Curs valutar
  • EUR
    20.2078
    0%
  • USD
    17.7706
    0%
  • RUB
    0.2090
    0%
  • RON
    3.8288
    0%
  • UAH
    0.3950
    0%

Toate știrile

26 septembrie 2026

Promo-LEX: Desfășurarea meciului Sheriff-Farul la Tiraspol, „un cadou generos și gratuit pentru administrația ilegală”

18 Iul. 2023, 18:25
 // Categoria: Politica // Autor:  Elena Putregai
18 Iul. 2023, 18:25 // Politica //  Elena Putregai

Asociația Promo-LEX consideră că decizia luată de UEFA de a transfera meciul de fotbal Sheriff Tiraspol – Farul Constanța de la Chișinău la Tiraspol contravine angajamentelor asumate de FMF, UEFA și FIFA în promovarea și respectarea drepturilor omului. Or, este un fapt notoriu că teritoriul din stânga Nistrului rămâne un spațiu închis, izolat controlat de un regim ilegal, unde drepturile omului nu pot fi promovate, monitorizate, evaluate și apărate. Pe 18 iulie 2023, la Tiraspol, în primul tur al UEFA Champions League, se va desfășura meciul de fotbal Sheriff Tiraspol – Farul Constanța.

Sheriff – Farul. Românii sunt fascinați de gazonul de la Tiraspol! A plouat, dar se așteaptă +30 la ora meciului

La 24 iunie 2022, UEFA a anunțat despre interzicerea organizării meciurilor de fotbal sub egida sa  în regiunea transnistreană din motive de securitate. Reamintim că în perioada aprilie 2022 – până în prezent, administrația de facto de la Tiraspol a decis introducerea codului roșu, ulterior galben, de amenințări teroriste, care nu a fost modificat sau anulat.

La 4 iulie, Comitetul Executiv al UEFA a luat o decizie nejustificată de a permite desfășurarea meciului la Tiraspol, în condițiile în care codul galben de amenințare teroristă este în vigoare cel puțin până la 18 iulie 2023 (data meciului Sheriff-Farul), iar decizia UEFA este cel puțin incoerentă și bazată pe informații eronate sau incomplete.

În acest context, Asociația Promo-LEX reiterează importanța respectării drepturilor omului, în special în teritoriile controlate de regimuri ilegale. Or, încălcarea drepturilor fundamentale nu poate rămâne fără consecințe, iar comunitatea internațională, inclusiv organizațiile sportive precum FMF și UEFA, trebuie să fie mai responsabile și să acționeze ferm pentru a contribui la promovarea păcii și respectarea valorilor și principiilor pe care le promovează.

Potrivit Promo-LEX, acordul pentru desfășurarea meciului pe stadionul din or. Tiraspol este un cadou generos și gratuit, inclusiv de imagine și financiar pentru administrația locală ilegală. Acest suport necondiționat rămâne un instrument eficient de consolidare a unui regim ilegal, care continuă încălcarea în masă a drepturilor omului și ignorarea principiilor și valorilor democratice. Alături de cifrele competițiilor sportive de acest gen, propunem evidențierea fenomenelor și realităților din regiunea transnistreană a Republicii Moldova:

  • Rata de încarcerare cea mai ridicată din Europa, depășind de peste patru ori media europeană de încarcerare și de peste două ori pe cea a Republicii Moldova.
  • Lipsa unor garanții sau a protecției elementare pentru victimele torturii. Mai nou, începând cu luna februarie 2022, toți cei care depun plângeri la instanțele naționale și internaționale de protecție a drepturilor omului, riscă sancțiuni penale severe.
  • Controlul total al Holdingului Sheriff asupra regiunii transnistrene a Republicii Moldova, prin intermediul persoanelor din administrația locală și regională. Teritoriul respectiv rămâne inaccesibil pentru activitatea liberă a jurnaliștilor, avocaților sau a apărătorilor drepturilor omului.

Anterior, în cadrul unei campanii, Asociația Promo-LEX a atras atenția asupra meciurilor de fotbal disputate de Sheriff în Champions League și a implicării Holding-ului Sheriff, responsabil de încălcarea drepturilor omului în regiunea transnistreană. Regretăm că situația se repetă, actorii relevanți nu au luat o atitudine proactivă și nu au încercat să atragă la răspundere persoanele responsabile de violarea drepturilor omului, acceptând  tacit și necondiționat desfășurarea meciurilor sportive într-un teritoriu al impunității.

Încurajăm autoritățile Republicii Moldova să manifeste o reacție mai hotărâtă și coerentă, depășind demersurile și reacțiile formaliste sau declarative. Când se desfășoară evenimente sportive internaționale pe un teritoriu necontrolat, unde drepturile omului sunt grav încălcate, este necesară o abordare robustă și informarea asupra situației reale din teritoriu, or sportul, inclusiv fotbalul nu poate exista izolat de drepturile omului, scrie în comunicatul Promo-LEX.

Realitatea Live

Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
25 Sept. 2026, 21:42
 // Categoria: Societate // Autor:  Ana Panaguța
25 Sept. 2026, 21:42 // Societate //  Ana Panaguța

Producătorii de struguri din Republica Moldova se confruntă cu dificultăți în valorificarea recoltei, în timp ce mai multe fabrici de vin din țară, inclusiv unele privatizate cu capital rusesc, sunt în faliment sau nu mai funcționează. În acest context, autoritățile spun că pregătesc noi programe de sprijin pentru sectorul vitivinicol. 

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu, a recunoscut în cadrul emisiunii „Realitatea te privește”, că situația este dificilă pentru viticultori și a menționat că, în 2025, la fiecare hectar de viță-de-vie plantat au fost defrișate alte șapte hectare.

„Noi trebuie să dezvoltăm și alte programe de susținere a sectorului”, a declarat acesta, subliniind că sprijinul pentru viticultori trebuie planificat pe termen lung.

Potrivit oficialului, măsurile de susținere ar trebui începute cel puțin în 2027, pentru ca acestea să producă efecte în anul următor, având în vedere ciclul anual al sectorului.

Totodată, acesta a menționat că prețurile la strugurii pentru vin sunt în prezent în jur de 5,5 lei pentru un kilogram în cazul soiurilor roșii, însă producătorii susțin că veniturile obținute nu acoperă cheltuielile.

„Cheltuielile sunt mult mai mari în comparație cu ceea ce se vinde”, a remarcat Osmochescu.

Oficialul a mai spus că Republica Moldova trebuie să-și extindă plantațiile viticole până la aderarea la Uniunea Europeană, în condițiile unei concurențe puternice din partea unor țări cu tradiție în vinificație, precum Franța, Italia, Spania, Portugalia și Germania.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!