța a respins solicitarea apărării de recalificare a faptei în violență în familie soldată cu decesul victimei din imprudență.

Deși, în instanța de judecată inculpatul și-a recunoscut integral vinovăția și a regretat fapta comisă, gravitatea excepțională a infracțiunii a determinat aplicarea unei pedepse severe. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Sud.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!